NewsMaker

„Este un pas politic, care nu are legătură cu legea și normele”. Marina Tauber, despre privarea lui Ilan Șor de salariul de deputat

Deputata fracțiunii parlamentare a Partidului Șor, Marina Tauber, consideră că decizia Comisiei juridice numiri și imunități, de a-l priva pe Ilan Șor de salariul de parlamentar, precum și de indemnizații și compensații este una politică și nu ar avea nimic în comun cu legea și normele de drept. Contactată de NM, aceasta a precizat că până acum, fostul primar de Orhei a donat toate salariile de parlamentar și de edil. 

„Consider că în activitatea parlamentului sunt mult mai multe probleme decât cea pe care dl Albu (secretarul general al parlamentului, NM) a încercat să arate prin acest demers”, a notat Marina Tauber.

De asemenea, aceasta a scris că Ilan Șor va continua „să ajute cetățenii”.

„Cei împuterniciți să ia decizia în această situație nu au decât să procedeze așa cum vor. este evident că Ilan Șor a făcut mult mai multe în rolul său de deputat decât ceilalți, marea majoritate care pur și simplu asistă la aceste ședințe și mai mult nu fac nimic, decât să „roadă” pantalonii sau fustele și nu au spus niciun cuvânt în tot acest timp”, a mai adăugat Tauber.

Amintim că astăzi, 22 ianuarie, Comisia juridică numiri și imunități din cadrul parlamentului a aprobat, prin vot unanim, demersul secretariatului parlamentului, privind suspendarea drepturilor salariale, la indemnizații și compensații a deputatului Ilan Șor. Decizia a fost luată din cauza absenței nemotivate a acestuia de la activitățile legislativului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Partidul Republican INIMA Moldovei

Vlah a ajuns cu protestele la Președinție: o acuză pe Maia Sandu de implicarea în alegeri și promite că o va demite, dacă ajunge în Parlament

Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, a ieșit din nou în stradă. Simpatizanții formațiunii politice, în frunte cu Vlah, au protestat, de această dată, în fața Președinției. Aceștia au acuzat-o pe președinta Maia Sandu că s-ar implica direct în alegerile parlamentare, în favoarea partidului de guvernare, Acțiune și Solidaritate (PAS). Contactată pentru un comentariu, Președinția a declarat că nu va comenta acțiunea.

Manifestația a fost condusă de Irina Vlah. Fosta bașcană a declarat că deține „dovezi” privind presupuse încălcări ale legislației electorale pe care le-ar fi comis președinta Maia Sandu și a promis că, dacă formațiunea sa – „Inima Moldovei” –  va accede în Parlament, va iniția procedura de demitere anticipată a șefei statului. Vlah a îndemnat opoziția, totodată, să se unească pentru „a supraveghea votul din diaspora”.

„Toate falsificările pe care Sandu le-a comis la alegerile prezidențiale și continuă să le comită acum vor fi investigate. În Parlament vom crea o comisie de anchetă care va verifica utilizarea resurselor administrative, activitatea forțelor de ordine, finanțarea ilegală și fraudele din străinătate. Vom prezenta aceste dovezi cetățenilor. Pentru astfel de acțiuni, Sandu va trebui să demisioneze”, a declarat Vlah.

La sfârșitul manifestației, protestatarii i-au transmis președintei un document simbolic cu „reguli de conduită la alegerile parlamentare”, solicitându-i, între altele, „să nu mai folosească structurile statului împotriva opoziției, să nu mai susțină PAS prin intermediul instituțiilor statului și să înceteze promovarea ideii că integrarea în UE este posibilă doar cu actualul partid de guvernare”.

Contactat de NM, Președinția a anunțat că nu va comenta acțiunea de protest organizată de Vlah și acuzațiile lansate de aceasta.

Menționăm că, în ultima perioadă, reprezentanții „Inima Moldovei”, în frunte cu Irina Vlah, organizează proteste frecvente, în fața instituțiilor statului, inclusiv a Guvernului și a Parlamentului. Anterior, purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a avertizat că „sezonul acestor proteste începe când adevărul, de fapt, doare în multe cazuri”. „Este o piesă veche pe care o cunoaștem, reluată la indicația, inclusiv, a patronilor din exterior care nu doresc dezvoltarea țării noastre”, a precizat Vodă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: