captură foto

Renato Usatîi, îndemnat de organizațiile de media să îi ceară scuze publice jurnalistei Mariana Rață. Ce s-a întâmplat (VIDEO)

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă limbajul folosit de către liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, în raport cu jurnalista Mariana Rață. Se întîmplă după ce, în cadrul ediției din 5 mai a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, primarul de Bălți s-a arătat deranjat de întrebările moderatoarei și a lansat mai multe declarații ofensatoare. Instituțiile de media îi cer liderului formațiunii „Partidul Nostru” să își ceară scuze publice de la jurnalistă.

„La 5 mai 2021, Renato Usatîi a manifestat un comportament inadecvat în raport cu moderatoarea emisiunii „Cutia Neagră”. Mai exact, drept răspuns la întrebările adresate de către jurnalista Mariana Rață, politicianul a lansat la adresa moderatoarei acuzații și exprimări nepotrivite, care lezează onoarea şi demnitatea persoanei și contravin normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică”, se arată în declarația semnată de șase organizații de media.

Organizațiile semnatare își manifestă indignarea în raport cu acest comportament inadecvat, reamintind că acesta nu este primul caz când politicianul manifestă o atitudine inadmisibilă în raport cu presa.

„Cerem politicianului Renato Usatîi să exprime scuze publice la adresa jurnalistei TV8 Mariana Rață și să adopte un limbaj și comportament decent, abținându-se pe viitor de la manifestarea oricăror forme de intoleranță în raport cu jurnaliștii și instituțiile mass-media.

Declarația a fost semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Asociația Media-Guard, Asociaţia Presei Independente, Centrul  „Acces-Info”, Centrul de Investigații Jurnalistice și Comitetul pentru Libertatea Presei.

NM nu a reușit să ia legătura cu Renato Usatîii pentru a preciza dacă acesta își va cere sau nu scuze de la jurnalista Mariana Rață.

***

Primarul de Bălți a învinuit-o pe Mariana Rață de propagandă, după ce moderatoarea emisiunii a început să citească descrierea politicianului dată de Wikipedia.

„Dumneavoastră sunteți acum o propagandistă, înțelegeți ce faceți? (…) Eu să vă citesc ce scriu rapoartele SIS despre dumneavoastră? Eu înțeleg că v-ați declarat mare unionistă, mare luptătoare. Niște ONG-iști de-ai voștri se ocupă cu prostiile (…) Terminați cu propaganda. Ceea ce faceți acum nu vă duce decât cu Andrei Năstase în cosmos. Să vă fie rușine de mizeriile pe care le pronunțați și că vă permiteți. (…) Eu nu caut rating, nu caut să mă iubiți dvs sau altcineva, dar dvs. faceți niște mizerii și vă permiteți prea mult. Nu vă permiteți prea mult? Ce înseamnă legături criminale? Spuneți la oameni să citească Wikipedia care au făcut-o tot niște ONG-ști obosiți care lucrează cu dvs sau din secta dvs. Nu mă interesează! Vă numesc sectă pentru că vă comportați ca o sectantă” a declarat Usatîi în platoul TV8.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Dodon Igor

Opoziția, în bloc la parlamentare? Dodon: „Asta vor cetățenii”

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat că formațiuni politice de stânga poartă negocieri pentru crearea unui bloc electoral, în vederea candidării la alegerile parlamentare din toamnă. Politicianul nu a oferit mai multe detalii, însă a menționat că rezultatele discuțiilor ar putea fi anunțate până la sfârșitul acestei luni. Socialistul a mai spus că, în opinia sa, dacă partidele de stânga vor concura la parlamentare pe cont propriu, doar PSRM va intra în următorul legislativ. Precizările au fost făcut în cadrul ediției din 4 iulie a emisiunii sale online „În direct cu Igor Dodon”.

Noi am început discuțiile și suntem destul de aproape de crearea unui bloc electoral pe stânga. Sunt o mulțime de întrebări, evident, sunt mai multe neînțelegeri în trecut, dar cetățenii Republicii Moldova, la orice întâlnire în teritoriu, mă întreabă: „Domnule Dodon, de ce nu vă uniți? Uniți-vă toți și dați jos PAS-ul”. Asta își doresc cetățenii. De aceea, ca răspuns la solicitarea cetățenilor, noi vom crea un bloc de stânga. Cu cine și cum, suntem încă în negocieri. (…) Cred că până la sfârșitul lunii iulie vom anunța despre rezultatele acestor negocieri”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM mai consideră că „cea mai mare greșeală” a partidelor de stânga la aceste alegeri parlamentare ar fi să candideze separat. „În această situație, în Parlament va trece doar Partidul Socialiștilor. Restul vor acumula până la 5%. Și toate aceste procente, cumulat, de la 4-5 partide câte 3-4%, vreo 15%, se vor duce jumătate la PAS. Și PAS dorește acest lucru: ca să fie fărâmițată stânga”, a adăugat el.

Amintim că, pe 4 iunie, jurnaliștii Ludmila Belcencova și Dmitri Ciubașenco, alături de fostul ministru al Apărării Victor Gaiciuc, au anunțat lansarea platformei „independente” „Pentru Moldova”. Aceștia au declarat că scopul ei este unirea forțelor politice de opoziție pentru parlamentare. Ulterior, Igor Dodon, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, și lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, au anunțat că sunt de acord cu faptul că opoziția trebuie să se unească.

Iar pe 12 iunie, Vladimir Voronin a declarat că există posibilitatea creării unui bloc electoral format din partide de stânga pentru scrutinul din acest an, în care se vor regăsi socialiștii și partidul lui Tarlev.

Totodată, în ultimul timp, opoziția pro-rusă este tot mai des surprinsă împreună la evenimente publice. De exemplu, la sfârșitul lunii iunie, reprezentanți ai PCRM, PSRM, „Viitorul Moldovei” și „Inima Moldovei” au participat la un forum economic internațional din Sankt-Petersburg, Federația Rusă. În marja evenimentului, aceștia au avut o întrevedere cu prim-adjunctul ministrului Energiei al Federației Ruse, Pavel Sorokin.

***

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: