„Sprijinul pentru Moldova să vină din surse clare”. Mureșan, numit negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE 2024 
Full Article 2 minutes read

„Sprijinul pentru Moldova să vină din surse clare”. Mureșan, numit negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE 2024 

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a anunțat că a fost desemnat în funcția de negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024. Mureșan a declarat că va avea două obiective majore. În context, el a spus că prioritar pentru el va fi inclusiv „continuarea sprijinului pentru Ucraina și Republica Moldova”. 

„Le mulțumesc colegilor din Comisia pentru bugete pentru desemnarea în funcția de negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024. Ca negociator-șef, voi avea două obiective majore: să votăm un buget puternic, care să acopere toate nevoile de finanțare pentru 2024 și să-l adoptăm la timp”, a menționat eurodeputatul, pe rețelele de socializare.

El a adăugat că prioritar pentru el va fi inclusiv „continuarea sprijinului pentru Ucraina și Republica Moldova”.

Putem asigura pacea și securitatea în Uniunea Europeană doar dacă sprijinim rapid și adecvat cele două țări să facă față amenințărilor de orice fel dinspre Federația Rusă. Voi negocia ca sprijinul pentru Ucraina și Moldova să vină din surse clare, predictibile, fără a mai pierde timp de la lună la lună cu negocierea alocărilor și fără a afecta prioritățile tradiționale ale Uniunii Europene, precum coeziunea, dezvoltarea economică, sprijinirea întreprinzătorilor și a agricultorilor”, a precizat Mureșan.

Potrivit stirileprotv.ro, Mureşan este desemnat pentru a doua oară negociator-şef al Parlamentului European pentru bugetul UE, fiind singurul europarlamentar român care deţine această poziţie în două rânduri. Siegfried Mureşan a mai negociat şi bugetul UE din 2018.

Amintim că pe 9 mai, de Ziua Europei, Parlamentul European a susținut acordarea sumei de €145 mln pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Mureșan. Europarlamentarul menționa că „numai ajutând Republica Moldova să rămână stabilă și să continue integrarea europeană, putem garanta siguranța la granițele noastre și în interiorul Uniunii Europene”.

***

De precizat că zilele trecute Siegfried Mureșan a fost la Chișinău. Eurodeputatul a participat la Adunarea „Moldova Europeană” din Piața Marii Adunări Naționale. Mureșan a scris pe rețelele de socializare că evenimentul i-a depășit așteptările.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: