Gavrilița vrea să fie verificate toate silozurile din Moldova. Reacția premierului la incendiile din portul Giurgiulești
Full Article 3 minutes read

Gavrilița vrea să fie verificate toate silozurile din Moldova. Reacția premierului la incendiile din portul Giurgiulești

Premierul Natalia Gavrilița spune că a cerut ministerelor responsabile să investigheze rapid cauzele incendiilor repetate de la silozurile din portul Giurgiulești. Oficialul declară că „este inacceptabil ca oamenii să sufere din cauza iresponsabilității unor agenți economici”. Totodată, premierul spune că va solicita să fie verificate toate silozurile din țară. 

„La începutul săptămânii trecute am cerut tuturor ministerelor responsabile să investigheze rapid cauzele incendiilor repetate de la silozurile din portul Giurgiulești și să dispună măsurile necesare pentru înlăturarea consecințelor și prevenirea incidentelor de acest fel pe viitor”, scrie premierul, pe Facebook.

Gavrilița mai spune că a cerut și cercetarea motivelor neimplementării la timp a concluziilor anterioare ale comisiilor interministeriale din ultimele luni ale anului trecut.

„Orice încălcări în procesul de construcție și exploatare vor fi sancționate conform legii, iar consecințele pentru oamenii din zonă, care au de suferit, dar și pentru mediu, trebuie să fie despăgubite. În contextul celor întâmplate, voi dispune verificări la toate silozurile din țară pentru a evita astfel de incidente pe viitor”, a conchis Gavrilița.

***

Amintim că pe 20 ianuarie, pompierii au fost alertați despre un nou incendiu la Portul Giurgiulești.

Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a mers, pe 20 ianuarie, la fața locului. Reprezentanții Ministerului declarau că incendiile repetate la silozurile din portul Giurgiulești pun în pericol infrastructura critică de importanță națională și securitatea în zona de frontieră.

Astfel, MAI anunța că va solicita Comisiei Situații Excepționale examinarea subiectului dat pentru a lua anumite măsuri de urgență. „Aceste incendii repetate se află într-o zonă sensibilă. Acolo este un nod strategic pentru economia și securitatea țării noastre, pentru că la Giurgiulești fac joncțiunea 3 state, unul dintre ele fiind în război. Din cauza riscului de explozie și a poluării, pot fi afectate relațiile internaționale”, declara Revenco.

În plus, MAI anunța că a fost pornit un proces de cercetare și se întreprind acțiuni de acumulare a probatoriului sub controlul procurorului, în legătură cu acest caz.

În dimineața zilei de 22 ianuarie, pompierii anunțau că au reușit localizarea incendiului la rezervorul nr.2 din Portul Internațional Liber Giurgiulești. Pentru a fi localizat focul a fost nevoie de prăbușirea controlată a rezervorului. Se menționa că pompierii acționează deja pentru lichidarea totală a incendiului. De cealaltă parte, întreprinderea „Trans-Oil Moldova” preciza că demolarea controlată a silozului nr.2 a produs un incendiu, care a fost ulterior stins.

Un incident similar a avut loc și pe 16 ianuarie 2023. Din cauza mocnirii unei încărcături de peste 1000 tone produs de șrot de floarea soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei. Atunci au intervenit 6 echipaje de salvatori și pompieri cu un efectiv de 20 de angajați IGSU, care mai multe zile au acționat pentru localizarea și lichidarea totală a arderii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: