Mai mult de jumătate dintre cetățenii din Republica Moldova vor sa se alăture Uniunii Europene, dar procentul scade în cazul NATO, potrivit celui mai nou sondaj realizat la Chișinău. Europarlamentarul român, Eugen Tomac, de la Partidului Mișcarea Populară (PMP) a explicat pentru postul de televiziune din România, B1 TV, de
Prim-ministra Natalia Gavrilița va avea o întrevedere cu secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, se arată într-un comunicat al Alianței Nord Atlantice. Întâlnirea va avea loc pe 7 februarie, ulterior cei doi oficiali vor susține o conferință de presă. Amintim că în perioada 4 – 8 februarie curent, șefa
Comisia Europeană a publicat, pe 2 februarie, raportul analitic care evaluează situația aferentă a 33 de capitole ale legislației moldovenești ajustate la cea a UE. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe Nicu Popescu, care a precizat că raportul reflectă situația din iunie 2022. Documentul analizează nivelul de pregătire
Cea de-a șaptea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles. Aceasta va fi prima ședință a Consiliului de după obținerea de către țara noastră a statutului de candidat pentru aderarea la UE. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Natalia
Transnistria este de facto o regiune integrată la UE, dat fiind faptul că o treime din exporturile efectuate de aceasta merg spre țările din blocul comunitar. Declarația a fost făcută de Ambasadorul UE în Moldova Janis Mazeiks în cadrul unui interviu pentru MOLDPRES. Oficialul european menționat că conlucrarea pe care
Pe 31 ianuarie, la Parlament, a fost audiat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene cu privire la evoluția implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Ministrul Nicu Popescu declară că după obținerea statului de candidat, Moldova a adoptat un plan de implementare a celor 9 recomandări ai Comisiei Europene. „Am
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat pe 26 ianuarie unanim rezoluția privind onorarea obligațiunilor și angajamentelor Republicii Moldova în cadrul procesului de monitorizare. Informațiile au fost făcute publice de către vicepreședintele legislativului Mihail Popșoi. Mihai Popșoi consideră că este „cea mai pozitivă și încurajatoare rezoluție” din cei 27 de
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pe 11 ianuarie Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE). Membrii Comisiei au evaluat modul de realizare a Planului de acțiuni pentru îndeplinirea celor nouă recomandări făcute de Comisia Europeană la acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova. Totodată, printr-un decret al Președintei, au
Republica Moldova ar putea să adere la Uniunea Europeană (UE) fără ca să devie membră NATO. Cel puțin asta a declarat senatorul român Viorel Riceard Badea în cadrul unui interviu pentru Teleradio Moldova. „Absolut. Este importamt să fii membru NATO, mai ales în contextul pe care îl traversăm cu toții.
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu consideră că țara noastră trebuie să devină membru al Uniunii Europene „până la sfârșitul acestui deceniu”. Declarația a fost făcută, pe 29 decembrie, la postul național de televiziune. Șefa statului consideră că guvernul ar trebui fie mai activ în ceea ce privește eforturile de implementare