golovatiuc vladimir
Максим Андреев, NewsMaker

Golovatiuc, despre funcția de ambasador în Rusia: „Parcă ai dreptul la alegere, și parcă nu”

Deputatul socialist Vladimir Golovatiuc declară că va accepta funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă și că, având în vedere „situația”, nu ar avea de ales. Declarația a fost făcută pentru TV8, pe 11 decembrie, după ce președintele în exercițiu Igor Dodon a confirmat că l-a propus pe Golovatiuc în locul lui Andrei Neguța.

„În viața omului, este așa o perioadă, când parcă ai dreptul la alegere, și parcă nu. Situația în care se află țara, situația economică, desigur, eu am acceptat propunerea președintelui”, a declarat Golovatiuc.

Întrebat de reportejul TV8 dacă, din cele spuse, reise că, practic, nu a avut de ales, Vladimir Golovatiuc a confirmat: „Luând în considerare situația, nu am avut de ales”.

Deputatul a mai spus că funcția de ambasador este una responsabilă și va depune eforturi ca să lucreze în interesul țării, businessului și oamenilor. Acesta a precizat că nu cunoaște când va fi numit în funcție, însă documentele au fost transmise la Moscova și se așteaptă decizia.

***

În cadrul ediției din 11 decembrie a platformei sale online, Igor Dodon a confirmat că l-a propus pe Vladimir Golovatiuc la funcția de ambasador al Moldovei în Rusia. Anterior, jurnalistul Vladimir Soloviov a publicat un articol pentru publicația Kommersant în care a scris că Vladimir Golovatiuc urmează să îl înlocuiască pe Andrei Neguța.

Precizăm că, pe 9 decembrie, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a fost rechemat. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat în ședința Guvernului. Premierul Ion Chicu a spus că decizia vine în contextul „actului rușinos” cu implicarea mașinii Ambasadei Moldovei la Moscova.

Decizia a fost luată după ce la punctul de trecere al frontierei Palanca, într-un microbuz arondat de Ambasada Republicii Moldova în Rusia, au fost depistate anabolizante. Potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei. PCCOCS a dispus învinuirea șoferului pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante și substanțe psihotrope și a solicitat punerea acestuia în arest pentru 30 de zile.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alina Michalkina / NewsMaker

„Propaganda LGBT”, schimbarea de gen și refuzul de a avea copii, interzise în regiunea transnistreană: „Suntem oameni normali”

În regiunea transnistreană va fi interzisă „propaganda LGBT”. Așa-numita „lege” a fost adoptată de legislativul local al regiunii. Interdicția vizează nu doar promovarea relațiilor sexuale netradiționale, ci și schimbarea de sex și refuzul de a avea copii – atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Pentru așa-numita propagandă a „valorilor netradiționale” vor fi aplicate amenzi. Persoanele fizice riscă o amendă de până la 1.840 de ruble transnistrene (aproximativ 1.930 de lei moldovenești). Funcționarii publici – până la 2.760 de ruble (2.900 de lei), iar persoanele juridice – până la 4.600 de ruble (4.830 de lei) sau suspendarea activității pe o perioadă de până la 90 de zile.

Dacă „infracțiunea” va fi comisă în raport cu minori, prin intermediul mass-mediei sau pe Internet, sau este săvârșită de cetățeni străini ori de persoane fără cetățenie, amenzile vor fi mai mari.

Noile norme vor intra în vigoare peste 14 zile de la semnarea de către liderul transnistrean nerecunoscut, Vadim Krasnoselski.

Unul dintre autorii proiectului, așa-numitul vicepreședinte al comisiei pentru educație, organizații obștești și mass-media, Andrei Safonov, a declarat:

„Suntem oameni normali, raționali, care nu doresc ca societatea să fie divizată în așa-numite genuri în număr de zeci. Asta se face întotdeauna pentru a destabiliza situația într-o țară sau alta, e suficient să consulți rapoartele și să cauți pe Internet. Cred că regiunea transnistreană merită dreptul de a nu trece prin toate acestea”, a menționat Safonov.

***

La începutul anului trecut, NewsMaker, împreună cu experți și reprezentanți ai comunității LGBT, a analizat posibilele consecințe ale interzicerii „propagandei LGBT” în regiunea transnistreană, dacă este posibilă o interdicție totală a mișcării LGBT pe malul stâng al Nistrului, ce pot face persoanele LGBT care trăiesc acolo și ce poate face Chișinăul în această situație.

Trebuie menționat că, în această privință, regiunea transnistreană se aliniază Rusiei. În special, în Rusia lupta activă împotriva comunității LGBT a început încă din 2013. Atunci a fost adoptată o lege care interzice propaganda LGBT în rândul minorilor. În 2022, Rusia a interzis complet propaganda LGBT, iar în vara anului 2023 a fost interzisă tranziția de gen. În noiembrie 2023, Curtea Supremă a Rusiei a recunoscut mișcarea LGBT drept organizație extremistă.

Iar în 2024, Rusia a limitat distribuirea informațiilor care „promovează refuzul conștient de a avea copii”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: