Clienții Moldindconbank aleg achitările online
Full Article 2 minutes read

Tehnologiile de ultimă generație, promovate cu succes de Moldindconbank, oferă un plus de comoditate și siguranță pentru clienții săi, ceea ce este foarte important în condițiile pandemiei COVID-19.

În opt luni din acest an, numărul achitărilor efectuate prin online banking de la Moldindconbank a crescut cu 61% față de aceeași perioadă din 2019. Este vorba despre mai mult de 4,2 milioane de operațiuni sau cca 16 mii de tranzacții pe zi, ceea ce constituie peste 70% din toate achitările efectuate prin intermediul băncii.

Totodată, de la începutul anului, cu 49% a crescut și numărul transferurilor de bani de pe un card pe altul (P2P) efectuate lunar, care în august au atins un număr record de cca 188 mii tranzacții/lunar. În aceeași perioadă, s-a majorat cu aproape un sfert (până la 233 mii) utilizatorii de Mobile şi Web banking, servicii care permit efectuarea plăților şi transferurilor de la distanță, fără a merge la oficiile băncii.

Tendința de creștere a numărului operațiunilor de la distanță s-a conturat mai clar din luna martie, când a fost instituită starea de urgență în Republica Moldova. Astfel, dacă în primele două luni din 2020 erau efectuate în jur de 400 de mii de tranzacții pe lună, din martie, numărul acestora a început să crească rapid, ajungând la peste 600 de mii de operațiuni pe lună.

Pentru a încuraja tranzacțiile online, comode și sigure, Moldindconbank vine constant cu oferte și promoții pentru clienții săi. O premieră pe ţară a fost campania desfășurată în perioada aprilie-mai, când banca a răsplătit clienții săi, deținători de carduri Visa, cu 5% cashback pentru fiecare factură achitată prin aplicaţia mobilă. În acest scop banca a oferit premii în valoare de 2 milioane de lei. Concomitent, începând cu aprilie și până în august curent, banca a oferit peste 30 mii de carduri gratuite pentru toţi doritorii, care nu dețin încă un card Moldindconbank.

Mai bine de 4 ani Moldindconbank este lider incontestabil pe piaţa cardurilor bancare din ţară, cu o cotă de piață de 37%, fapt datorat efortului constant depus pentru a oferi clienților săi cele mai inovative și accesibile produse, care le economisește timpul și banii.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: