Fotbalistul de la Zimbru, care a fost lovit la cap, nu a putut fi transferat la un spital din Olanda: Probleme tehnice
Full Article 2 minutes read

Fotbalistul de la Zimbru, care a fost lovit la cap, nu a putut fi transferat la un spital din Olanda: Probleme tehnice

Fotbalistul de la Zimbru Donny van Iperen, care a suferit un accident la cap, urmează a fi transferat sâmbătă la un spital din Olanda. Transferul este cu întârzieri din cauza unor probleme tehnice. Informația a fost confirmată pentru NM de Dorina Blândescu, purtătoare de cuvânt a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie.

„Fotbalistul olandez Donny van Iperen urmează a fi transferat, sâmbătă – 13 august, la un spital din Olanda. Transferul urma să fie făcut pe 11 august, însă au intervenit probleme tehnice”, a spus Blândescu, pentru NM.

Purtătoare de cuvânt a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie a menționat că starea fotbalistului rămâne a fi neschimbată: grav-stabilă.

Amintim că, pe 6 august, în timpul meciului dintre Dinamo-Auto și Zimbru, fotbalistul olandez s-a ciocnit cu portarul echipei tiraspolene, fiind lovit cu umărul în cap.

Fotbalistul a fost internat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie (INN) în data de 6 august.

„La INN i s-a efectuat tomografie computerizată cerebrală și pulmonară și angiografie cerebrala. Pacientul a fost internat în secția reanimare în stare foarte gravă. La moment, starea lui este grav-stabilă. Acesta se află în comă cerebrală Glasgow 6-7 puncte”, a precizat Dorina Blândescu pentru NM.

De menționat că familia fotbalistului a venit în Republica Moldova. Rudele jucătorului au fost cazate la hotelul echipei Zimbru.

„Membrii familiei primesc informații constante de la medici și sunt, de asemenea, în contact permanent cu administrația clubului”, au comunicat reprezentanții Zimbru, pe 9 august curent.

Precizăm că meciul de pe 13 august dintre FC Zimbru și FC Bălți este dedicat fotbalistului olandez. Potrivit reprezentanților clubului din capitală, toți banii de pe bilete vor fi transferați pentru tratamentul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: