Inițiativele bașcanului Găgăuziei Irina Vlah ar fi ignorate de cabinetul de miniștri, nefiind nici măcar admise spre examinare în ședințe. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al acesteia, Andrei Vedutenco. Contactați de NM pentru o explicație, reprezentanții Guvernului au precizat că Irina Vlah nu respectă procedura prevăzută de lege.
Conducerea de la Comrat se arată nemulțumită de faptul că Executivul nu examinează propunerile bașcanului Irina Vlah.
„Relațiile cu foștii prim-miniștri și componențe ale Guvernelor nu au fost ușoare, însă mereu a existat un dialog respectuos și dorința părților de a costrui un parteneriat constructiv. Astăzi observăm un alt tablou – inițiativele conducătoarei autonomiei, direcționate către creșterea veniturilor pedagogilor și medicilor și alte inițiative sunt nu doar respinse, ci prin pretexte inventate nici măcar nu sunt admise spre examinare la ședințele Gunernului”, a declarat purtătorul de cuvânt al bașcanului, Andrei Vedutenco, pentru NM.
Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Executivului Anastasia Tăburceanu a explicat că există un regulament prevăzut de lege. Astfel, legislația prevede că toate inițiativele trebuie adresate ministerelor. Ulterior, acestea sunt examinate la ședintele secretarilor de stat, după care la ședința cabinetului de miniștri.
Potrivit Legii cu privire la Guvern, atribuțiile ce țin de inițierea proiectelor de acte normative și prezentarea subiectelor respective în cadrul ședinței Guvernului se limintează doar la domeniile de activitate de care sunt responsabili membrii Guvernului. În același timp, domeniile de activitate sunt stabilite de Executiv, potrivit regulamentelor cu privire la funcționarea ministerelor. Legea mai prevede că elaborarea proiectelor de acte normative se inițiază „în conformitate cu atribuțiile și domeniul de activitate” ale subiecților cu drept de inițiativă – ministere, autorități administrative centrale sau autorități administrative din subordinea ministerelor, prin intermediul acestora.
„Constatăm, însă, că prin înaintarea proiectelor de acte puse în discuție, dvs ați intervenit cu propuneri de soluționare a unor chestiuni care intră în sfera de competență a altor membri ai Guvernului, moment pentru care la momentul restituirii proiectelor, în copie au fost indicate autoritățile responsabile de realizarea politicii de stat în domeniile de activitate care fac obiectul fiecărui proiect”, se arată într-un răspuns formulat de Cancelaria de Stat.
Amintim că, potrivit fostului vicepremier pentru Reintegrare Vlad Kulminski, director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, bașcanul Găgăuziei Irina Vlah ar fi absentat de la 40% din ședințele Guvernului. Andrei Vedutenco, responsabil pentru relațiile cu presa a bașcanului, a precizat că șefii autonomiei au participat la 30 din cele 36 de ședințe desfășurate de Executivul Gavrilița.
„În unele cazuri, era înlocuită de către adjuncta Olesea Tanasoglo. Se întâmpla, de regulă, atunci când bașcanul se afla în deplasări sau în vizite oficiale. În afară de asta, unele ședințe se desfășurau în regim extraordinar și noi aflam despre acestea cu puțin timp înainte, respectiv, bașcanul nu reușea fizic să participe”, a precizat reprezentantul lui Vlah.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.