NM Espresso: ce acuzații i-a adus Stoianoglo Maiei Sandu, ce a răspuns președinta și cum sunt recrutați pe Telegram „distribuitorii” de droguri
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: ce acuzații i-a adus Stoianoglo Maiei Sandu, ce a răspuns președinta și cum sunt recrutați pe Telegram „distribuitorii” de droguri

Procurorul general

Procurorul general Alexandr Stoianoglo nu se va prezenta la ședința Parlamentului din 20 august, la care a fost invitat pentru a prezenta raportul cu privire la ancheta „furtului miliardului”. Stoianoglo a răspuns că, potrivit legii, procurorul general nu este obligat să participe la audierile din Parlament. El a precizat că le va trimite deputaților o notă informativă cu privire la acțiunile Procuraturii în acest dosar.

Tot în cadrul briefingului de joi, Stoianoglo a acuzat-o pe președinta Maia Sandu de imixtiune în activitatea Procuraturii și încălcarea principiului separării puterilor în stat. Stoianoglo susține că, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate, președinta a prezentat o listă cu persoane, inclusiv din cadrul opoziției parlamentare, și ar fi cerut „insistent” ca procurorii să inițieze dosare penale pe numele acestora. „Pentru ca societatea să înțeleagă mai bine despre ce este vorba, îndemnăm Președinția să publice nu doar deciziile Consiliului Suprem de Securitate, inclusiv din 10 august, ci și anexele cu numele celor pe care guvernarea îi vrea cu dosare penale. Îndemnăm să fie publicate și stenogramele ședințelor”, a declarat Stoianoglo. Mai multe detalii – în materialul „Și-a permis-o cred doar Plahotniuc”.

PSRM

Partidul Socialiștilor a solicitat Președinției să publice stenograma ultimei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate. Socialiștii s-au declarat îngrijorați de unele acțiuni ale actualei guvernări, care potrivit acestora „sunt inspirate din perioada “statului capturat””.

Președintele

Administrația prezidențială a calificat declarațiile lui Stoianoglo drept „false și iresponsabile”. Președinta susține că, în cadrul ședinței CSS nu s-a discutat niciun dosar penal pe numele politicienilor din opoziție, ci despre „faptul că membrii a două grupări criminale, implicați în cazuri mari de corupție, părăsesc nestingherit țara, iar Procuratura nu face nimic pentru a-i opri”.

Guvernul

Între timp, Guvernul Gavrilița a avizat pozitiv proiectul de lege elaborat de PAS, cu privire la Legea privind Procuratura, care prevede inclusiv mecanismul de demitere a procurorului general și excludere a procurorului Găgăuziei din componența Consiliului Superior al Procurorilor. De asemenea, Executivul a avizat pozitiv proiectele de lege elaborate de PAS, care prevăd noi reguli de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor.

Parlamentul

La Parlament s-au desfășurat consultări publice cu privire la proiectul de lege elaborat de PAS, care va permite numirea șefului Centrului Național Anticorupție fără concurs. Audierile s-au desfășurat „în cerc restrâns”: în afară de trei deputați ai PAS, au participat câțiva reprezentanți ai societății civile. Despre criticile aduse proiectului de lege și despre prevederile asupra cărora insistă PAS – în reportajul NM – „Dacă am fi trăit într-o lume teoretică…”( «Если бы мы жили в теоретическом мире…».)

Cadre

Noul director al Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) a devenit Andrei Sîngereanu. Anterior, acesta a lucrat în calitate de consultant al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). De asemenea, Guvernul a aprobat mai multe eliberări, demisii și numiri în funcție.  

Între timp, publicația ZdG a studiat declarația de avere a noului șef interimar al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț pentru ultimii 10 ani și a constatat că, în acest răstimp, acesta s-a îmbogățit simțitor. De exemplu, în 2014, Carabeț a cumpărat o casă cu două etaje, cu suprafața de 120 metri pătrați, într-o suburbie a Chișinăului. Asta cu toate că în toți acești ani Carabeț a lucrat în poliție, cu excepția unei perioade scurte, timp în care s-a angajat într-o companie privată.

Droguri

Pentru majoritatea utilizatorilor, rețelele sociale și messenger-urile sunt un mijloc de comunicare. Însă această comunicare nu este mereu sigură. În materialul „În Telegram au fost aruncate droguri” («В Telegram подбросили наркотики») NM a relatat cum infractorii utilizează rețeaua VKontakte și Telegram pentru a recruta distribuitori de droguri și ce acțiuni întreprinde poliția pentru a combate fenomentul.

Pandemia de coronavirus

În ultimele 24 de ore, în Moldova au fost confirmate 426 cazuri noi de infectare cu coronavirus. Majoritatea – în Chișinău (111), Transnistria (74), Cahul și Ialoveni (câte 20). Din cauza complicațiilor provocate de Covid au decedat alte 10 persoane. Sunt în curs de tratament 2513 pacienți. 47 dintre ei sunt în stare extrem de gravă, iar 7 sunt conectați la aparate de ventilare.

Și despre ce ne așteaptă astăzi, 20 august

Se va desfășura ședința Parlamentului

Pretura Ciocana va desfășura o licitație pentru dreptul de amplasare a gheretelor

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: