PAS a depus două sesizări la Curtea Constituțională, în legătură cu legea pentru care guvernul și-a asumat răspunderea

Deputații fracțiunii Partidului Acțiunii și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca, au depus două sesizări la Curtea Constituțională. Aceștia solicită examinarea constituționalității legii pentru care guvernul și-a asumat răspunderea.

În prima sesizare, Curții i s-a solicitat să facă claritate și să răspundă la întrebarea dacă angajarea răspunderii guvernului în fața parlamentului asupra unui proiect de lege are loc întotdeauna prin prezența reprezentantului executivului în ședința plenară a legislativului (ședință deliberativă, adică cu cvorum), indiferent dacă parlamentul se află în sesiune ordinară sau nu.

Potrivit PAS, ședința parlamentului din 2 aprilie la care prim-ministrul urma să prezinte proiectul legii pentru care guvernul își angaja răspunderea nu a avut loc în condițiile lipsei cvorumului. Astfel, în spațiul public au apărut întrebări dacă procedura prevăzută de Constituție a fost sau nu respectată.

A doua sesizare vizează controlul de constituționalitate a mai multor prevederi. Este vorba despre modificarea cuantumului taxelor pentru extragerea mineralelor utile, a taxei pentru folosirea subsolului, a cotelor taxelor pentru extragerea resurselor naturale și altor prevederi aferente din Codul Fiscal. Este vorba și de spre modificarea Codului Fiscal prin oferirea facilităților la restituirea accizelor pentru magazinele duty-free în sensul intrării în țară, precum și modificarea termenului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii privind controlul tutunului care se referă la interzicerea expunerii la vedere a produselor din tutun pentru fumat şi a produselor conexe în spaţiile comerciale accesibile publicului.

Deputații PAS menționează că prevederile contestate se referă la aspecte care nu au nicio legătură cu obiectul legii pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea – acela de a institui măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență.

Textele sesizărilor pot fi citite AICI.

Şi deputații Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr au sesizat Curtea Constitutională privind „unele prevederi abuzive din modificările setului de legi asumate de guvern”.

Parlamentarii solicită anularea a trei chestiuni, și anume  „cu privire la modificarea privind vizibilitatea produselor din tutun, introducerea în regim duty free a mărfurilor accizate și introducerea taxelor pe resurse naturale”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Comisia Europeană, precizări pentru NewsMaker privind interdicția lui Ceban în Schengen: „E responsabilitatea statelor membre”

Comisia Europeană a răspuns solicitării NewsMaker privind interdicția primarului Chișinăului, Ion Ceban, în România și spațiul Schengen. Comisia a subliniat că aplicarea acestor măsuri este „responsabilitatea” statelor membre Schengen, care pot restricționa intrarea persoanelor considerate „o amenințare la ordinea publică sau securitatea internă”.

Este important de menționat că înregistrarea interdicțiilor de călătorie în Sistemul de Informații Schengen (SIS) este responsabilitatea statelor membre Schengen.

În conformitate cu Codul Frontierelor Schengen, statele membre pot restricționa intrarea persoanelor considerate o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Aceasta include și autoritatea de a introduce astfel de persoane în SIS, pentru a le împiedica accesul, dacă sunt evaluate ca prezentând un risc pentru ordinea publică sau securitatea națională.

O condiție esențială pentru intrarea în Spațiul Schengen este ca o persoană să nu fie înscrisă în SIS și să nu fie identificată ca o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Prin urmare, persoanele care îndeplinesc oricare dintre aceste criterii nu pot intra în Spațiul Schengen”, subliniază Comisia.

***

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Pe de altă parte, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins acuzațiile, declarând că măsura are legătură cu faptele edilului. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului.

De asemenea, Perciun i-a reproșat primarului că „s-a afișat și a susținut tacit un candidat anti-european la președinția României”.

Ceban a declarat pe 10 iulie că interdicția sa în spațiul Schengen și în România ar fi o presupusă „înțelegere între președinta Maia Sandu și omologul său din România, Nicușor Dan”. Potrivit lui Ceban, această măsură ar reprezenta o modalitate prin care președintele român „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din România. Președinția a respins acuzațiile, catalogându-le drept „nefondate”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: