Povestea de Crăciun a Partidului „ȘOR”, acum și la Taraclia

Târgul de Crăciun din or. Taraclia a devenit principala atracție a sărbătorilor din această iarnă în regiunea de sud a țării. Organizat la inițiativa Partidului „ ȘOR”, după modelul celui de la Orheiland, Târgul de la Taraclia este vizitat de locuitori din toate raioanele din sudul țării. Oamenii vin cu întreaga familie pentru tobogane, carusele, patinoar, dar și pentru spectacolele pentru copii. Un tun de zăpadă la fel ca cel care zilele trecute a adus fulgi la Orheiland, a ajuns ieri și la Taraclia.

Vizitatorii au avut parte de o atmosferă de iarnă adevărată, cu fulgi, miros de vin fiert și de bucate delicioase ale bucătăriei tradiționale bulgărești, dar și sute de luminițe de diferite culori. Copiii și chiar adulții, s-au jucat în zăpadă până seara târziu și s-au bucurat de fulgii de nea care acopereau acoperișurile tarabelor, toboganele și chiar și a patinoarului.

Chiar dacă ieri nu a fost o zi de sărbătoare importantă în calendar, în piața din centrul orașului Taraclia s-a adunat foarte multă lume, atât din localitate, cât și din alte orașe. Sărbătoarea a început cu parada păpușilor gigantice, care le-au prezentat copiilor, împreuna cu Moș Crăciun și Alba ca Zăpada, spectacolul „Aventura de Crăciun”. După aceasta, show-ul interactiv a continuat cu concursuri, cântece și jocuri.

Pe durata evenimentului, copiii s-au fotografiat alături de eroii îndrăgiți, iar artiștii le-au dat voie celor mici să îi tragă de barbă și de urechi și le-au strâns mâna.

Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, a transmis unei mame cu șase copii din localitate o donație din partea Partidului „ȘOR” — o mașină de spălat, un aragaz, dulciuri și jucării copiilor, în cadrul proiectului „Dăruiește un vis”.

Evenimentul a continuat cu un fire show spectaculos, prezentat de Teatrul de foc „Sansara”.

Orașul Taraclia are pentru prima dată un Târg de Crăciun, datorită noii conduceri a primăriei, care este din partea Partidului „ȘOR”. Târgul are o diversitate de atracții și, la fel ca la Orhei, toate sunt gratuite: tobogane de iarnă și patinoar. Totodată, copiii se distrează la diverse carusele și urmăresc spectacolele cu animatori. De asemenea, este singurul loc din sudul țării transformat într-un adevărat basm de iarnă: sute de luminițe care luminează centrul orașului și multe figurine luminiscente ca decor pentru ședințe foto.

Publicitate politică. Responsabilitatea pentru veridicitatea informației prezentate în text o poartă agentul de publicitate. Articolul este comercial și nu reflectă poziția redacției NewsMaker.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova va putea exporta mai multă energie regenerabilă în UE. Ministru: „Producătorii vor obține profituri suplimentare”

Capacitatea maximă de export a energiei electrice din Ucraina și Moldova către țările UE a fost majorată la 900 MW. Despre aceasta a anunțat Ministerul Energiei. Potrivit sursei citate, din această capacitate, Republicii Moldova îi revin 15% sau 135 MW.

„Creșterea capacității maxime de export de la 650 la 900 MW va facilita echilibrul sistemului energetic și va permite producătorilor de energie electrică din surse regenerabile din Moldova să exporte mai mult și să obțină profituri suplimentare”, se menționează într-un comunicat al Ministerului.

 La sfârșitul lunii mai 2025, capacitatea totală instalată a centralelor electrice din surse de energie regenerabilă (SER) a ajuns la 689,17 MW, cu peste 109 MW instalate în doar 5 luni.

Limita anterioară pentru capacitatea maximă de export de energie electrică din Ucraina și Moldova către țările Uniunii Europene a fost de 650 MW. Aceasta a fost în vigoare din 1 mai.

Începând cu martie 2025, Operatorii de Sisteme de Transport (TSO) din Europa Continentală reevaluează lunar capacitatea comercială între UE, Republica Moldova și Ucraina și o adaptează la necesitățile și condițiile sistemului.

Menționăm că din 1 ianuarie 2025 este aplicat un mecanism care permite achiziționarea prioritară a energiei regenerabilă din piață de către „Energocom”, pentru acoperirea deficitului, dar care permite și exportul de energie regenerabilă atunci când consumul intern este acoperit.

În prezent, R. Moldova își asigură necesitățile din energia regenerabilă produsă în țară. Pe 29 iunie 2025, Moldova a atins un nou record național în sectorul energetic, cu o pondere de 48% din consumul total de energie electrică acoperit din surse regenerabile interne — fotovoltaice, eoliene și hidro. În anumite intervale orare, aceste surse au generat chiar și peste 82% din energia consumată la nivel național.

Andrei Mardari / NewsMaker

Restricții de circulație în Chișinău, în ziua summitului Moldova-UE: lista străzilor vizate

Pe 4 iulie, circulația și accesul publicului vor fi restricționate temporar în centrul Chișinăului și pe arterele către Aeroport, ca măsură de securitate pentru vizitele oficiale din cadrul primului summit Moldova – Uniunea Europeană. Primăria a publicat lista străzilor vizate.

Poliția a anunțat că restricțiile vor fi în vigoare pe 4 iulie, între orele 08:00 și 22:00.

„În legătură cu vizitele oficiale participante la Summit-ul Republica Moldova-Uniunea Europeană, au fost instituite restricții temporare de circulație pe anumite străzi, precum și limitări de acces în unele zone publice din centrul capitalei și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău”, au comunicat reprezentanții poliției.

Oamenii legii au îndemnat locuitorii și oaspeții capitalei să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren. „Aceste măsuri sunt necesare pentru asigurarea ordinii publice, protejarea participanților și buna desfășurare a evenimentului”, se mai arată în declarația poliției.

Primăria Chișinău a publicat lista străzilor unde va fi temporar limitat accesul publicului.

Menționăm că, pe 4 iulie, începând cu ora 17:00, la Reședința de Stat va avea loc primul summit Moldova – Uniunea Europeană. În acest sens, la Chișinău vor ajunge președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Summitul va fi găzduit de președinta Maia Sandu. Împreună cu șefa statului, la eveniment vor participa președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul, Dorin Recean.

Conform instituției prezidențiale, în timpul summitului vor fi abordate subiecte legate de procesul de aderare, atât în ceea ce privește evoluțiile de până acum, cât și etapele următoare ale acestui proces. Totodată, liderii vor discuta despre extinderea legăturilor economice și cooperarea în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un alt punct pe agenda summitului va fi Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro.

Colaj: NewsMaker

„Cam slăbuț cu rima”: Igor Grosu, despre dedicația muzicală a Irinei Vlah adresată PAS

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a comentat piesa muzicală lansată de Irina Vlah, lidera Partidului „Inima Moldovei” și fostă bașcană a Găgăuziei, dedicată partidului de guvernământ.

„Nu justifică bănuții, probabil, filiala Ambasadei Rusiei, aici în fața Parlamentului. Tipic scenariu, după vizita la Sankt-Petersburg, după acea consfătuire, deja nu de taină, cu Rusia Unită. Face parte din acel scenariu, încercare de a escalada, de a… Un lucru bun, văd că învață româna. Cam nu rimează, cam slăbuț cu rima, dar cel puțin o competență o dezvoltă”, a declarat liderul PAS.

Amintim că Irina Vlah a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie. Membrii „Inima Moldovei” au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

Videoclipul cu dedicația muzicală a devenit viral pe rețelele sociale. În doar 24 de ore, clipul a adunat peste 40.000 de vizualizări pe Facebook și 136.000 pe Instagram, fiind însoțit de sute de comentarii și distribuiri. Inițiativa Irinei Vlah a provocat un val de reacții ironice din partea internauților, inclusiv politicieni, jurnaliști, activiști și actori. Unii au etichetat videoclipul drept un exemplu de „cringe politic”, iar într-o notă sarcastică, Vlah a fost desemnată câștigătoarea premiului fictiv „Caloșul de Aur 2025”. NewsMaker a prezentat o selecție a reacțiilor internauților AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu pleacă în Polonia și Italia. Întâlniri cu lideri și participare la Conferința privind reconstrucția Ucrainei

Președinta Maia Sandu va întreprinde săptămâna viitoare vizite de lucru în Polonia și Italia. Șefa statului se va întâlni cu liderii acestor țări pentru a discuta despre parcursul european al Republicii Moldova și consolidarea relațiilor bilaterale. În capitala Italiei, Roma, șefa statului va participa și la Conferința privind reconstrucția Ucrainei, care va găzduită de prim-ministra italiană, Giorgia Meloni, și președintele ucrainean, Vladimir Zelenski. Informațiile au fost raportate de Președinția de la Chișinău într-un comunicat din 3 iulie.

Pe 8 iulie, Maia Sandu se va afla la Varșovia unde se va întâlni cu președintele Andrzej Duda și prim-ministrul Donald Tusk. „Discuțiile vor viza sprijinul Poloniei pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și cooperarea bilaterală în domeniile politic, economic și de securitate”, a menționat instituția prezidențială.

Șefa statului va participa la conferința anuală a ambasadorilor Poloniei, la invitația ministrului polonez de Externe, Radoslaw Sikorski. În cadrul evenimentului, aceasta va susține o alocuțiune privind evoluțiile din Republica Moldova, extinderea Uniunii Europene și rolul țării noastre în calitate de partener.

Agenda vizitei include și o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Polonia. 

În perioada 9–13 iulie, președinta Maia Sandu se va afla în Italia, unde va fi primită de omologul său italian, Sergio Mattarella. Cei doi șefi de stat vor discuta despre aprofundarea relațiilor moldo-italiene, cooperarea economică și sprijinul oferit comunității moldovenești din Italia.

La Roma, Maia Sandu va participa la Conferința privind reconstrucția Ucrainei, găzduită de prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, și președintele ucrainean, Vladimir Zelenski.  

Maia Sandu va mai avea și o serie de întâlniri cu cetățenii moldoveni stabiliți în Italia, care vor avea loc în orașele Firenze, Modena, Vicenza, Treviso și Mestre Venezia.

Tudor Mardei / NewsMaker

Data când bașcana Găgăuziei își va afla sentința. Guțul: „Sunt nevinovată, nu am adus niciun leu în țară”

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, își va afla sentința pe data de 5 august. Pe 3 iulie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au încheiat o nouă ședință în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, declarat între timp neconstituțional. În același dosar este vizată și Svetlana Popan, fosta secretară a oficiului central al formațiunii.

În cadrul ședinței de astăzi, au avut loc pledoariile finale ale părților, iar inculpatele și-au rostit ultimul cuvânt. Atât Evghenia Guțul, cât și fosta sa colegă de partid, Svetlana Popan, acuzate de finanțarea ilegală a fostului partid „ȘOR”, s-au declarat nevinovate.

„Nu îmi recunosc vina, așa cum susține procurorul Iepure. Nu am adus niciun leu în țară. De asemenea, nu am avut activități care să contravină legislației Republicii Moldova. În viața mea, niciodată nu am încălcat legile. Este prima dată când stau pe banca acuzaților”.

Evghenia Guțul a cerut magistraților să înceteze urmărirea penală în cauza care o vizează. În opinia sa, solicitarea procurorilor de a fi condamnată la 9 ani de închisoare este „inumană”.

„Sunt mama a doi copii minori. Procurorii nu au prezentat nicio probă, pentru că eu nimic nu am făcut”.

În timpul ședinței, avocații au semnalat o serie de presupuse nereguli, atât în faza urmăririi penale, cât și pe parcursul procesului de judecată. Potrivit acestora, aceste încălcări ar constitui temeiuri suficiente pentru încetarea procesului penal sau pronunțarea unui verdict de achitare.

La rândul lor, procurorii au afirmat că apărarea s-a limitat la comentarea probelor acuzării, fără a prezenta dovezi proprii care să susțină nevinovăția inculpatelor. De asemenea, acuzarea a acuzat avocații că au scos din context declarațiile martorilor.

***

Amintim că, în aprilie 2024, Procuratura Anticorupție a trimis în instanța de judecată cauza împotriva Evgheniei Guțul. Conform procurorilor, Guțul – activând în cadrul Departamentului de monitorizare, planificare și control al ex-Partidului „ȘOR” – a introdus sistematic bani de contrabandă în Moldova, preponderent din Rusia, în perioada 2019-2022. De asemenea este învinuită că a coordonat activitatea unor Oficii Teritoriale ale ex-Partidului „ȘOR”, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate la Chișinău de fosta formațiune. Astfel, prin această activitate, Guțul ar fi acceptat finanțarea ex-partidului din partea unei grupări criminale organizate cu 42,4 milioane de lei.

Acuzații similare au fost înaintate și împotriva Svetlanei Popan. Potrivit actului de acuzare, în perioada septembrie-noiembrie 2022, aceasta a acceptat cu bună știință 9,7 milioane de lei de la o grupare criminală organizată. Mijloacele financiare ar fi fost utilizate pentru a achita protestatarii ex-partidului, precum și salarii necontabilizate (în plicuri) membrilor de oficii teritoriale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: