Carp: Interzicerea privind panglica Sf. Gheorghe va intra în vigoare până pe 9 mai

Președintele Comisiei pentru securitate națională, Lilian Carp, a venit cu precizări referitor la legea votată săptămâna trecută în Parlament, care prevede că interzicerea simbolurilor care instigă la ură și război, printre care sunt literele „V” si „Z”, dar și panglica Sfântului Gheorghe. Carp susține că legea ar putea intra în vigoare până la 9 mai. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii IN PROfunzime.

„Legea va intra in vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, odată ce va fi semnată de președintele Republicii Moldova. Legea în sine va intra în vigoare peste trei luni, iar acest articol va intra în vigoare odată cu semnarea proiectului de lege. În decurs de o săptămână sau două are loc semnarea proiectului de lege de către Președinție. Sunt publicate în Monitorul Oficial și intră în vigoare”, a precizat Carp.

Întrebat dacă legea ar putea intra în vigoare până la 9 mai, deputatul a spus: „Da. Asta înseamnă că legea ar putea intra în vigoare până la 9 mai”, a precizat Carp.

Deputatul PAS a explicat de ce a fost nevoie de adoptarea legii.

„Proiectul de lege prevede interzicerea simbolurilor care prezintă agresiunea militară. Toate simbolurile care apar sub o anumită formă sunt interzise prin lege. Luând în considerație problemele grave din punct de vedere psihologic a persoanelor care au trecut prin acest război. Noi vedem și acțiuni din partea unor indivizi care încearcă să-și bată joc de refugiați etalând aceste simboluri. Acesta este unul dintre motive”, a comunicat deputatul.

Un alt motiv, a precizat Carp, este că autoritățile își doresc ca în Republica Moldova să nu fie „propagate simboluri ale agresiunii militare sau a neofascismului”.

***

Amintim că mai mulți refugiați s-au trezit pe 5 martie cu mașinile vandalizate, la Bălți. Autoturismelor le-au fost scoase plăcuțele de înmatriculare, iar pe uși făptașii au desenat litera „Z”. Locuitorii mun. Bălți au sesizat pe rețelele de socializate cazuri de acest fel. Mai târziu, pe 14 aprilie, au apărut fotografii în care se vede că pe o blindată amplasată pe str. 31 august din Bălți a fost vopsită cu alb litera „Z”.

Pe 18 aprilie, Poliția a comunicat despre reținerea unui tânăr care, în perioada martie-aprilie, ar fi desenat semne pe mijloace de transport, imobile, dar și monumente de pe teritoriul municipiului Bălți. Acesta a fost reținut în flagrant în timp ce ținea în mână un recipient cu vopsea și intenționa să aplice un nou simbol pe o clădire.

De menționat că proiectul de lege privind interzicerea acestor simboluri a fost adoptat pe 14 aprilie în lectură finală.

„Printre modificări sunt și cele ce vizează interzicerea utilizării semnelor folosite la propagarea războiului, precum literele Z, V, lenta bicoloră, dar și altele care ar pute fi folosite pentru propaganda războiului. Sunt câteva prevederi din lege care vor intra în vigoare peste 3 luni. Însă acele ce țin de interzicerea semnelor menționate mai sus- intră în vigoare la momentul publicării în monitorul oficial”, a precizat președinta Comisiei juridice Olesea Stamate

Potrivit amendamentului, care trebuie promulgat de președinta Maia Sandu, încălcarea interdicției se va pedepsi cu amenzi de până la 9 000 de lei pentru persoane fizice sau zeci de ore de muncă în folosul comunității și cu amenzi de până la 18 000 pentru persoane juridice.

Socialiștii și comuniștii din Parlament au declarat că nu recunosc legea.

„Vom contesta adoptarea acestei legi în toate instanțele de judecată moldovenești și internaționale, vom împiedica implementarea ei prin toate mijloacele legale. Promitem că vom acorda asistență juridică deplină fiecărui locuitor al țării care va considera că e de datoria sa să poarte panglica Sf. Gheorghe la 9 Mai, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Victoriei asupra ciumei fasciste”, se arată într-o declarație a PSRM.

NewsMaker vrea să afle care este opinia voastră față interzicerea acestor simboluri. Vă puteți expune opinia prin vot AICI.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova/imagine simbol

Cine va urca pe scena din PMAN pe 27 august, de Ziua Independenței: lista artiștilor

Pe 27 august, când Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău va avea loc un concert, la care vor evolua mai mulți artiști autohtoni.

Concertul dedicat Zilei Independenței va începe la ora 18:00. Astfel, pe scena din PMAN vor evolua:

  • Satoshi
  • Alternosfera
  • Lupii lui Calancea
  • Magnat & Feoctist
  • Zdob și Zdub
  • Vali Boghean
  • Vasile Advahov și cei doi fii Lucian și Daniel;
  • Aliona Moon
  • DARA
  • Cristofor Aldea-Teodorovici
  • Cristina Scarlat
  • Akord
  • Tania Turtureanu
  • Cătălin Josan
  • Catharsis
  • Natalia Barbu
  • Pasha Parfeni
  • Anatol Mîrzenco
  • Nelly Ciobanu
  • Gheorghe Țopa
  • Orchestra „Fluieraș”
  • Lana Carauș
  • Adriana Babin
  • Ileana
  • Trupa de dans Raush
  • Sergiu Garabajii
  • Marina Dobrescu
  • Ansamblul „Joc”

Înainte de concert, începând cu ora 16:30, în PMAN va avea loc o paradă militară, la care vor participa peste 2 000 de militari și reprezentanți ai structurilor participante. Totodată, vor fi prezentate peste 100 de unități de tehnică militară și specială aflate în dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne.

Menționăm că, cu ocazia Zilei Independenței, în a doua parte a zilei de 27 august, la Chișinău vor ajunge președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan. Cei doi, împreună cu Maia Sandu, vor participa la parada militară din PMAN.

După ora 21:00, Maia Sandu, Vladimir Zelenski și Nicușor Dan vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: