Mituri și adevăruri despre mașinile electrice, cu Alexandru Ciudin, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică

1. Insuficiență de modele de automobilele electrice la prețuri accesibile

În 2021 pe piață erau 44 de modele de automobile cu prețul sub 50.000 EUR (preț mediu 35.000 EUR). Aceste automobile au o autonomie în mediu aproximativ de 300 km cu bateria plină. Disponibilitatea acestui segment mediu pe piața de afaceri este un pas important către o piață accesibilă pentru automobilele electrice de mâna a doua. Cercetările recente arată că mai mult de 2,5 milioane de mașini cu emisii zero vor fi livrate în UE până în 2025. În același timp, cererea UE pentru mașini cu emisii zero va fi între 1,3 și 1,9 milioane de vehicule până în 2025. Prin urmare, la nivel european, pe piață nu vor lipsi vehiculele electrice.

2. Extragerea litiul-ui (utilizat în baterii) are efecte dezastruoase asupra ecologiei

Litiul este extras aproape exact în același mod ca și oricare zăcământ ca, de exemplu, sarea, fără consecințe asupra ecosistemului.

3. Acumulatoarele mașinilor electrice nu pot fi reciclate

Există multe metale prețioase în baterii, iar după degradarea lor toate materialele pot fi refolosite. Dacă în bateriile vechi utilizate de automobilele convenționale există plumb, atunci în bateriile utilizate de mașinile electrice, nu există un material similar, iar electrolitul din aceste baterii este complet netoxic și inofensiv.

4. Acumulatoarele mașinilor electrice au o durată mică de viață

Mulți consideră că dacă bateria din telefoanele mobile se epuizează după doi ani, atunci și cele din automobilele electrice se vor epuiza. Chiar dacă bateria telefoanelor se defectează după doi ani, acest lucru nu se poate întâmpla cu o baterie de mașină din cauza BMS (Batery Management System). Chiar și așa, producătorii de mașini oferă garanții pentru baterii până la șapte ani, unii chiar și opt ani.

Producătorii garantează în prezent circa 2.000 de cicluri de încărcări pentru acumulatoarele automobilelor electrice. Ce înseamnă asta? Cel mai simplu mod de a calcula acest lucru este de a înmulți autonomia mașinii cu numărul de cicluri. De exemplu automobilul are o autonomie de 300 km, înmulțind la 2000 de cicluri, vom obține o durată de 60.000 km.

5. Acumulatoarele nu pot fi utilizate după epuizare

Aceste baterii ale mașinilor electrice pot fi utilizate mai apoi pentru a depozita energia în casă, astfel vor prinde ,,a doua viață”. În acest mod ele pot fi utilizate cel puțin încă o perioadă.

6. Autonomie destul de mică a mașinilor electrice

Autonomiile celor mai populare mașini electrice disponibile în prezent sunt între 300 și 400, chiar și peste 500 km. Luînd în considerare că în mediu o mașină la noi în Chișinău parcurge mai puțin de 40 km/zi, atunci ar fi suficientă o încărcare o dată pe săptămână.

7. Mașinile electrice nu sunt sigure

Testele de impact arată că mașinile electrice sunt în medie la fel de sigure sau chiar mai sigure decât mașinile convenționale. O mașină electrică este diferită de o mașină convențională. De exemplu, este mai grea și greutatea este mai mult în partea inferioară. Aceasta se datorează faptului că bateriile în majoritatea cazurilor sunt situate în partea de jos a mașinii. Mașinile electrice pot accelera și frâna adesea mai repede. La fel ca majoritatea mașinilor noi, au tehnologie modernă pentru a crește siguranța. Un exemplu este frânarea automată, care se numește Sistem avansat de frânare de urgență (AEBS).

8. Încărcarea automobilelor electrice este foarte scumpă

Multe stații de încărcare din Chișinău nu taxează (încă) pentru încărcare. Singurul lucru discutabil este numărul relativ mic de stații de încărcare. În mare parte toți proprietarii de automobile electrice își încarcă automobilele acasă.

9. Încărcarea unui automobil electric poate provoca risc de incendiu sau scurtcircuit

O stație de încărcare este conectată la un sistem electric separat. Are propria sa siguranță și adesea și un întrerupător separat cu împământare. Acest lucru previne declanșarea siguranței și este ignifugă.

10. Motorul unei mașini electrice nu face zgomot, astfel crează riscuri suplimentare pe drum

Motorul unei mașini electrice nu face zgomot. Dar aceasta se observă doar la viteze mici. Când se merge cu o viteză mai mare decât 50 de kilometri pe oră, nu mai există nicio diferență de sunet față de alte mașini. De la 1 iulie 2021, fiecare mașină electrică nouă trebuie să aibă un sistem de alertă acustică a vehiculelor (AVAS). Acesta este un sistem automat care avertizează cu un semnal sonor la viteze mici ceilalți participanți la trafic.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

customs.gov.md

Spatari apără taxarea coletelor din China: „Acum plătești salariile muncitorilor din China, dar nu contribui la salariile profesorilor din Moldova”

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul PAS Marcel Spatari, nu crede că persoanele vulnerabile sunt cele care cumpără cel mai mult de pe platformele internaționale. El susține aplicarea TVA pentru toate coletele din străinătate, dar spune că intrarea în vigoare a măsurii, planificată pentru 1 octombrie, ar trebui amânată.

Oficialul a fost întrebat, în cadrul emisiunii „Rezoomat”, de ce guvernarea insistă asupra taxării coletelor de pe Temu, Shein sau AliExpress, în condițiile în care mulți oameni cu venituri mici cumpără de pe platformele internaționale.

„Eu nu cred că este adevărat. Nu cred că cei mai vulnerabili cumpără de pe platformele online din străinătate, din China. Este vorba, probabil, despre clasa de mijloc, care se descurcă să plătească online. Aici trebuie să ai un pic de educație privind utilizarea internetului. Cei mai vulnerabili sunt, totuși, din zonele rurale. Știu că și acolo se cumpără, dar nu e o definiție că dacă cumperi de pe platforme ești sărac. Știu foarte mulți care sunt înstăriți sau din clasa medie care utilizează pe larg aceste platforme. Cumpără pentru că este mai ieftin”, a declarat deputatul.

Spatari consideră că nu este echitabil ca produsele cumpărate în Moldova să fie supuse TVA de 20%, iar coletele din China cu o valoare de până la 150 de euro să fie scutite de această taxă. El a menționat că banii colectați din TVA ajung la buget și sunt folosiți inclusiv pentru politicile sociale.

„Acum când cumperi fix același produs din China ai plăti salariile la muncitorii din China, dar nu contribui cu nimic – nu vorbesc la economia din Moldova – la politicile sociale din Moldova, nu contribui cu niciun bănuț la salariul profesorilor. Eu nu am nimic împotrivă, e dreptul fiecăruia să-și cumpere produse de unde dorește, dar cred că este corect și echitabil să se plătească TVA pe tot consumul. Dacă plătim TVA pe o cămașă cumpărată în Moldova, cred că ar fi corect să plătim TVA și pe o cămașă cumpărată din Turcia sau din China”, a explicat parlamentarul.

Președintele comisei parlamentare Economie, buget și finanțe a recunoscut că noile reguli ar putea provoca nemulțumiri, deoarece „adaugă o etapă în plus unui serviciu care era comod” pentru cumpărători.

În același timp, Spatari consideră că termenul de 1 octombrie – când ar urma să intre în vigoare noile reguli – este prea scurt pentru aplicarea măsurii.

„Din punctul meu de vedere, este un termen mult prea restrâns pentru operatorii poștali. Am avut o întâlnire cu operatorii poștali, mi-au explicat problemele logistice, operaționale care vor apărea, riscurile care sunt. Eu sunt de părere că trebuie să amânăm intrarea în vigoare. Cu cât – vom discuta cu colegii. Dar, conceptual ea este corectă”, a mai declarat Marcel Spatari.

Precizăm că mărfurile comandate de pe platformele din străinătate urmează să fie impozitate cu TVA de 20%. În plus, pentru fiecare colet va fi percepută o taxă fixă de 12 lei. Prevederile fac parte din proiectul politicii fiscale pentru 2027, aprobat de Parlament în prima lectură și care urmează să fie examinat în lectura a doua. Autoritățile propun ca măsura să fie aplicată începând cu 1 octombrie.

În prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
defence-ua.com/imagine simbol

O dronă a survolat ilegal Moldova, timp de două minute. Este al treilea caz, în patru zile⚡⚡⚡

O dronă a traversat, pentru scurt timp, spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 17 septembrie. Despre aceasta a anunțat Ministerul Apărării, care a precizat că drona a venit dinspre Ucraina și, după două minute, a revenit în țara vecină.

Potrivit Ministerului, drona, care încă nu a fost identificată, a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse desfășurate în această dimineață asupra Ucrainei, inclusiv în regiunea Odesa.

„La ora 08:56, drona a traversat neautorizat frontiera de stat din direcția localității Biliaivka, Ucraina, spre localitatea Tudora, Republica Moldova. La ora 08:58, aceasta a părăsit spațiul aerian național, din direcția localității Palanca, Republica Moldova, spre lacul Davidove Liman, Ucraina. Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian, în coordonare cu autoritățile naționale și partenerii, pentru menținerea siguranței populației”, a comunicat Ministerul Apărării.

De menționat că, în noaptea de 16 spre 17 septembrie, regiunea Odesa a fost ținta unor atacuri masive ale forțelor ruse. Potrivit șefului administrației militare regionale, Oleg Kiper, au fost rănite 7 persoane, inclusiv doi copii de 4 și 13 ani. Una dintre dronele rusești a lovit un bloc de locuințe cu 19 etaje din Odesa. În urma atacului, au fost distruse 10 apartamente de la etajele 14-16 și au fost avariate 11 automobile. De asemenea, în urma atacurilor au fost avariate cel puțin cinci case particulare, o grădiniță, un cămin, terasa de vară a unui restaurant, spații de depozitare și garaje, precum și automobile, relatează „Dumskaya”.

***

Înainte de aceasta, ultima dată când drone au traversat spațiul aerian al R. Moldova a fost pe 14 septembrie. Era vorba despre două drone. Acestea au venit dinspre Ucraina și au părăsit spațiul aerian în aceeași direcție.

procuratura.md/foto simbol

Și-ar fi însușit peste 10 mii de euro din banii pe care i-au găsit la un bărbat reținut: trei polițiști de la Botanica, trimiși pe banca acuzaților

Trei polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Aceștia ar fi luat pentru sine 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați asupra unei persoane reținute. Informația a fost comunicată de Procuratura Anticorupție, care a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, fiind bănuiți, alături de alți trei colegi, că ar fi pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul de droguri.

Pe 17 septembrie, Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a cauzei penale în care cei trei polițiști sunt învinuiți de abuz de serviciu. Aceștia ar fi depistat, în timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra unei persoane reținute, 25 300 de dolari și 14 320 de euro și ar fi însușit 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați.

Dacă vor fi găsiți vinovați de abuz de serviciu, polițiștii riscă o amendă de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Procuratura Anticorupție a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, alături de alți trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă comise în circumstanțe agravante. Cei șase sunt bănuiți că ar fi pretins și primit sistematic sume între 3 000 și 10 000 de dolari de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

***

Amintim că, în seara zilei de 21 aprilie 2026, la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău au avut loc percheziții într-un dosar de corupție. În timpul acțiunilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise. Detalii AICI. Ulterior, conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus suspendarea din funcție a șefiei Inspectoratului de Poliție Botanica, precum și a persoanelor vizate în dosarul de corupție. Detalii AICI. Între timp s-a anunțat că șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă. CNA preciza că, în acest dosar, au fost efectuate peste 30 de percheziții. Potrivit instituției, aceștia sunt bănuiți că au pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

Pe 19 iunie, CNA anunța că trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți anterior în dosarul de corupție și aflați în arest la domiciliu, au fost reținuți din nou, fiind bănuiți și de abuz de serviciu în circumstanțe agravante. Detalii AICI.

Igor Grosu

Grosu, la Budapesta. Discuții cu Wizz Air despre noi zboruri și întâlnire cu președinta Parlamentului Ungariei

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat în vizită de lucru în Ungaria, s-a întâlnit cu reprezentanții companiei aeriene Wizz Air. Oficialul moldovean a declarat că, în cadrul întâlnirii, a exprimat deschiderea țării noastre pentru extinderea numărului de zboruri și destinații. Tot la Budapesta, Grosu s-a întâlnit cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer, și a vorbit despre deschiderea Ungariei față de parcursul european al Republicii Moldova.

„La Budapesta m-am întâlnit cu reprezentanții companiei aeriene Wizzair, care este tot mai prezentă în Republica Moldova și cu care ne dorim să extindem și mai mult relațiile comerciale. Le-am mulțumit reprezentanților companiei că au contribuit, în ultimii ani, la o mai mare conectivitate a țării noastre și am exprimat deschiderea noastră pentru extinderea numărului de zboruri și destinații. Am vorbit și despre planurile de reconstrucție și extindere a terminalului Aeroportului Internațional „Eugen Doga”, pentru a putea oferi condiții mai bune pasagerilor, dar și operatorilor avia. În drumul său european, Moldova își dorește să fie cât deschisă și conectată la țările lumii”, a comunicat Igor Grosu.

Tot la Budapesta, Grosu s-a întâlnit cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer. „M-am bucurat să simt la Budapesta deschidere pentru Republica Moldova și pentru parcursul nostru european. Am invitat-o pe doamna Forsthoffer să viziteze Republica Moldova și sper să continuăm foarte curând acest dialog la Chișinău”, a menționat Grosu.

parlament.md

La fel, oficialul moldovean a avut o întrevedere cu viceprim-ministra, ministra Afacerilor Externe, Anita Orbán. Potrivit Parlamentului de la Chișinău, Grosu a vorbit despre progresele înregistrate în procesul de aderare și despre eforturile de a deschide, până la sfârșitul anului, celelalte clustere. „În acest proces, Moldova contează enorm și pe sprijinul Ungariei”, a adăugat Legislativul de la Chișinău.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, împreună cu Ucraina, iar negocierile au fost lansate oficial în iunie 2024. Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis primul cluster de negocieri, „Valori fundamentale”, care vizează statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și combaterea corupției. Ulterior, pe 14 iulie, Chișinăul și Bruxelles-ul au deschis Clusterul 6, „Relații externe”.

Presa ucraineană a scris, pe la mijlocul lunii iulie, că deschiderea clusterelor 2 și 3 pentru Republica Moldova și Ucraina ar fi fost amânată din cauza poziției Ungariei. Potrivit sursei citate, Budapesta ar fi refuzat să aprobe rezultatele evaluării celor două clustere. Anterior, Ungaria ar fi acceptat deschiderea Clusterului 3 pentru Republica Moldova, dar nu și pentru Ucraina, variantă care nu a fost susținută de majoritatea statelor membre. În reacție, Biroul pentru Integrare Europeană de la Chișinău a declarat că deschiderea fiecărui grup de capitole presupune „un proces firesc de consultări” și și-a exprimat încrederea că deciziile privind următoarele clustere vor fi adoptate în perioada următoare.

Pe 16 septembrie, președinta Comisiei Europene a anunțat că Republica Moldova va beneficia de foaie de parcurs în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

NM Espresso: Maia Sandu a recunoscut că vettingul este «imperfect», Vlah va candida la funcția de bașcan, Năsui lucrează pentru două țări?

Transnistria: alegeri, taxe

În Transnistria a început campania electorală pentru alegerile pentru funcția de lider al regiunii, care vor avea loc pe 13 decembrie. În fruntea regiunii va apărea o figură nouă, deoarece Vadim Krasnoselski nu mai poate candida. Cine este considerat favorit în cursă și ce are în comun cu foștii lideri ai Transnistriei — în materialul «Toate drumurile duc la „Sheriff“. De ce alegerile din Transnistria sunt atât de previzibile».

Duminica viitoare, locuitorii Transnistriei care dețin cetățenia rusă vor vota la alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse. În Transnistria urmează să fie deschise 15 secții de votare, lucru căruia Chișinăul i se opune categoric, întrucât nu și-a dat acordul pentru aceasta. Ministerul rus de Externe a declarat că Moldova «nu are dreptul să-i priveze» pe locuitorii regiunii transnistrene de posibilitatea de a vota. În replică, Ministerul moldovean al Afacerilor Externe a îndemnat Rusia «să nu împiedice reintegrarea pașnică a republicii».

Moscova și Tiraspolul susțin că în Transnistria locuiesc aproximativ 220 de mii de cetățeni ai Federației Ruse care au dreptul să voteze. Chișinăul nu poate confirma aceste date. În schimb, a anunțat despre primele venituri fiscale achitate de antreprenorii transnistreni după anularea facilităților privind TVA și accizele.


Alegerile din Găgăuzia

Fostul deputat Petru Vlah a anunțat că va candida la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Pe lângă el, și-au anunțat deja intenția de a candida Fiodor Găgăuz, Alexandr Stoianoglo și Grigorii Uzun.


Moldova și UE

Uniunea Europeană va propune țărilor candidate, inclusiv Moldovei, o foaie de parcurs pentru aderarea la UE, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În ea sunt indicate, de regulă, principalele reforme, termenele și următorii pași. România și Bulgaria, de menționat, au primit astfel de foi de parcurs în 2002, iar în 2007 au aderat la UE.


Vettingul: Sandu, UE

Evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor din Moldova (vettingul) durează mai mult decât au planificat autoritățile, iar cel mai mult întârzie verificarea procurorilor, a declarat Președinta Maia Sandu. Ea a recunoscut că vettingul «nu este ideal», dar «în prezent nu există un proces mai bun».

În schimb, ambasadoarea UE Iwona Piorca consideră că Moldova a înregistrat «progrese semnificative» în reforma justiției și combaterea corupției. Iar UE va continua să sprijine Moldova în acest domeniu.


Năsui a rămas pe două scaune

Ministrul Dezvoltării Economice al Moldovei, Claudiu Năsui, rămâne deputat în Parlamentul României. El susține că nu și-a depus încă mandatul de deputat pentru a putea vota o lege foarte importantă privind investițiile și pensiile. Guvernul s-a grăbit să precizeze că termenul de o lună pentru înlăturarea situației de incompatibilitate a funcțiilor încă nu a expirat.


Salariul minim

Sindicatele cer majorarea salariului minim în Moldova la 8 mii de lei începând cu 2027, ceea ce ar corespunde standardelor UE, unde «salariul minim» constituie 50% din salariul mediu. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat că această chestiune trebuie discutată, deoarece «nu este atât de simplu să majorezi salariul minim cu mai mult de 10%».


Violența domestică și poliția

Poliția desfășoară o anchetă de serviciu în cazul polițistului Mihail Crivorucenco, pe care fosta soție l-a acuzat public de violență domestică. Despre aceasta a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, după ce deputatul Vasile Costiuc a relatat că Crivorucenco, care în poliție era responsabil tocmai de combaterea violenței domestice, după tragedia de la Măgdăcești, a fost transferat într-un alt departament «pentru a evita un scandal mediatic». Crivorucenco neagă acuzațiile fostei soții.


Pe scurt

În primele șapte luni ale anului 2026, Moldova a majorat exporturile de mărfuri cu 11,7%, până la 1,97 miliarde de euro, a anunțat Ministerul Economiei. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în livrările către Ungaria, Germania și Marea Britanie.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că dronele rusești au pătruns de două ori în spațiul aerian al Moldovei, chiar în momentul în care acolo se afla avionul său prezidențial. Zelenski consideră că, în acest fel, Rusia a încercat să-l intimideze.

Fostul angajat al Parlamentului Moldovei, Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, va rămâne încă 60 de zile sub control judiciar.

Cinci păsări rare, incluse în Cartea Roșie a Moldovei, au fost împușcate în nordul țării. Printre ele se afla și o barză neagră cu vârsta de trei luni, pe nume Lembe, care a traversat patru țări.


Agenda zilei, 17 septembrie:

  • 09:00 — Ședințele comisiilor parlamentare;
  • 13:00 — Ședința plenară a Parlamentului.
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: