NM Espresso: despre căderea fără precedent a PIB-ului Moldovei, «jocurile politice» și despre închiderea până în luna decembrie a intrării/ieșirii din Transnistria
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: despre căderea fără precedent a PIB-ului Moldovei, «jocurile politice» și despre închiderea până în luna decembrie a intrării/ieșirii din Transnistria

Epidemia: situația

627 de cazuri noi de COVID s-au înregistrat astăzi în Moldova, după ce s-au procesat 2868 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat a ajuns până la 44 361 de persoane. 32 732 dintre acestea s-au însănătoșit, iar 1159 au decedat (15 — în ultimele 24 de ore). 10 470 de pacienți continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 564 dintre ei fiind în stare gravă, iar 38 — conectați la aparatele de respirație asistată.

Conform datelor Ministerului Sănătății, perioada de incubare în cazul contaminării cu coronavirus constituie, în medie, cinci zile; cele mai multe persoane contaminate sunt femei (58%) și locuitori din orașe (67,5%); vârsta medie a celor infectați este 46,6 ani, iar a celor care au decedat — 66,3 ani.

Continuă să crească numărul cazurilor de contaminare cu COVID și în țările vecine. În România, s-a înregistrat un anti-record zilnic de contaminare (peste 1,7 mii), în Ucraina — aproape 3 mii de cazuri noi de coronavirus timp de o zi.

Transnistria 

În Transnistria ar putea fi prelungită perioada restricțiilor privind intrarea și ieșirea din regiune, până la 1 decembrie. Vadim Krasnoselski, liderul Transnistriei, a venit cu această inițiativă legislativă. Anterior, parlamentul transnistrean i-a permis lui Krasnoselski să poată prelungi singur acest regim, până la 30 septembrie.

Economia și banii

În cel de-al doilea trimestru al anului 2020, PIB-ul Moldovei a scăzut cu 11,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Este cea mai mare scădere a PIB în țară din ultimii 10 ani. Biroul Național de Statistică susține că este din cauza reducerii consumului și scăderii activităților economice, în special în domeniul comerțului cu amănuntul și al serviciilor.

Patentele și comerțul

Autoritățile nu renunță la încercările de a încuraja micii comercianți să renunțe benecol la patente și să treacă la o nouă formă, simplificată, de administrare a afacerilor, care presupune utilizarea aparatelor de casă. Ministerul Economiei a propus înlesniri suplimentare pentru cei care vor trece la această formă organizațională. Experții însă se îndoiesc că noile condiții vor atrage micii comercianți. Detalii — în articolul «Сдавай патент» («Predă patenta»).

Alegerile 

Maia Sandu, liderul PAS, a cerut ca CEC să-și anuleze decizia care interzice partidelor să finanțeze campania electorală a candidaților lor până la 1 octombrie. În opinia lui Sandu, anume din acest motiv, președintele Igor Dodon s-a înregistrat în calitate de candidat independent, pentru «a utiliza o nouă metodă de falsificare a alegerilor».

În replică, CEC a cerut să nu fie implicată Comisia Electorală Centrală în «jocurile politice». Cei de la CEC au menționat că nu există nicio decizie care ar interzice donațiile financiare pentru candidați până la 1 octombrie. Totodată, CEC a reamintit că acum un an, la propunerea PAS, parlamentul a redus suma donațiilor de partid către candidații lor, de la 400 până la 12 salarii medii pe economie.

După aceasta, PAS a cerut demisia președintelui CEC, Dorin Cimil, pentru că, în opinia opoziției, acțiunile și declarațiile acestuia «pun la îndoială independența și obiectivitatea sa».

Renato Usatîi, primarul de Bălți, a propus ca ziua de 2 noiembrie (după alegeri) să fie declarată zi de odihnă pentru elevi și profesori. În opinia lui Usatîi, acest lucru este necesar pentru a organiza, după alegeri, dezinfectarea totală în școlile în care vor fi deschise secțiile de votare. Usatîi a precizat că este practic imposibil să fie găsite alte locuri pentru secțiile de votare, așa cum propune CEC. Și a reamintit că la Bălți, 48 din 58 de secții vor fi deschise în școli.

Sentința în dosarul profesorilor turci

Judecătoria sectorului Buiucani a publicat sentința în dosarul despre expulzarea ilegală a profesorilor turci. S-a constatat că singurul acuzat în acest dosar, Vasile Botnari, fostul director al SIS, s-a ales cu o amendă. De notat că sentința a fost emisă acum două luni. În luna septembrie, în presă a apărut o informație despre aceasta. Ulterior, procurorul general Alexandr Stoianoglo a comunicat că Botnari a fost condamnat la un termen cu suspendare și că, în baza deciziei CEDO, acesta a plătit 125 mii de euro familiilor profesorilor care au fost expulzați.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 17 septembrie

  • Va avea loc ședința CEC și cea a Consiliului Audiovizualului.
  • Institutul de Politici Publice va prezenta un studiu despre plățile informale în școli.
  • Promo-LEX va prezenta cel de-al doilea raport al Misiunii observatorilor la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
  • Vlad Bătrîncea, secretarul executiv al PSRM, va susține o conferință de presă la care va vorbi despre inițiativele sociale ale socialiștilor.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: