Plahotniuc, învinuit pe 3 capete de acuzare în dosarul frauda bancară. PA a adus la cunoștința avocaților ordonanța 
Full Article 3 minutes read

Plahotniuc, învinuit pe 3 capete de acuzare în dosarul frauda bancară. PA a adus la cunoștința avocaților ordonanța 

Procuratura Anticorupție (PA) informează că, în data de 4 ianuarie 2022, a adus la cunoștința avocaților ordonanța de punere sub învinuire cu completarea acuzării față de Vladimir Plahotniuc, în dosarul denumit generic „Frauda Bancară”. Vladimir Plahotniuc este acuzat de un nou episod legat de „Frauda Bancară”, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, capetele de acuzare se referă la: crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari.

„Noul episod incriminat lui Vladimir Plahotniuc are ca referință perioada 24.11.2014-29.06.2015, atunci când numitul acționând ca conducător al organizației criminale, fiind beneficiar efectiv și gestionar prin persoane interpuse al mai multor companii nerezidente, a primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidente fondate de Ilan Șor, prin persoane interpuse, mijloace financiare în sumă de 21 000 000 USD, care aveau ca origine, credite bancare obținute fraudulos de la BC „Banca de Economii” SA”, comunică reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

Prin urmare, în cadrul urmăririi penale, procurorii au constatat că, Vladimir Plahotniuc, din mijloace financiare obţinute conform schemei infracţionale indicate supra, a achiziționat un avion, pe care l-a utilizat în interese personale și în interesele organizației criminale, pe care ulterior l-a înstrăinat unor persoane terțe.

Amintim că, anterior în cadrul aceleiaşi cauze penale, Vladimir Plahotniuc, a fost pus sub acuzare, incriminându-se comiterea infracțiunilor de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari.

Totodată, sursa declară că măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința lui Plahotniuc Vladimir, în prezenta cauză rămâne neschimbată.

În continuare, de către grupul de urmărire penală este efectuat spectrul necesar de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații orientate în vederea cercetării complete a circumstanțelor cauzei.

***

Precizăm că Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova la scurt timp după trecerea în opoziție a Partidului Democrat, pe care îl conducea. Ulterior, Plahotniuc și-a depus mandatul de deputat și a renunțat la șefia formațiunii politice.

În decembrie 2019, deputatul blocului ACUM, Chiril Moțpan, a dezvăluit că Plahotniuc mai are o identitate în Republica Moldova. Ulterior, președintele de atunci, Igor Dodon, a confirmat că al doilea pașaport pe care îl deținea în Republica Moldova fostul politician este pe numele „Vladislav Novac”. În ianuarie 2020, Vladimir Plahotniuc, soția și cei doi copii ai săi au primit interdicție de a intra pe teritoriul Statelor Unite.

Pe 18 mai 2020, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că Vladimir Plahotniuc ar fi unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Acesta a precizat că fostul președinte al Partidului Democrat a obținut peste 100 mln de dolari în mod fraudulos.

Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea și conducerea unei organizații criminale”, ”escrocherie” și ”spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

În februarie 2021, președinta Maia Sandu i-a retras lui Vladimir Plahotniuc distincția „Ordinul Republicii”.

În prezent, acesta s-ar afla în Turcia.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: