Satul cu un nume neobișnuit, Lesnaia Stenka, este situat în partea de est a regiunii Harkov. Larisa Fesenko, directoarea unui liceu local, a supraviețuit după ce a ajuns captivă în mâinile rușilor și a refuzat să impună elevilor „lumea rusă”. Ea a fost de acord să-și împărtășească povestea cu Alina Dîhman, autoarea proiectului The Reckoning Project.
Nu a renunțat la simbolurile ucrainene
Satul nostru este destul de izolat, așa că, înainte de pandemia de COVID-19, școala din Lesnaia Stenka funcționa ca internat. Era o școală mare, cu o capacitate de 750 de elevi. Copiii din alte sate rămâneau acolo timp de cinci zile, iar în weekend se întorceau acasă.
Am încercat să păstrez totul în școală într-un stil național: prosoape tradiționale, steaguri, o hartă uriașă a Ucrainei în hol. De asemenea, școala avea un muzeu dedicat operațiunii antiteroriste (ATO), cu fotografii ale soldaților căzuți, iar în cealaltă parte a sălii era un colț ucrainean tradițional. Acolo, întregul sat aduna obiecte vechi, haine – lucruri specifice regiunii noastre.
Imediat după invazie, șeful comunei mi-a spus că trebuie să îndepărtăm toată această simbolistică. Deși raionul Kupiansk a fost ocupat în primele zile ale invaziei pe scară largă a Rusiei, rușii nu au venit în satul nostru până vara. Satul nostru este foarte izolat, este cel mai îndepărtat colț al raionului, iar în jur sunt păduri.
Rușii încă nu ajunseseră în sat, însă șeful comunei deja vorbea despre îndepărtarea simbolisticii. Dar eu sunt o femeie încăpățânată. I-am spus că nu voi scoate nimic, pentru că a îndepărta steagurile Ucrainei înseamnă să mă tem de ruși. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să ascund fotografiile eroilor ATO, pentru că acolo erau nume. Nu voiam să pun în pericol rudele lor.
Recalificarea cadrelor didactice în Rusia
Undeva la începutul lunii iunie 2022, mi-au spus că trebuie să merg în Kupiansk, centrul raional, pentru o întâlnire cu directorii tuturor școlilor din raion. La această întâlnire, trebuia să aduc listele de la liceu: care dintre profesori sunt de acord să meargă la recalificare în Federația Rusă.
Consideram că a te vinde pentru bani — iar rușii promiteau câte 10 mii de ruble fiecăruia — este josnic și dezgustător. Dar dintre cei 17 profesori, 9 au acceptat să colaboreze. Am fost șocată, nu am dormit toată noaptea, nu înțelegeam: înseamnă că nu cunoaștem deloc oamenii cu care lucrăm de ani de zile, cu care comunicăm, cu care trăim în același sat?
Le-am spus totul profesorilor care au ales să colaboreze cu ocupanții. După aceea, aceștia au scris o scrisoare despre mine și au dus-o la administrația de ocupație a regiunii Harkov, lui Vitalii Gancev.
În 2013, Gancev lucra la secția raională de poliție din regiunea Harkov, era locotenent-colonel. Conform site-ului Mirotvoreț, mai târziu, Gancev s-a mutat la Lugansk, unde a lucrat în structurile poliției autoproclamatei „LNR”.
După invazia pe scară largă a Federației Ruse, fostul polițist a reapărut în regiunea Harkov, acum alături de ruși. Potrivit informațiilor Oficiului Procurorului General al Ucrainei, din iunie 2022, Gancev a condus „administrația de ocupație a regiunii Harkov” pe teritoriile temporar ocupate ale regiunii. El a dat ordine, printre altele, pentru introducerea rublei rusești pe teritoriile ocupate temporar și a semnat un ordin pentru demontarea simbolisticii ucrainene. După eliberarea Kupianskului în septembrie 2022, conform anchetei, Vitalii Gancev a plecat în Federația Rusă.
El este suspectat de comiterea unei infracțiuni conform articolului 111, partea a 2-a din Codul Penal al Ucrainei (trădare de patrie și complicitate cu statul agresor). Pedeapsa maximă este detenția pe viață. În prezent, Gancev este dat în urmărire în Ucraina.
Ofițerii FSB mi-au strâns mâinile și mi-au spus să merg la subsol
În iulie 2022, pentru prima dată, ofițeri FSB au venit la mine. Au intrat în curte și mi-au spus: „Suntem de la FSB. Și avem pretenții față de dumneavoastră.” Mi-au spus că instig împotriva Rusiei, deși aceasta va rămâne aici pentru totdeauna, iar Ucraina nu va mai veni.
Am stat și i-am privit liniștită și le-am răspuns: „Aceasta este părerea dumneavoastră, iar a mea este complet diferită.” Iar ei mi-au spus: „Deci încă o să mai discutați cu noi? Acum vine o altă echipă și nu știm ce vor face cu dumneavoastră. Gândiți-vă bine, cu siguranță nu este prima și ultima dată când ne întâlnim.”
Au continuat să exercite presiuni asupra mea ca să predau ștampilele și documentele școlii. Am refuzat, iar rușii au venit pentru a doua oară. Toți erau cu cagule și nu își descopereau fețele. M-au imobilizat, mi-au strâns mâinile. L-au scos pe soțul meu în hol și l-au pus lângă el pe un paznic. Ceilalți au început să răscolească tot ce era în casă. Aveam panglici galben-albastre de la clopoțelul școlii — le-au luat. Aveam diplome cu stema Ucrainei — le-au luat. Am încercat să mă opun, atunci m-au lovit cu țeava armei. Apoi mi-au spus să mă îmbrac, pentru că urmează să plec cu ei.
În captivitate, oamenilor li se cerea să cânte imnul rus
Este foarte greu să îți amintești de perioada de captivitate. Într-o celulă de două locuri erau aproximativ 12 persoane. Nici vorbă de igienă, iar WC-ul avea rezervorul spart. Afară era mijlocul verii, iar în celulă temperatura ajungea la aproape 50 de grade. De asemenea, aceștia închideau uneori deschizăturile din uși, prin care se dădea mâncarea, iar apoi le deschideau și râdeau. Ne obligau să cântăm imnul Rusiei de trei ori pe zi și ne urmăreau prin camerele de supraveghere video pentru a vedea cine nu îl cânta. Persoanele care refuzau erau umilite și bătute. Așa au trecut 45 de zile.
În noaptea dintre 7 și 8 septembrie 2022, rușii ne-au închis în celule și au plecat. Lângă celula noastră a căzut o rachetă, iar noi am înțeles că ocupanții fie au murit în urma exploziei, fie au fugit. Atunci, toți am dat năvală pe ușă și am reușit să o deschidem.
Am petrecut noaptea într-o biserică goală, care mi-a ieșit în cale în drum spre casă. Când am ajuns acasă, era un adevărat miracol să-l văd pe soțul meu. Rușii îmi spuneau că asta nu se va întâmpla niciodată. Și nu știam dacă din cauza că nu voi ieși din subsol sau pentru că el nu mai era în viață.
Primul apel a avut loc sub ținta armelor
Când, după eliberare, am mers pentru prima dată la liceu, harta Ucrainei era acoperită, stema Ucrainei era smulsă, iar în bibliotecă au fost aduse manuale rusești. Manualele ucrainene fuseseră puse în saci, probabil pentru a fi distruse. În școală flutura steagul Rusiei, iar pe o tablă era scris „Rusia – patria noastră.”
Părinții copiilor ne-au spus că înainte de 1 septembrie 2022, profesorii care acceptaseră colaborarea cu administrația de ocupație au mers la toți părinții și le-au spus că, dacă nu își aduc copiii la școală pe 1 septembrie, îi vor priva de drepturile părintești. Pe 1 septembrie, în timpul primului sunet al clopoțelului, pe acoperișul liceului erau oameni înarmați. Așa arăta „lumea rusă.”
În ianuarie 2024, „Departamentul de interne al Administrației Militaro-Civile a regiunii Harkov”, organ de ocupație, a deschis dosar penal împotriva Larisei Fesenko – „complice al regimului nazist.”
Pe 1 iulie 2024, Federația Rusă a lansat o bombă aeriană asupra liceului din Lesnaia Stenka. A început un incendiu, iar clădirea a fost aproape complet distrusă. De asemenea, a fost avariat Casa de Cultură a satului și zeci de case private, printre care și casa Larisei Fesenko și a soțului său.
Liceul din Lesnaia Stenka după lovitura unei bombe aeriene rusești, iulie 2024. Foto: Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență ale Ucrainei
„Patru bombe aeriene ghidate (cu o greutate între 250 și 2000 de kilograme) au fost lansate asupra școlii noastre. Iar casa noastră este la doar câțiva pași de ea”, a declarat profesoara.
Alina DÎHMAN
Textul a fost pregătit în colaborare cu The Reckoning Project – o echipă internațională de jurnaliști și avocați care se ocupă cu documentarea, mediatizarea și colectarea de dovezi pentru anchetarea crimelor de război.
