NewsMaker-2020. Cifre și fețe
NewsMaker-2020.
Cifre și fețe
Numărul cititorilor NewsMaker aproape că s-a dublat în anul 2020 – până la 4,4 milioane de persoane, iar geografia s-a extins până la 200 de țări și regiuni. Textele NM apar în limbile rusă și română, iar newsletter-ul matinal zilnic Espresso NM – și în engleză.

Ca de obicei, anul acesta am căutat și am găsit noi formate de comunicare cu cititorii și am lansat mai multe proiecte în formate text și video, inclusiv primul serial din Moldova în formatul Screenlife. Spre finalul acestui an atât de dificil pentru noi toți, NM a decis să relateze în „cifre și persoane", cu ce ne-am ocupat și ce am obținut anul acesta.
Cifre și ratinguri
În anul 2020, peste 4,4 milioane de persoane au vizitat site-ul NM, accesând 20,9 milioane de pagini. Comparativ cu anul trecut, numărul de accesări NM aproape că s-a dublat anul acesta – de la 2 milioane până la 4,4 milioane, iar comparativ cu anul 2018 – a crescut de patru ori și jumătate.

Conform datelor Google Analytics, peste 2,5 milioane sau 55,3% dintre cititorii noștri sunt din Moldova, ceilalți – din aproape 200 de țări și regiuni ale lumii. Important este faptul că audiența NM a crescut și în Moldova, și peste hotarele țării. De exemplu, conform datelor Companiei europene de cercetare „Gemius", care activează în toate țările Europei Centrale și de Est, în luna ianuarie curent, 151 mii de internauți care s-au înregistrat în Moldova au accesat NM, iar în luna noiembrie – 338,9 mii.
Potrivit datelor „Gemius", din luna mai 2020, NewsMaker intră în TOP-10 cele mai populare site-uri din Moldova. De notat că pe primele poziții ale acestui clasament s-au situat o platformă de anunțuri populară în Moldova, serviciile companiei Mail.ru și agregatoarele de știri. În ratingul portalurilor informative NM ocupă locurile cinci-șase, fiind depășit doar de posturile de televiziune și de site-urile agregatoare.
Top-10 țări cu cei mai mulți
cititori NM
Cei mai mulți cititori ai NM sunt în țările unde sunt cele mai mari diaspore moldovenești:

Dar sunt și țări absolut neașteptate sau foarte îndepărtate în care este accesat newsmaker.md. De exemplu, în anul 2020, 1234 internauți din Australia au citit NM, cam tot atâția – din Tadjikistan și Turkmenistan. Mai suntem citiți în Columbia, Pakistan, Arabia Saudită, Singapore, Indonezia și în alte țări.
Despre cititorii noștri
Potrivit datelor deschise ale Google Analytics, majoritatea cititorilor noștri (60%) au vârsta cuprinsă între 18 și 44 de ani. Aproape o treime din cititorii NM au vârsta medie de la 25 până la 34 de ani. Timp de doi ani, această audiență a crescut cel puțin de două ori, la fel ca și numărul cititorilor din categoria de vârstă de la 35 până la 44 de ani. Iar numărul celor mai tineri cititori ai noștri – de la 18 până la 24 de ani – a crescut anul acesta de aproape șase ori. Și generația în vârstă citește NM: un sfert din cititorii noștri au depășit vârsta de 55 de ani.

Circa 85% din internauți citesc NM de pe telefon sau tabletă și doar 15% – de la calculatoare. De notat că ponderea primilor este în continuă creștere: în anul 2017, ponderea internauților care au citit NM de pe un telefon sau de pe o tabletă a constituit 65%, în anul 2018 – 69%, iar în anul 2019 – 80%.
Despre conținutul
portalului nostru

În anul 2020, NM a publicat aproape 20 mii de știri, schițe, reportaje, interviuri, longread-uri și alte materiale. Totodată, în fiecare zi, la ora 8:08 dimineața, pe NM apare NM Espresso, un newsletter matinal informativ și concis. Abonarea la acest buletin, care apare în limbile rusă, română și engleză, se poate efectua în mod gratuit, de pe orice pagină a site-ului sau direct de pe următorul link.

NM abordează practic toate subiectele: economie, politică, justiție, drepturile omului, probleme sociale, afaceri, ecologie, sănătate – și se străduiește să o facă în mod competent și clar. Numeroase texte sunt citite de zeci de mii de persoane pe site, acumulează sute de like-uri și distribuiri pe rețelele sociale.
Alegerile prezidențiale

NM a reflectat și campania electorală a candidaților, și modul în care s-a desfășurat scrutinul în turul întâi și doi. Textele distribuite online în ziua în care s-a desfășurat turul doi al alegerilor, în limbile română și rusă, au fost citite de peste 150 mii de persoane. Iar transmisiunile video în direct din ziua alegerilor de la Varnița, Chișinău și „studioul comod" al NM, au fost vizualizate de 470 mii de persoane.
Epidemia de coronavirus

Pe parcursul întregului an, noi am scris despre epidema din Moldova și din lume: am urmărit dinamica infectărilor, am discutat cu ministrul sănătății, cu medicii și cu cei care s-au îmbolnăvit de coronavirus, am scris despre măsurile și restricțiile de carantină care au fost întreprinse de autorități.

Pe site-ul NM au apărut peste 4700 de știri, schițe, interviuri, longread-uri și alte texte despre aceasta. Unul dintre cele mai citite texte la acest subiect a fost interviul cu un ftiziopulmunolog, care a explicat, prin ce se deosebește pneumonia provocată de coronavirus de cea obișnuită. Peste 64 mii de persoane au citit acest text.
Diaspora moldovenească

Anul acesta, noi am scris mult și despre cetățenii Moldovei care trăiesc peste hotare. Ce-i drept, la începutul anului, era vorba despre faptul că din cauza pandemiei, ei nu pot reveni acasă – mulți dintre ei s-au pomenit literalmente blocați la frontiere și în aeroporturi.

La sfârșitul anului 2020, diaspora a redevenit subiect de discuții, ce-i drept, în alt context – după turul întâi al alegerilor prezidențiale, Igor Dodon a numit reprezentanții diasporei „electorat paralel", preferințele căruia nu coincid cu preferințele majorității populației care trăiește și lucrează în Moldova. Astfel, pe site-ul NM a apărut proiectul video #EuNoiNuSuntemElectoratParalel și, odată cu acesta, #EuNoiNuSuntemSeparatiști. Cetățenii Moldovei, care locuiesc în Transnistria și peste hotare, au povestit, de ce votează la alegerile din Moldova și cum văd viitorul țării noastre.
Transnistria

Ca de obicei, NM a scris mult anul acesta și despre Transnistria: am lansat podcasturi, interviuri, istorii despre viața oamenilor din stânga Nistrului. Noi am scris și despre modul în care s-au schimbat măsurile restrictive și regulile de intrare în Transnistria, dar și despre modul în care se deschid dosare penale și se bagă la pușcărie pentru faptul că unii gândesc altfel.

Despre Transnistria și despre conflictul de pe Nistru, dar deja de cealaltă parte, noi am discutat sincer cu participanții reali la acțiunile militare, care ne-au povestit despre sine, despre cum au trăit până la război, cu ce au revenit acasă. Pentru ce au luptat și cu ce s-au ales până la urmă.
Miniserialul în formatul Screenlife

În luna decembrie, NewsMaker a prezentat primul miniserial din Moldova, care a fost realizat în formatul Screenlife. Toate acțiunile filmului se desfășoară pe ecranele smartphone-urilor, desktop-urilor și ale altor dispozitive.

Evenimentele filmului au loc la Chișinău, în anul 2020. Țara se află în toiul pandemiei și al cursei electorale prezidențiale. Octavian Aramă, un smplu locuitor al Moldovei, predispus să creadă în teoriile conspirației și supărat din cauza COVID-ului, a problemelor cotidiene și a vicleniilor lui Bill Gates, înregistrează pe Facebook un live în care își expune revolta. În ziua următoare, se trezește celebru și decide... să devină președinte al Moldovei. Ce-a ieșit din toate acestea – vedeți în serialul nostru.
Despre „Merele de Aur"
și alte premii

NM se învrednicește din anul 2015 de „Merele de Aur" care sunt decernate anual celor mai buni jurnaliști și celor mai bune instituții de presă din Moldova. Atunci, „Mărul" a fost câștigat de reporterul NM Inna Cîvîrjic, pentru reflectarea furtului miliardului din băncile moldovenești.

În anul 2016, „Mărul" a revenit Galinei Vasilieva, actualul redactor-șef al NM, la nominalizarea „Jurnalism online".

În anul 2017, NM a fost laureatul premiului la nominalizarea „Multimedia" pentru proiectul despre deportările pe teritoriul Moldovei «Не вернется никто и никогда — здесь сгинете» („Nimeni niciodată nu se va întoarce – aici veți putrezi").

În anul 2018, redacția noastră s-a învrednicit de „Mărul de Aur" la nominalizarea „Longread/multimedia".

În anul 2019, Olga Gnatcova, redactor NM pe probleme sociale, a câștigat „Mărul de Aur" la nominalizarea „Longread" pentru proiectul special «Как Кишинев уничтожил реку Бык. Мини-экспедиция NM» („Cum Chișinăul a distrus râul Bâc. Mini-expediție NM").
Totodată, în anul 2019, NM s-a învrednicit de premiul Organizației internaționale pentru drepturile omului Amnesty Internațional pentru promovarea drepturilor omului și premiul ONU pentru promovarea drepturilor omului în presă.

În anul 2020, NewsMaker a devenit laureat al premiului anual pentru promovarea egalității și susținerea comunității LGBT. Centrul Genderdoc-M a premiat portalul nostru pentru „reflectarea corectă și echidistantă în Moldova a subiectelor despre LGBT+, pentru interesul manifestat față de subiectul comunității LGBT și pentru disponibilitatea de a colabora".

În anul 2020, NewsMaker.md s-a învrednicit și de Premiul Național de Etică și Deontologie jurnalistică. Fondatorul concursului este Consiliul de Presă.

În 2020, doi jurnaliști NM au fost apreciați cu „Merele de aur". Corespondentul NM Alexandra Batanova - la categoria „Longread", pentru proiectul special „Epidemia invizibilă. Cum și de ce fake-urile devin virale" și editorul versiunii în română a site-ului Stela Untila - la categoria „Opinie/editorial", despre munca la NewsMaker și două lumi într-o singură țară.
Despre NM pe rețelele sociale
NM are pagini pe toate rețelele sociale. Cei mai mulți abonați de-ai noștri sunt pe Facebook – peste 90 mii pe pagina noastră în limba rusă și 4400 – în limba română.

Pe Facebook și, de curând, pe YouTube difuzăm transmisiuni în direct de la proteste, alegeri, de la alte evenimente și din studioul NM. Vizionarea video-urilor noastre de pe Facebook au însumat 9,7 milioane de minute.

În anul 2020, audiența canalului nostru de Telegram a crescut de cel puțin două ori. Pe Telegram, noi relatăm la maximum concis și operativ despre evenimentele actuale și publicăm doar informațiile importante, dar și răspundem la întrebările abonaților pe chat-ul canalului.
Abonați-vă și citiți NM în limba pe care o preferați:
Text: Natalia Titova
Prezentare: Ecaterina Uzun
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: