Muzicieni din Austria, Hong Kong, Ucraina și Moldova vor urca pe scena Festivalului Moldo Crescendo în perioada 27 august – 3 septembrie

Pe 27 august 2022, la umbra copacilor din Butuceni, pe o bucată de pământ care respiră istorie și magie, începe ediția VII a Festivalului de muzică de cameră, Moldo Crescendo. În acest an, artiștii vor cânta #povești. Poveștile compozitorilor, ale locurilor vizitate, dar și ale personajelor din basmele populare românești. Timp de 1 săptămână, muzicienii vor oferi 5 concerte, cu plată și fără, la Butuceni, Călărași și Chișinău. 

Această ediție are o noutate – rezidența muzicienilor din acest an este Butuceniul. Aici se vor caza și vor repeta, aproape de tradițiile locale și natură, acesta fiind un prim proiect dintr-o idee mai mare numită #ArtVillage. Toți doritorii pot veni începând cu 22 august la Butuceni să asculte, în liniște, repetițiile artiștilor.

Ediția VII, intitulată #povești, a adunat un repertoriu și o echipă de muzicieni fantastici, iar locurile în care aceștia vor cânta sunt și ele parcă rupte din poveste. Din 27 august până pe 3 septembrie, ne vom încânta cu piese de Mozart, Schubert, Bartok și Ceaikovski, când lângă prispa casei cei mari din Butuceni, când în amfiteatrul de sub stâncile Butuceniului, sub clar de lună, cu un pahar de vin bun. Apoi vom deschide larg ușile Casei de Cultură din Călărași, la un concert cu intrare liberă pentru toți doritorii. De aici vom ajunge în scuarul Teatrului de Operă și Balet, unde artiștii mari vor cânta cu artiștii mici – cei mai buni elevi și studenți din Chișinău. La concertul de închidere vom pescui Păstrăvul lui Schubert pe scena Sălii cu Orgă. Nu în zadar ediția din acest an poartă numele de #povești.

7 ani la rând, în fiecare vară, Festivalul Moldo Crescendo revine acasă pentru a aduce muzica clasică din cele mai renumite săli de concert din lume – mai aproape de oamenii din Moldova. Pe scena festivalului din acest an vor urca cei mai buni instrumentiști de muzică clasică, originari din Moldova, dar și artiști invitați de peste hotare:

Ilian Gîrneț – vioară, concertmaistru al Filarmonicii din Bamberg, Germania

Alexandra Tîrșu – vioară, absolventa Universității de Muzică din Viena (Austria) și Sion (Elveția) cu Janine Jansen, în prezent deține vioara Stradivarius „Ida Haendel”

Dan-Iulian Druțac – vioară, absolvent al Guildhall School of Music and Drama din Londra, în prezent student la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din Spania

Alexandra Rotaru – vioară, una dintre cele mai bune studente ale Academiei de Muzică din Chișinău

Din Ucraina vine Oksana Mukosii – violă, absolventa Conservatorului Regal de la Haga

Andriel Cigulea – violă, student la Universitatea Gustav Mahler din Klagenfurt, Austria

Din Austria vine Marilies Guschlbauer – violoncel, studentă la Universitatea de Muzică din Viena și Universitatea de Muzică din Berlin

Alex Kwan Chak Lau – violoncel, Hong Kong, student la Universitatea de Muzică din Munchen

Vladimir Vdovicenco – contrabas, instrumentist în orchestra Sălii cu Orgă

Marcel Lazăr – pian, student la Universitatea de Muzică din Viena

Publicul este așteptat cu drag la concertele din cadrul ediției VII #povești:

27 august, 18:00 – Deschiderea Festivalului (Butuceni – Amfiteatrul Pfeiffer) – Vioara-Cosânzeana și Pian-Frumos
28 august, 18:00 – Concert cu intrare liberă, Casa de Cultură din Călărași – Păcală și Mozart

31 august, 18:00 – Butuceni, Seară cu muzică și vin pe prispa Casei cei Mari – Contrabasul păcălit de vulpe

01 septembrie, 19:00 – Scuarul Teatrului de Operă și Balet – Cvartelul lui Guguță

03 septembrie, 19:00 – Închiderea Festivalului, Sala cu Orgă – Păstrăvul de aur

Biletele se vând în rețeaua iTicket.

Detalii pe moldocrescendo.com și paginile de Fb/Ig Moldo Crescendo

A devenit deja un soi de tradiție ca toate concertele Moldo Crescendo să fie Sold-Out până în ziua concertului. Recomandăm să faceți rezervări din timp.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cdn.hswstatic.com

Moldova are destulă electricitate pentru consumul de astăzi: peste 65% vine din importuri

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru 10 august este acoperit integral. Energocom anunță că a achiziționat peste 10,5 mii de MWh pentru consumul de astăzi, însă avertizează că energia de pe piețele externe este în continuare scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit companiei, 28,71% din energia procurată provine din surse regenerabile locale și eligibile, 65,45% – din contracte bilaterale de import, iar 4,54% – de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri. Alte 1,29% provin de la centralele electrice de termoficare.

Necesarul pentru astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne dificilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie mai scumpă, în special în orele de vârf. Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importuri, astfel încât atunci când există un deficit în regiune, acesta influențează și cantitățile de energie pe care le putem procura”, a menționat compania.

În acest context, Energocom îndeamnă populația să consume rațional energia electrică, în special între orele 18:00 și 23:00, și să evite utilizarea aparatelor cu un consum ridicat în intervalele de vârf, atunci când este posibil.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Profimedia

Alertă în sudul Italiei, din cauza erupției vulcanului Etna. Unde pot apela moldovenii, în cazuri de urgență

Cetățenii Republicii Moldova care se află sau intenționează să călătorească în orașul Catania, din Sicilia, sunt atenționați cu privire la nivelul de alertă instituit în contextul activității eruptive a vulcanului Etna. Un mesaj în acest sens a fost publicat pe 10 august de Ambasada Republicii Moldova în Italia.

„Autoritățile italiene au ridicat nivelul de alertă în legătură cu activitatea eruptivă a vulcanului Etna”, a anunțat Ambasada Republicii Moldova în Italia.

Diplomația a recomandat cetățenilor Republicii Moldova care urmează să călătorească în Catania să verifice în prealabil statutul zborului cu operatorul aerian, iar celor care se află deja în zonă – să respecte avertizările și instrucțiunile autorităților locale și să urmărească informațiile oficiale privind evoluția situației. Cetățenii Republicii Moldova care se confruntă cu situații de urgență pot contacta Ambasada Republicii Moldova la Roma la numărul de urgență +39 329 442 1091.

Potrivit Euronews, în prezent este în vigoare cel mai înalt nivel de alertă – codul roșu. Aceasta înseamnă că o erupție care implică un nor semnificativ de cenușă este iminentă sau în curs de desfășurare. Vulcanul Etna, cu o altitudine de peste 3.300 de metri, erupe regulat și este monitorizat constant.

(VIDEO) Ambasadorul Moldovei în Rusia, rechemat/Tofan cere fermitate/Se ieftinesc alimentele și carburanții

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Inflația a urcat la 6,3% în iulie. Ce produse s-au scumpit cel mai mult
— 30.000 de euro pentru eliberarea unui deținut? Un bărbat, reținut de CNA
— Carburanții se ieftinesc. Benzina, sub 30 de lei
— Transportatorii amenință cu proteste și îi scriu premierului
— Chișinăul își recheamă ambasadorul de la Moscova, după explozia de la Crocmaz
— Gunoiștea de la Comrat, sub lupă: probe de apă, după sesizările localnicilor
— Tofan, după explozia din Crocmaz: „Trebuie să fim foarte duri…”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

screenshot

VIDEO Un șobolan, surprins într-un restaurant din centrul Chișinăului. Reacția localului

Un șobolan a fost observat într-un restaurant de sushi din centrul Chișinăului. Imaginile au fost publicate de canalul de Telegram „Kishinev v teme”. Reprezentanții localului au confirmat incidentul, menționând că a fost vorba despre un caz izolat. Aceștia au menționat că, ulterior, au fost luate mai multe măsuri, inclusiv igienizarea spațiului.

Potrivit imaginilor, șobolanul a fost surprins deplasându-se pe sub o masă, scaunele și canapeaua destinată vizitatorilor. În materialul video nu se observă clienți.

Potrivit sursei citate, conducerea localului a confirmat că „incidentul a avut loc într-adevăr”. „Localul nostru se află la parterul unui bloc de locuințe, iar șobolanul a intrat în încăpere dinspre scara blocului sau din subsol. Situația a fost observată imediat de angajați, după care au fost luate măsurile necesare: spațiul a fost verificat, a fost efectuată o igienizare suplimentară, a fost intensificat controlul privind deratizarea și au fost verificate posibilele căi de acces”, a declarat conducerea localului.

În același mesaj, conducerea localului a spus că „siguranța oaspeților și starea sanitară a bucătăriei reprezintă o chestiune de principiu”. „Nu ascundem această situație, însă considerăm important să o explicăm corect: nu este vorba despre faptul că șobolanii se află sau trăiesc în local. A fost un caz izolat în care animalul a pătruns din blocul de locuințe sau dintr-un spațiu de la subsol, la care am reacționat imediat”, a mai spus conducerea localului.

Facebook/Vasile Tofan

Nivelul apei a scăzut în lacul de la Novodnistrovsk cu încă 25 cm. Hajder: august și septembrie – „cele mai critice luni”

Nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a scăzut cu încă 25 de centimetri de la începutul lunii august și a ajuns la 112,76 metri, cu peste opt metri sub nivelul normal de retenție, de 121 de metri. Datele au fost prezentate de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, luni, 10 august, într-o postare privind situația hidrologică de pe râul Nistru.

În luna iulie, nivelul apei din lac a scăzut cu aproximativ un metru. Potrivit lui Hajder, în lipsa precipitațiilor în bazinul superior al Nistrului, tendința de scădere va continua și în august.

August și septembrie vor fi cele mai critice din punct de vedere hidrologic. Prognozele meteorologice nu prevăd precipitații, care ar putea îmbunătăți situația în bazinul superior al fluviului Nistru pentru această perioadă, ploile fiind așteptate abia din luna octombrie. În acest interval, este esențial să ne adaptăm și să economisim apa cât mai mult posibil pentru a depăși cu bine criza”, a menționat oficialul.

În aceste condiții, Hajder spune că este necesară economisirea cât mai mult posibilă a apei pentru a depăși perioada de criză.

Marți, 11 august, urmează să se întrunească Comisia Nistreană, unde va fi analizată situația hidrologică și evoluția acesteia.

Amintim că, pe 28 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul hidrologic pentru 30 de zile, pe fondul scăderii nivelului de apă în Nistru.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: