Istoricul Alexandr Roitman a scris pentru NewsMaker, într-un editorial care reflectă opinia sa personală, despre alegerile prezidențiale din toamna anului 2024, din Republica Moldova și perspectivele pentru alegerile parlamentare.
Cetățenii moldoveni care au votat masiv pentru un viitor european cer astăzi o coagulare a forțelor pro-europene, prin colaborarea dintre PAS și alte partide care se declară pro-europene. Dar are PAS cu adevărat parteneri pe flancul de dreapta, care să fie cu adevărat angajați pentru Europa? Sau ne confruntăm cu partide finanțate pe căi obscure, prin intermediul oligarhilor fugari, partide ce aspiră să intre în Parlament cu mesajul pro-european doar pentru a submina acest parcurs? Astfel de „pseudo-europeni” devin, în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor, un pericol poate chiar mai mare decât partidele deschis pro-ruse.
Noaptea dinspre 8 spre 9 iunie 2019 a fost una memorabilă, când toată Moldova a stat trează, urmărind evenimentele din Parlamentul Republicii Moldova. În lumina lumânărilor și a câtorva camere de luat vederi, care transmiteau în direct – am asistat la un moment de cotitură: eliberarea statului din captivitate și restituirea acestuia poporului. PSRM și blocul ACUM au format o coaliție atipică stânga-dreapta, semnând un acord politic pe termen scurt, susținut plenar de societatea moldovenească, deși contestat de PDM și de Curtea Constituțională.
Îmi amintesc că atunci am simțit cu toții o ușurare, ca și cum am fi fost și noi eliberați din captivitate, și am început să ne punem mari speranțe în schimbarea care părea, în sfârșit, posibilă. Țara a început să deschidă noi perspective, iar vizitele externe, din și în Occident, au reașezat Republica Moldova în contextul său regional. Statul părea să-și recapete importanța și să aibă parte de un dialog echilibrat și respectuos (cel puțin așa vedeam în presă) inclusiv cu Federația Rusă. Într-un moment rar, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, chiar a venit cu inițiativa de a distruge și retrage parțial munițiile din Cobasna, regiunea transnistreană. Ulterior, însă, războiul Rusiei contra Ucrainei ne-a arătat adevărata față a politicii externe a Moscovei față de Republica Moldova.
Când guvernul condus de Maia Sandu a căzut din cauza stagnării reformelor din justiție, premierul asumându-și răspunderea, o parte din populație s-a descurajat, iar entuziasmul schimbărilor s-a risipit treptat. Cu toate acestea, moldovenii au continuat să spere. Guvernul Chicu a căzut la rândul său, pe fondul retragerii benevole a premierului, iar o nouă coaliție nu a putut fi formată. Candidatul Mariana Durleșteanu a fost suficient de amabilă încât să ne lase din nou să ne exprimăm democratic, iar președinta Sandu, în urma consultărilor cu partidele, a oferit cetățenilor ocazia să aleagă un nou Parlament, cu o majoritate pro-europeană, în care oamenii și-au pus speranța că, în sfârșit, vor fi rezolvate toate problemele acumulate în decenii.
În noaptea din 20 spre 21 octombrie 2024, ne-am regăsit într-o atmosferă similară cu cea din 2019, dar de această dată cu senzația apăsătoare a unei încercări bine organizate – și trebuie să recunoaștem acest lucru – de a recaptura statul pe care abia îl recăpătasem. Într-o noapte de insomnie și furie, moldovenii au urmărit cu înfrigurare pagina CEC, care părea să arate că majoritatea votase împotriva referendumului constituțional republican. Era sentimentul unui colaps iminent. Abia a doua zi, mai limpezi și ieșiți din agitația nopții, am realizat că referendumul a trecut și că Moldova poate continua drumul spre Europa.
Forțele obscure și rău intenționate au simțit însă această ezitare din partea noastră și au început să ne dezbine, exploatând fisuri de etnie, limbă, istorie și viziuni politice. S-a ajuns chiar la delimitări teritoriale în funcție de voturi – „Moldova Roșie” și „Moldova Galbenă”. Specialiști în agitarea spiritelor jubilau, sperând că o simplă scânteie va deveni un incendiu. Președinta Sandu a intervenit cu mesaje de reconciliere și, cu greu, a reușit să tempereze tensiunile, dar rănile au rămas.
În dimineața zilei de 4 noiembrie 2024, moldovenii, obosiți dar fericiți, au simțit briza toamnei și speranța că marele pericol a trecut. Democrația din Moldova a funcționat, deși tabăra adversă pare că mai degrabă s-a resemnat cu rezultatul, decât l-a recunoscut.
Observatorii atenți nu pot ignora însă mesajele venite din partea cetățenilor pro-europeni, care cer o schimbare autentică. Președinta și-a asumat greșelile guvernării din ultimii aproape patru ani și a promis că va face schimbări. În același timp, votanții lui Alexandr Stoianoglo așteaptă cu nerăbdare, de la stânga politică, șansa să se revanșeze la parlamentare. Spiritul revanșard se simte în aer și este alimentat de politicienii perdanți de la Chișinău.
Spirala electorală se învârte deasupra noastră, lovindu-ne când pe stânga, când pe dreapta. Ar trebui să ne oprim și să ne întrebăm: ce vrem cu adevărat pentru țara noastră mică și frumoasă? Până unde vom ajunge dacă spirala începe să ne strângă și mai mult?
Votanții pro-europeni fac apeluri clare pentru o consolidare a flancului „celor care sunt pentru Europa”, mesaj ce vizează direct președinta și PAS. Ei cer ca guvernarea să acționeze pentru a ne duce la destinație. Din păcate, printre cei ce se declară pro-europeni la Chișinău, tot mai mulți sunt pseudo-europeni – „Da pentru Europa, dar nu acum”, „Europa e bună, dar să mai vedem”, „Suntem pentru UE, dar…”.
Cetățenii cer ceva simplu, normal: vor drumuri, școli, instituții funcționale și o „reparație europeană” a țării. Totuși, evităm să discutăm că toate acestea necesită un efort constant și muncă. Europa nu se construiește singură, iar schimbarea trebuie să vină de la fiecare dintre noi: să nu dăm și să nu luăm mită, să muncim conștient și să respectăm legea. Mentalitatea de „da poate cumva ne înțelegem” și „давай договоримся” nu duce decât la regres. E timpul să fim pro-europeni nu doar prin declarații, ci în fiecare aspect al vieții – acasă, la școală, în trafic, la magazin.
Știm ce este Europa și ce înseamnă pentru noi, moldovenii. Știm ce vrem să facem mai departe. De aceea, suntem capabili să distingem între politicienii cu adevărat pro-europeni și cei pseudo-europeni. Da, Moldova are nevoie de noi forțe politice pentru a consolida vectorul european și de partide care să includă și o componentă socială, potrivită specificului nostru. Dar pseudo-europenii care au ocupat vidul electoral creat după dispariția PDM și a altor partide centru-dreapta sunt oare parteneri reali ai guvernării? E greu de crezut. Câteva investigații jurnalistice din campania electorală recentă sunt de ajuns pentru a ne clarifica.
E timpul să ne continuăm drumul european și să trecem peste capcanele întinse de acești pseudo-europeni. Să ne maturizăm ca societate și să începem schimbarea de la fiecare dintre noi. Să construim Europa împreună, dincolo de etnie și limbă, și să începem un dialog real, inclusiv cu oponenții noștri — sau poate mai ales cu ei. E necesar să explicăm și să ne explicăm, să cultivăm lideri cu viziune și o dorință autentică de schimbare pro-europeană, astfel încât pseudo-europenii plătiți de guverne ostile, despre care am tot vorbit în campania electorală, să nu poată deturna visul nostru comun.
În caz contrar, ne așteaptă încă multe nopți nedormite, asemenea celor pe care le-am trăit recent, și multe dezamăgiri — în primul rând față de noi înșine…
Autor: Alexandr Roitman, istoric, diplomat.
Opinia autorului poate să nu coincidă cu cea a redacției NM.
