Parlamentul Republicii Moldova

Premierul desemnat Igor Grosu prezintă programul de guvernare în Parlament (LIVE)

Igor Grosu, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru prezintă pe 25 martie, în plenul Parlamentului, programul de guvernare și echipa cabinetului de miniștri. 

 

Deputații fracțiunii PSRM și cei din Platforma „Pentru Moldova” au anunțat că nu îl vor susține pe Igor Grosu.

Programul de guvernare al guvernului în frunte cu Igor Grosu se numește „Moldova sănătoasă”. Printre prevederi se numără solicitarea Parlamentului de a declara stare de urgență pe o perioadă de cel puțin 30 zile, conform deciziei și recomandării Consiliului Suprem de Securitate din 13 martie 2021.

Din echipa de miniștri propusă de Igor Grosu fac parte: Natalia Gavrilița (ministru al Finanțelor), Viorel Cibotaru (viceprim-ministru pentru Reintegrare), Mihai Popșoi (viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe),  Andrei Spînu (ministru al Economiei și Infrastructurii), Anatalie Nosatîi (ministru al Apărării), Anatolie Topală (ministru al Educației, Culturii și Cercetării), Ala Nemerenco (ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale), Ana Revenco (ministru de Interne), Sergiu Litvinenco (ministrul Justiției), Vladimir Bolea (ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului).

Este a doua tentativă a legislativului de a învesti un guvern după demisia fostului prim-ministru Ion Chicu. În februarie, președinta țării Maia Sandu a desemnat-o pe Natalia Gavrilița la funcția de premier, însă aceasta nu a fost susținută de către deputați. Pe 24 martie, PSRM a atacat la Curtea Constituțională decretul prin care a fost desemnată Natalia Gavrilița.

Potrivit Constituției, după două tentative eșuate de învestire a unui nou legislativ, este dizolvat parlamentului și sunt organizate alegeri legislative anticipate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: