Евгений Александрович Голощапов

Ziua nr. 0. Notițele unui covidist. Jurnalul lui Evghenii A. Goloșceapov, apărător al drepturilor omului, despre viața unui bolnav de coronavirus

Ajungând la spital cu COVID-19, am constatat că pentru majoritatea absolută a prietenilor, amicilor și cunoscuților mei, eu sunt prima persoană cu un asemenea diagnostic din cercul lor. De aceea, așa cum se spunea mai devreme, „în urma numeroaselor solicitări ale telespectatorilor”, am decis să fac notițe despre ce și cum se întâmplă în Moldova cu pacienții bolnavi de coronavirus, cum sunt diagnosticați și cum sunt tratați.

Acesta este primul text din seria de notițe de spital ale lui Evghenii Alexandrovici Goloșceapov, membru al Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, directorul departamentului advocacy al AO „Inițiativa Pozitivă”.

Marți, 26 mai 2020

În Chișinău e seară. Noi am terminat lucrul și mergem împreună cu Costea, cu automobilul său. În fiecare dimineață și seară, cineva de la „Inițiativa Pozitivă” mă duce la serviciu și acasă, ca să nu folosesc transportul public. Astfel, noi încercăm să reducem riscul de infectare cu COVID-19. Sunt pe bancheta din față. Tușesc.

„Ei, cei ai pus la cale?”, întreabă Costea.

„Ca să te înviorez la sfârșit de zi”, glumesc eu.

Râdem. Costea mă lasă după intersecție. Îmi iau un Cappuccino cu scorțișoară de la ghereta din preajmă. Pe fața baristului era mai mult decât echipamentul total, din care cauză ne auzim rău unul pe altul, nu reușim să vorbim normal. Îi las câțiva lei în plus „pentru depășirea consecințelor coronavirusului” și mă îndrept spre casă. Iar tușesc.

Mâine va trebui să vorbesc la un webinar care va fi desfășurat de Organizația internațională Open Contracting Partnership pentru participanți din Europa și Africa, cu genericul „Achizițiile publice în sănătate și prețurile medicamentelor”. Voi povesti despre realizările și problemele din Moldova. De aceea după cină, mă pregătesc de acest eveniment: îl contactez pe moderatorul webinarului, concretizez detaliile, alcătuiesc planul discursului. Tusea continuă pe tot parcursul serii.

E timpul să mă culc. Mă bag sub plapumă, vizionez un nou episod al serialului „Narcos”. Chiar dacă e primăvară târzie și am plapumă, încep să îngheț. Merg să-mi iau un pled și înțeleg că tremur. Îmi verific temperatura. Sunt exact 37°С. Decid să nu fac nimic și să văd, cum mă voi simți dimineața.

Miercuri, 27 mai 2020

Am un somn neliniștit, transpir. Mă trezesc la ora cinci dimineața. Iarăși verific temperatura. Acum am 38°С. La ora opt dimineața, e același rezultat. Îmi dau seama deja că nu va trece fără asistența medicală. În primul rând, îmi avertizez colegii despre starea mea. O sun pe mama, pentru a concretiza numărul de telefon al medicului nostru de familie. Îl sun pe medicul de familie. Mă sfătuiește să dau analize la COVID-19, pentru a clarifica starea mea. Medicul precizează că ambulanța îi duce pe toți la Centrul COVID-19 de la Moldexpo, unde se fac analizele. Hotărăsc să mă pregătesc de plecare: fac un duș, mă rad, îmbrac haine curate, aranjez în rucsac lucrurile cele mai necesare, inclusiv laptopul, niște covrigi și schițele câtorva studii pe care trebuie să le recitesc și să le redactez. Aproape de amiază, apelez 112. Operatorul mă întreabă despre simptome, înregistrează adresa mea și numărul meu de telefon. Apelul este înregistrat: „Vor veni după Dvs. când vă va ajunge rândul”.

Peste aproape două ore, au sunat la ușă „marțienii”.

„Marțienii”

M-au vizitat doi „marțieni”. Sunt doi medici, ambii îmbrăcați în combinezoane albe, cu glugi pe cap, cu măști, respiratoare, ochelari și ecrane de protecție pe față.

„Marțianul”: „De ce nu ați deschis ușa atâta timp?”. Le spun că dormeam.

„Marțianul”: „Spuneți-ne, de ce ne-ați chemat, ce simptome aveți?”.

Apropo, în afară de temperatură și tuse, periodic, am zgârieturi în gât și cred că a scăzut simțul gustului. „Marțienii” îmi examinează gâtul care s-a dovedit a fi înroșit, îmi agață de deget un „clește” și îmi verifică saturația în oxigen a sângelui – 98%, adică în limitele normale.

Îmi pun întrebări, uneori mai întreb o dată, pentru că îi aud rău din cauza „scafandrelor”. Ei se aud și mai rău unul pe altul, de câteva ori chiar le „traduc” propriile lor cuvinte. După toate procedurile și manipulările, unul dintre „marțieni” îmi explică foarte amabil și alegând cu grijă cuvintele două opțiuni ale evenimentelor. Îmi vine gândul că medicul se străduiește așa nu pentru că ar vorbi rău în limba rusă – se pare că el e vorbitor de limba rusă, dar pentru că în ultimele luni, medicii de la ambulanță s-au confruntat cu reacții nefirești, poate chiar isterice sau agresive ale pacienților la știrea despre coronavirus (de fapt, aceasta este doar presupunerea mea).

Așadar, sunt două opțiuni. Prima – am o simplă răceală, pot să mă tratez acasă, cu paracetamol. A doua – e posibil (posibil!) să fie COVID și, ținând cont de situația din țară, această presupunere este considerată principală. Dacă eu nu sunt împotrivă, cu acordul meu, ei mă duc la Centrul COVID-19 pentru a da analize. Desigur, sunt de acord. Îmi dau timp pentru a mă pregăti, așteptând în „Mars rover”-ul parcat lângă casă.

 

„Mars rover”-ul

„Mars rover”-ul s-a dovedit a fi un „Citroën” cu un aspect decent, dar învechit, cumpărat cu mulți ani în urmă. „Marțienii” mi-au pregătit locul pe patul pentru pacienți. În interior, ambulanța mi-a părut cam pustie, sărac echipată. Din discuțiile cu medicii, am aflat că au suficiente mijloace de protecție care le sunt oferite înainte de fiecare tură de 24 de ore.

Întreb: „Cum credeți, de ce unii pacienți cu COVID-19 fug de la spital?”. „Marțianul”: „Cred că oamenii se așteaptă că vor fi examinați, le vor fi prescrise medicamente și vor fi lăsați să plece acasă. Iar când își dau seama că, având diagnosticul COVID, vor fi nevoiți să urmeze un tratament îndelungat – adesea de aproape o lună, înțeleg că nu sunt pregătiți să petreacă în spital atâta timp”.

Eu nu am infarct și nici apendicită care necesită cu adevărat asistență medicală urgentă, de aceea ambulanța a venit la mine peste două ore după ce am apelat-o. Acum însă noi ne deplasăm cu girofarul și sirena incluse. De ce? Este necesar nu atât pentru mine, cât pentru un alt pacient care, la fel, a solicitat ambulanța și o așteaptă, poate, pentru o problemă mult mai urgentă decât a mea. Cred că „Mars rover”-ul a ajuns de la Botanica până la Buiucani în vreo 10 minute. Intrăm pe teritoriul Centrului COVID-19 de la Moldexpo.

Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

În regiunea transnistreană vor fi majorate tarifele la serviciile comunale

Începând cu 1 ianuarie 2026, în regiunea transnistreană vor crește tarifele la gaz, electricitate, apă și încălzire. Despre aceasta a anunțat pe 28 iulie organul executiv local într-un comunicat de presă.

Astfel, tariful la gaz pentru consumatorii casnici va crește cu 3% — până la 1,75 ruble per metru cub. Electricitatea se va scumpi cu 5% și va costa 1,5 ruble per kWh. Apa va fi mai scumpă cu 8%, ajungând la 10,54 ruble per metru cub.

Tariful pentru încălzirea centralizată se va majora cu 5% — până la 769,83 ruble per gigacalorie. În schimb, încălzirea de la centralele autonome va fi puțin mai ieftină — până la 578,9 ruble (anul acesta fiind 586,21 ruble).

Amintim că, pe 18 iunie anul acesta, liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că regiunea transnistreană se confruntă cu riscul unui „colaps financiar și social”. Prăbușirea economică bruscă a provocat o criză energetică, cu care regiunea s-a confruntat la începutul anului 2025. Rusia a întrerupt livrările de gaz către stânga Nistrului. Din această cauză, localnicii de pe malul stâng al Nistrului au trăit mai bine de o lună fără gaz, căldură, apă caldă și cu pene de curent programate.

În februarie, Chișinăul și Tiraspolul au ajuns la un acord privind modul de livrare a gazului în regiunea transnistreană. Această schemă, potrivit autorităților de la Tiraspol, este finanțată printr-un credit din partea Rusiei. Gazul este livrat de compania maghiară MET prin intermediul Moldovagaz, iar plata este făcută de o companie din Dubai (numele ei nu este cunoscut). Atunci, Chișinăul a anunțat că vor fi livrate până la 3 milioane de metri cubi zilnic, pentru a fi acoperit strictul necesar al regiunii, dar nu și pentru a reporni producția industrială. Cu toate acestea, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au decis să încheie mai devreme sezonul de încălzire, iar ulterior s-a aflat că marile întreprinderi industriale — care alimentează în mare parte bugetul regiunii — și-au reluat activitatea.

În iunie a apărut informația că regiunea se confruntă din nou cu probleme în ceea ce privește livrarea gazului. Volumul producției industriale a scăzut aproape la jumătate în această perioadă. Scăderea în sectorul energetic a constituit 51,5%, iar în metalurgia feroasă — 68%. Doar industria alimentară, care deservește piața internă a regiunii, a fost afectată într-o măsură mai mică. Exporturile regiunii transnistrene s-au redus cu 31,5%, iar asta fără a lua în calcul exportul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan către malul drept al Nistrului.

Criza, însă, nu s-a încheiat aici. La începutul lunii iunie, stațiile PECO au încetat să mai vândă gaz. De asemenea, organul executiv local a anunțat că salariile vor fi plătite în tranșe, dar nu mai rar de o dată pe lună. Totodată, legislativul nerecunoscut de la Tiraspol a decis redirecționarea încasărilor curente din bugetele locale către cel al regiunii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: