Atacuri cibernetice
Seria de atacuri cibernetice care a demarat pe 25 septembrie a continuat și a doua zi. Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) a confirmat că țintele răufăcătorilor au fost site-urile Moldelectrica, Premier Energy, FEE-Nord, ANRE și RED-Nord, precum și cele ale unor ministere, dar și anumitor portaluri de presă. NewsMaker a fost ținta atacurilor hackerilorde mai multe ori: prima a avut loc pe 25 septembrie, în jurul orei 21:30, iar toate legăturile venea de la o adresă IP legată cu un centru de date de la Moscova. Cel mai puternic atac s-a produs chiar în timp ce echipa noastră pregătea noul Espresso.
Anterior, despre atacuri asupra site-urilor au anunțat redacțiile ZdG și Nokta. Guvernul a precizat că țintele hackerilor au fost și paginile web ale următoarelor instituții publice: Aeroportul Internațional Chișinău, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că atacurile au avut loc din diferite regiuni geografice, dar responsabilii de securitatea cibernetică au făcut față și au diminuat impactul acestor acțiuni.
Scandalul de la CSM
Iulian Muntean, membrul CSM delegat de curând de Parlament, care are statut de învinuit într-un dosar de corupție, a depus cererea de demisie. Procuratura Anticorupție a anunțat că a inițiat o anchetă în care sunt vizați mai mulți angajați ai CNA, responsabili de acumularea, analiza și furnizarea informației către Comisia de Pre-vetting, în privința candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Muntean. Deputata PAS Olesea Stamate s-a arătat mirată de această decizie și a menționat că Procuratura Anticorupție ar căuta vinovații «la alt etaj».
În Parlament au avut loc audieri pe tema scandalului în jurul numirii lui Muntean. Despre concluziile audierilor și reacțiile juriștilor — în materialul semnat de Alexandru Nugmanov.
Și iarăși Gâlcă
În locuința din România a fostului șef al Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău Boris Gâlcă au avut loc percheziții. Acesta este vizat într-un dosar privind delapidarea bunurilor pentru refugiați. Oamenii legii au confiscat mai multe documente.
Gâlcă a publicat un comentariu pe Facebook în care a menționat că este vorba despre o casă nefinalizată, iar forțele de ordine ar fi ridicat doar schița construcției și schema instalațiilor electrice.
Unde pleacă premierul?
Dorin Recean va efectua o vizită de lucru în Germania. Împreună cu omologul său român Marcel Ciolacu și cu cancelarul german Olaf Scholz, acesta va participa la Forumul germano-român. La Berlin va merge și ministrul economiei Dumitru Alaiba, dar și ministrul energiei Victor Parlicov. Aceștia urmează să discute despre oportunitățile investiționale ale țării noastre pentru atragerea oamenilor de afaceri germani, măsuri de consolidare a securității energetice, dar și promovarea produselor moldovenești pe piața din UE.
Ce mai face Maia Sandu?
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Andreas Schleicher, directorul Direcției pentru Educație și Competențe al OCDE, consilier special pentru politici educaționale al Secretarului General al UNESCO. Discuțiile au fost despre politicile educaționale în condițiile noilor realități. Andreas Schleicher a inițiat și a dezvoltat Programul Internațional de Evaluare a Elevilor (PISA) și alte instrumente internaționale care ajută la transformarea sistemului educațional la nivel global.
De asemenea, Maia Sandu a semnat decretul privind eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general.
Diverse
Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu a demisionat. Aceasta va deveni mamă. Locul el urmează a fi ocupat, în scurt timp, de un nou ministru.
Ministra Sănătății Ala Nemerenco a anunțat că hotărârea prin care a câștigat procesul de judecată împotriva presei care a scris că aceasta ar deține o pensiune în România, ridicată din bani europeni, a devenit definitivă. Redacția respectivă trebuie să îi plătească prejudicii de 10 mii lei, bani pe care ministra îi va dona.
Guvernul va aloca 80 de apartamente în Chișinău participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl.
De asemenea, Guvernul va semna un acord de creditare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru construcția unui nou spital la Bălți.
Primăria Chișinău asigură persoanele social-vulnerabile cu protezare dentară gratuită.
Premiul Național 2023
Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților Premiului Național din anul curent. Câștigătorii au fost selectați prin vot secret de către membrii unei comisii. Laureații vor primi o recompensă bănească, în valoare de 100 de mii de lei, diplomă și medalie.
Filarmonica Națională a primit cadou un pian produs de Blüthner.
Energie
Corespondentul NM Evghenii Ceban a analizat ce se întâmplă pe piața gazelor naturale: compania Rotalin Gaz a acuzat ANRE de practici inechitabile și a cerut să i se permită să vândă gaz la același tarif ca și Moldovagaz. Detalii în material.
Știri despre armată
Militarii moldoveni au participat la exerciții desfășurate în statul american Texas, alături de forțele speciale americane.
Ministerul Apărării va cumpăra un radar de supraveghere aeriană produs de compania franceză THALES — Ground Master 200.
Ce ne așteaptă pe 27 septembrie?
- 09:00 simpozionul Industriei Turismului
- 11:00 UNFPA Moldova va dona un echipament pentru dezvoltarea abilităților practice în domeniul sănătății sexuale și reproductive
- 14:00 vor fi decernate premii de excelență în turism