O femeie a fost salvată dintr-o fântână adâncă de 5 metri, unde căzuse în toiul nopții
Full Article 50 second read

O femeie a fost salvată dintr-o fântână adâncă de 5 metri, unde căzuse în toiul nopții

O femeie de 72 de ani a fost salvată de pompieri, după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de 5 metri. Potrivit unui comunicat publicat de Inspectoratul pentru Situații Excepționale (IGSU), victima a fost transportată la spital.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de  21 aprilie în localitatea Colibași, raionul Cahul. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 3:25.

Potrivit primelor informații, o femeie în vârstă de 72 de ani se afla la o adâncime de 5 metri într-o fântână din localitate. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori care au reușit în cel mult 15 minute să recupereze femeia în stare conștientă.

Pompierii au predat persoana echipajului medical pentru ulterioare îngrijiri. Deocamdată nu este clar cum a ajuns femeia în fântână.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 63 situații de risc.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: