Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va participa la Adunarea „Moldova Europeană”. Metsola va ține un discurs în fața moldovenilor. Informația despre participarea fizică a președintei Parlamentului European a fost confirmată pentru NM de către reprezentanții Delegației UE în Republica Moldova.
Totodată, pe site-ul moldovaeuropeana.md a fost publicat programul Adunării „Moldova Europeană”.
***
Maia Sandu a anunțat despre convocarea, pentru data de 21 mai, a Adunării Naționale „Moldova Europeană”. Președinta a declarat că evenimentul are drept scop ca cetățenii să spună că întregii lumi că sunt europeni, iar UE este calea aleasă de ei. Ulterior, șefa statului a comunicat jurnaliștilor cine se va ocupa de organizarea Adunării.
Mai multe partide din Moldova au declarat că vor participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Unele au spus că vor decide în dependență de discuțiile care le vor avea cu „autorul acestei inițiative”, altele au declarat că vor veni la eveniment „dar cu o altă poziție”. Un partid a anunțat că va participa la Adunare și va „reitera în fața poporului susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova”, în același timp va cere demisia Maiei Sandu și PAS.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!