Socialistul Vlad Batrîncea a anunțat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va veni cu un amendament ca alegerile parlamentare să aibă loc la sfârșitul lunii iulie. Totodată a anunțat că „inițiază crearea Platformei naționale pentru alegeri libere și corecte”. El a menționat că platforma își propune să consolideze forțele politice pentru a preveni „falsificarea scrutinului parlamentar”. Batrîncea a îndemnat „partidele care au constatat mai multe încălcări” la scrutinul prezidențial să se alăture platformei și s-a adresat în special blocului „Alternativa” și blocului „Împreună”. Cei vizați nu au reacționat deocamdată la inițiativa blocului.
Pe 17 aprilie, înainte de ședința Parlamentului, Batrîncea a anunțat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va veni cu un amendament ca alegerile parlamentare să aibă loc la sfârșitul lunii iulie. Totodată a anunțat că blocul „inițiază crearea Platformei naționale pentru alegeri libere și corecte”.
„În această platformă sunt invitate toate partidele politice care sunt active, care au capacități organizatorice și juridice în vederea participării în acest scrutin. (…) Acele partide care au constatat mai multe încălcări realizate de partidul de guvernare în cadrul ultimului scrutin – prezidențial. Ca să nu admitem aceste lucruri la alegerile parlamentare, propunem consolidarea forțelor de opoziție, partidelor politice, în cadrul acestei platforme naționale astfel încât să consolidăm resursele noastre umane, organizatorice și juridice în vederea neadmiterii falsificării scrutinului parlamentar. (…) Împreună vom acoperi fiecare secție de votare, astfel încât manipulările să fie imposibile. (…) Inițiativa acestei platforme nu este despre PSRM, PCRM, ori alte partide. Această platformă poate fi moderată și după caz administrată de către alte partide din afara Parlamentului Republicii Moldova”, a comunicat Batrîncea.
„Ne adresăm către blocul „Alternativa”, blocul „Împreună”, Platforma Demnitate și Adevăr, toate partidele active care sunt în Republica Moldova să vă alăturați acestei platforme, să participați la elaborarea ordinei de zi, a agendei și acțiunilor aceste platforme. Noi suntem gata să ne alăturăm inițiativelor voastre”, a conchis socialistul.
Menționăm că pe 17 aprilie are loc ședința Parlamentului. Deputații urmează să aprobe data alegerilor parlamentare. Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) a înregistrat un proiect de hotărâre prin care propune desfășurarea scrutinului electoral pe 28 septembrie. De asemenea, menționăm că, în debutul ședinței plenare, președinta țării Maia Sandu a ținut un discurs. În momentul în care șefa statului a fost invitată la tribuna centrală, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, precum și cei afiliați oligarhului fugar Ilan Șor, au boicotat discursul președintei.