Încă un politician afiliat lui Șor în vizorul autorităților? Natalia Parasca are interdicție de a părăsi R. Moldova

Natalia Parasca, președinta interimară a Partidului „Renaștere”, care este afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, a anunțat pe 28 martie că organele de drept i-au interzis să părăsească Republica Moldova timp de 60 de zile. Politiciana a calificat măsura aplicată drept „o încălcare flagrantă a legii”.

Natalia Parasca a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu un document al Procuraturii municipiului Chișinău, în care se menționează că în privința sa a fost aplicată măsura preventivă obligația de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile. De asemenea, se indică faptul că politiciana are statut de învinuită.

Telegram/Natalia Parasca

Este pur și simplu o încălcare flagrantă a legii! Centrul Anticorupție mi-a interzis în mod ilegal să merg în străinătate – și asta în pofida faptului că nu am fost niciodată condamnată! Aceasta este o încălcare vădită a drepturilor mele constituționale: libertatea de circulație și prezumția de nevinovăție. Astfel de acțiuni ale autorităților sunt un exemplu clasic al modului în care regimul încearcă să îi intimideze și să îi strivească pe cei care nu se tem să spună adevărul pe față, să critice politicile eșuate sociale și economice ale lui Sandu și PAS. (…) Nu voi permite ca drepturile mele să fie jucate cu impunitate și voi continua să obțin dreptate”, a menționat lidera Partidului „Renaștere”.

Amintim că, pe 27 martie, Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă”, o altă formațiune afiliată lui Ilan Șor, a primit o citație la Centrul Național Anticorupție în timp ce se afla la Aeroportul Internațional Chișinău. Acesta urma să călătorească peste hotare, însă nu a mai ajuns s-o facă. Purtătoarea de cuvânt CNA, Angela Starinschi, a declarat pentru NM că Alexei Lungu a fost citat pentru a i se aduce la cunoștință faptul că are statut de bănuit într-o cauză penală cu privire la finanțarea ilegală a partidelor.

Iar pe 25 martie, la Aeroportul Chișinău, ofițerii CNA au reținut-o pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, care la fel este apropiată lui Ilan Șor. Guvernatoarea, care urma să plece peste hotare, a fost reținută într-un dosar pentru gestionarea frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații. Procuratura Anticorupție a cerut instanței aplicarea arestului preventiv în privința acesteia. Demersul va fi examinat în data de 28 martie.

Evghenia Guțul figurează și într-un alt dosar, în care este învinută de finanțarea Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional în 2023. Cauza penală se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

radiomoldova.md

MAE: Doar deschiderea unei secții de votare la Chișinău a fost coordonată pentru alegerile din Rusia. Reacție la anunțul lui Krasnoselski

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a coordonat cu autoritățile Republicii Moldova deschiderea unei singure secții de votare, la Chișinău. Intenția Rusiei de a deschide suplimentar 16 secții de votare în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale, este inacceptabilă. Declarațiile au fost făcute de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Rusiei și a declarației liderului de la Tiraspol că în regiune vor fi deschise 17 secții de votare pentru acest scrutin.

Ministerul de Externe a declarat că „Republica Moldova recunoaște dreptul cetățenilor străini aflați pe teritoriul său de a participa la alegerile organizate de statele lor de cetățenie”. „Exercitarea acestui drept trebuie însă să se realizeze cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, iar organizarea proceselor electorale de către state străine pe teritoriul țării trebuie coordonată în prealabil cu autoritățile constituționale de la Chișinău”, a comunicat instituția.

Potrivit Ministerului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse din 20 septembrie 2026, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a coordonat cu autoritățile Republicii Moldova deschiderea unei singure secții de votare, la Chișinău.

„În aceste condiții, intenția Federației Ruse de a deschide suplimentar 16 secții de votare în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale ale Republicii Moldova, este inacceptabilă și reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a țării”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova, fără acordul autorităților constituționale, este ilegală. Detalii AICI.

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate în perioada 18-20 septembrie 2026. Potrivit Tiraspolului, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: