Ce trebuie să știi atunci când vrei să cumperi o locuință în Chișinău. Iată 7 sfaturi utile 

Când începi să cauți pe piața imobiliară o locuință pentru tine și familia ta, te pornești la un drum lung. Vei avea parte de mult stres, dileme, vei întâlni oameni despre care nu ai de unde să știi cât sunt de onești, vei găsi informații puține, care nu inspiră încredere sau lipsesc complet despre o casă sau alta.

Am adunat pentru Dvs șapte sfaturi de care să țineți cont dacă sunteți deja în căutarea unei case sau vă gândiți să vă cumpărați una în viitorul apropiat. Am folosit ca exemplu pozitiv proiectul Satul German”, cartierul de tip european care este construit în capitală.

Cumpără cu gândul la viitor 

Alege o casă care să aibă o capacitate pe potriva planurilor tale. Deseori, atunci când familia crește, cuplul regretă că nu are o odaie în plus sau o sufragerie mai mare, că locuința nu este situată într-o zonă mai liniștită și mai puțin aglomerată, cu stil arhitectural modern și planimetrie reușită. 

De asemenea, criza energetică actuală ne-a convins că atunci când cumperi o casă fiind cu gândul la viitor, e obligatoriu ca aceasta să fie eficientă energetic și, dacă ai noroc, să producă energie, nu doar să consume. 

În Satul German, jumătate din energia electrică necesară va proveni de la panourile solare montate pe acoperișurile clădirilor și caselor individuale. Este, deocamdată, singurul proiect de acest gen din țara noastră. 

Întreabă-te dacă, eventual, vei putea vinde casa ușor și avantajos mai târziu

Cu cât mai deosebit și dotat este cartierul în care dorești să-ți cumperi o locuință, cu atât mai mare va fi, în timp, valoarea și cererea pentru casa ta. Mai ales dacă o cumperi atunci când cartierul este în faza de proiect sau la primele etape de dezvoltare a proiectului. 

În Satul German, pentru comparație, au fost vândute deja aproape 250 de locuințe. Până în 2024, când vor fi date în exploatare locuințele din prima etapă a proiectului, oferta de case și apartamente disponibile în acest cartier de tip european direct la dezvoltator ar putea fi epuizată. 

Alege o casă amplasată alături de jobul tău sau de o școală și grădiniță bune

De multe ori acest lucru este aproape imposibil, mai ales când vine vorba de periferia capitalei și zonele rezidențiale verzi și liniștite. Din cauza lipsei infrastructurii sociale, părinții care trăiesc la periferii, în zone liniștite și cu aer curat, continuă, de exemplu, să-și ducă copiii la grădiniță sau la școală în alte sectoare ale capitalei și să piardă ore în ambuteiaje zilnic.  

Satul German încearcă să rezolve toate aceste probleme. Gândit ca o localitate autonomă, va avea grădiniță pentru circa 300 de copii, școală pentru aproape 1000 de copii, propriul spital modern, centru de Shopping, Centru de Fitness, cu două piscine semiolimpice pentru adulți și copii, cu zonă spa, masaj și cafenea fitness, dar și Centru de business. Copiii vor putea merge la școală sau grădiniță la câțiva pași de casă, iar părinții își vor putea găsi job sau dezvolta o afacere chiar în localitate. 

Informează-te atent despre dezvoltatorul imobiliar 

Chiar dacă lucrurile s-au mai îmbunătățit la nivel legislativ, oricum este important să te informezi despre cine construiește cartierul sau casa în care te gândești să te muți. Să afli mai multe detalii despre profesionalismul companiei de construcții, despre greutatea și capacitățile financiare ale inițiatorului proiectului, dar și alte detalii care te vor ajuta să înțelegi mai bine cât de sigur este să investești în propria casă la un dezvoltator sau altul.

De exemplu, Satul German este construit de Ceslav Ciuhrii, un antreprenor de succes în domeniile imobiliare și farmaceutic. El declara anterior că pregătirile pentru acest proiect au început încă acum 5 ani, odată cu cumpărarea pământului pe care este construit cartierul, conectarea la electricitate, apeduct, canalizate etc. Principala investiție în proiect, potrivit lui, a fost deja făcută. 

Mai mult, Ciuhrii, care este și un aprig promotor al tenisului de câmp în țara noastră, construiește în “Satul German” un imens clus tenis, cu 6 terenuri de tenis de câmp acoperite și 12 descoperite. De asemenea, în parteneriat cu grupul internațional ACCOR, construiește un hotel din rețeaua ibis Styles. La fel, construiește spitalul modern, centrul de fitness și centrul de business împreună cu parteneri care vor să dezvolte servicii în localitate. Toate aceste detalii vorbesc despre cât de important și serios este proiectul, dar și despre perspectivele bune pe care le vor avea locuitorii “Satului German”.  

Documentează-te cu privire la calitatea construcției și materialele folosite 

Casa ți-o cumperi, de obicei, pentru toată viața. E important să fie bine proiectată și construită din materiale de calitate. Atrage atenția din ce sunt construiți pereții, fațada, acoperișul, ce fel de geamuri va avea casa etc. Nu mai puțin importante sunt și detaliile despre sistemul de rețele inginerești la care va fi conectată casa. 

În Satul German, de exemplu, toate rețelele inginerești sunt construite de la zero și sunt ascunse în subteran. Casele și blocurile de locuit în “Satul German” sunt construite conform celor mai înalte standarde europene de eficiență energetică, cu pereți finisați pe exterior cu tinc, cu porțiuni de perete învelit cu lamele de aluminiu, ceramogranit pe carcasă zincată, adică faţadă ventilată. Locuințele vor avea uși și ferestre de fațadă din profil aluminiu și/sau PVC, cu termopane termo-eficiente, încălzire prin pardoseală pentru salon, bucătărie și baie. 

Asigură-te că respiri aer curat și că ai zone de agrement în aer liber alături de casă

Este un lux pe care chișinăuienii și-l permit tot mai puțin. Din cauza tendinței de a construi haotic și sacrificând spațiile verzi, tot mai puțini chișinăuieni nu au aproape de casă un parc sau o alee cu mulți copaci. Nu au nici aer curat. Au mult praf, aer poluat, mașini pe străzi și zgomot. E important pentru sănătatea familiei și a Dvs să alegeți o casă într-un cartier verde, cu infrastructură de transport bine dezvoltată. 

Așa cum va fi în Satul German: cartier înconjurat de copaci, alei cu fâșii forestiere, mai multe zone verzi pentru odihnă și agrement, un havuz impresionant în centrul localității, piste pentru bicicliști pe toate străzile principale, bulevarde largi și parcări suficiente. Va avea chiar și o piață cu produse locale ecologice etc. 

Cunoaște-ți potențialii vecini

Mulți chișinăuieni care doresc să se mute la periferia capitalei, inclusiv în suburbii, sunt îngrijorați că nu se vor putea înțelege cu vecinii, că nu vor avea aceleași interese și preocupări legate, să zicem, de curățenia pe strada lor, de iluminare etc. Aceasta amintește, puțin, de situația unei familii care se mută într-un apartament renovat într-un bloc de locuit vechi, însă nu se înțelege cu vecinii pentru că au viziuni și motivații diferite când vine vorba despre curățenia pe scară sau renovarea coridoarelor, instalarea unei alte uși la intrarea în bloc etc. Situația este și mai gravă în cartierele cu case la sol din suburbii. 

Aceste probleme dispar într-un cartier nou, modern, curat. Oamenii formează o comunitate care vrea să trăiască într-o localitate cu străzi curate, iluminate, unde e frumos vizual, unde te simți în siguranță. Potrivit dezvoltatorului “Satului German”, Ceslav Ciuhrii, locuitorii cartierului pe care îl construiește vor forma anume o astfel de comunitate. 

Despre Satul German

Este cel mai mare proiect imobiliar al Republicii din ultimii 30 de ani. Se va întinde pe o suprafață de 800 mii mp, pe bulevardul Dacia, principala arteră din capitală care face legătura cu aeroportul Internațional Chișinău. Va fi un cartier pentru aproximativ 5000 de locuitori, cu 38 de blocuri de până la cinci etaje și 800 de vile.  Mai multe informații despre proiect, tipurile de locuințe și oferte găsiți la Departamentul Vânzări – +373 22 99 11 11, email – [email protected].

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

„Prin teritoriul R. Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina”: MAE răspunde acuzațiilor Rusiei, după atacul de la frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) acuză Rusia că a vizat în mod deliberat punctul de trecere Tudora–Starokazacie și că încearcă să justifice atacul prin informații false despre presupuse transporturi de arme din Republica Moldova către Ucraina.

Reacția diplomației de la Chișinău vine după ce Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul. Moscova a susținut, însă, că a lovit obiective logistice ale punctului Starokazacie, care ar fi fost folosite pentru transportarea unor încărcături militare în Ucraina.

MAE respinge aceste afirmații și precizează că prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către țara vecină.

„Este o afirmație falsă și lipsită de orice temei. Prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina – nici prin punctul de trecere Tudora-Starokazacie, nici prin alte puncte de frontieră. Prin aceste puncte trec oameni – familii, copii, mame și vârstnici, care circulă între cele două țări. Atacul din această noapte a provocat moartea a doi civili și rănirea altor persoane. Încercarea de a justifica uciderea civililor prin afirmații false privind pretinse „transporturi de arme” este cinică și inacceptabilă. Republica Moldova condamnă ferm acest atac și respinge categoric orice tentativă de a-l justifica prin falsuri și dezinformare”, a mai transmis Ministerul de Externe de la Chișinău.

Amintim, atacul cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea punctului de trecere Starokazacie, pe teritoriul Ucrainei. În consecință, infrastructura punctului ucrainean a fost avariată, iar activitatea postului comun de la frontiera cu Moldova a fost suspendată. Detalii – AICI.

Chișinăul a condamnat public atacul Federației Ruse soldat cu decesul a doi cetățeni ucraineni și rănirea inclusiv a unui cetățean al Republicii Moldova. Autoritățile moldovene și-au exprimat, totodată, solidaritatea deplină cu țara vecină, Ucraina. Detalii – AICI și AICI.

Precizăm că acesta nu este primul incident produs în apropierea frontierei Republicii Moldova. În ultimele trei săptămâni, activitatea mai multor puncte de trecere a fost suspendată temporar din cauza atacurilor rusești asupra Ucrainei, desfășurate în imediata apropiere a țării noastre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe. Cine îl va înlocui la integrare europeană

Deputatul PAS Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – șefia Comisiei pentru integrare europeană. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 9 septembrie de Biroul permanent al Parlamentului.

Marcel Spatari, care conduce în prezent Comisia pentru integrare europeană, ar urma să preia funcția rămasă vacantă după ce deputatul PAS Radu Marian a demisionat de la șefia Comisiei economie, buget și finanțe, în contextul scandalului legat de MoldATSA.

Conducerea Comisiei pentru integrare europeană ar urma să fie preluată de deputatul Adrian Băluțel.

Totodată, Iurie Levinschi este propus pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară, iar Ion Groza – pentru cea de vicepreședinte al Comisiei politică externă.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a anunțat că modificările, propuse de fracțiunea PAS, urmează să fie aprobate în plen pe 10 septembrie.

„Colegii noștri sunt profesioniști, au experiența și pregătirea necesare și sunt gata să le pună în slujba cetățenilor. Spor și izbândă”, a scris Gherman pe rețele.

Marcel Spatari a confirmat că a acceptat propunerea fracțiunii PAS. Deputatul a declarat că își va concentra activitatea asupra valorificării Planului de creștere al Uniunii Europene, simplificării sistemului fiscal și alinierii mediului de afaceri la noile standarde economice.

„Este o funcție de mare responsabilitate, pe care o voi exercita cu același obiectiv – regătirea țării noastre să profite pe deplin de Planul de Creștere al UE, un sistem fiscal simplu și echitabil, un mediu de afaceri aliniat noilor standarde economice. Mulțumesc pentru încredere!”, a scris Marcel Spatari pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) Expoziție despre atentatele din 11 septembrie: un originar din Chișinău, printre victime

În Parcul Central din Chișinău a fost inaugurată o expoziție de fotografie în aer liber, dedicată împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. În acea zi, teroriștii Al-Qaida au luat viața a aproape 3 000 de oameni. Însărcinatul cu afaceri al SUA, Nick Petrovich, a numit tragedia un atac împotriva întregii lumi civilizate. O poveste aparte prezentată în cadrul expoziției este cea a lui Arcadii Zalițman, originar din Chișinău și arhitect. Acesta se afla la etajul 105 al Turnului de Sud și a murit în urma atacului. Vizitatorii recunosc: „Nu trebuie să uităm, nu trebuie”. Expoziția va fi prezentată în mai multe locuri din capitală până la mijlocul lunii octombrie. În aceste zile, victimele atentatelor sunt comemorate în întreaga lume.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Comisara europeană pentru gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, așteptată la Chișinău. Este prima sa vizită oficială în Moldova

Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Situațiilor de Criză, Hadja Lahbib, va efectua, pe 11 septembrie, prima sa vizită oficială în Republica Moldova. La Chișinău, înalta oficială europeană se va întâlni cu președinta Maia Sandu, prim-ministrul Vasile Tofan și alți membri ai Guvernului.

Delegația UE la Chișinău informează, într-un comunicat emis pe 9 septembrie, că programul include o demonstrație a Echipei de Căutare și Salvare Urbană (USAR) Moldova, cu echipamente oferite cu sprijinul UE, precum și vizite la organizația „La Strada” și la un centru de cazare pentru refugiați. Discuțiile vor viza sprijinul pentru victimele violenței sexuale și nevoile refugiaților vulnerabili.

La finalul vizitei, începând cu ora 16:15, Hadja Lahbib  va susține o conferință de presă alături de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, și ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: