În Moldova, anul acesta au fost suficiente révolutions și alte priveliști. Ce-i drept, noi iar n-am ajuns până la liberté, égalité, fraternité. Cea mai mare parte a locuitorilor țării așa și a rămas în fotolii de spectatori. Pentru a polemiza despre care flanc este mai puternic și ce va fi totuși în sezonul următor al acestui serial politic interminabil.

Pentru mine, cele mai importante lucruri din acest an s-au desfășurat undeva departe de corturile protestatarilor și de tribunele parlamentare. Și țin de ceea ce se întâmplă în satele moldovenești, cu oameni simpli, viața cărora nu se schimbă după prăbușirea oligarhilor. Cum noi toți suntem nevoiți să purtăm măști, pentru că ne-am obișnuit să considerăm că exprimarea emoțiilor este o slăbiciune. De ce femeile din Moldova devin lupi unele pentru altele, iar bătrânii își așteaptă moartea cu nerăbdare. Cum e să fim noi înșine astăzi, aici, acum.

Este demonstrativ faptul că discuțiile despre astfel de lucruri sunt posibile anume cu artiștii. Și s-ar părea că la Natalia Gârbu „așteptarea transformărilor a trecut ca varicela". Însă și ea, și faptul că în Moldova mai rămân asemenea oameni ne impun să credem că, în mod tradițional, speranța moare ultima.

Oare este posibilă o altă politică în Moldovva? Una corectă și deschisă, care spune lucrurilor pe nume. Care spune adevărul, chiar dacă societății îi este mai confortabil să trăiască prin mituri și să fie cu capul în nori. Care face exact ceea ce trebuie, fără a privi la strigătele unui grup de nemulțumiți de pe Facebook. Care nu urmează o bulă inertă a „opiniei publice", dar care atrage societatea după sine. Care își impune agenda și oferă sensuri noi.

Sunt oare posibili alți politicieni în Moldova? Dintr-aceia care nu vor juca după reguli, nu vor concura în ce privește populismul, nu vor vorbi prin lozinci și nu se vor preface că sunt idioți. Care respectă valorile, nu cedează și sunt gata să meargă până la capăt.

Da, pentru aceasta, trebuie să fii un pic „kamikaze". Așa se face istoria și nu ceea ce numim politică în Moldova, de trei decenii. Și în această negură, este important să vedem și să apeciem chiar și cele mai mici sclipiri ale speranței. Ele au fost anul acesta. În unul dintre ele a apărut acest text.

Despre schimbările importante care au loc în politica moldovenească și, respectiv, în țară, am aflat atunci la începutul lunii iunie, când eram pe un poligon militar, fără acces la internet. Îmi părea că pierd ceva foarte important.

Am revenit de la poligon într-o realitate politică total diferită, cu o nouă divizare a forțelor, cu un guvern nou și cu perspective noi. Și chiar dacă euforia acestor transformări a trecut repede, iar coaliția care a scăpat țara de Plahotniuc a durat puțin, ea a lăsat după sine o urmă adâncă.

De aceea cred că cel mai important text al meu din acest an este acesta – un fel de necrolog al Coaliției care a trecut și al transformărilor pe care ea le-a adus în politica moldovenească, fie și pentru o perioadă scurtă de timp.

Mi-l voi păstra ca o reamintire despre faptul că transformările sunt posibile chiar și atunci când nimeni nu mai crede în ele.

În Moldova, multe lucruri nu sunt ceea ce par. Al câtulea an deja în țara noastră „conduc" fakeurile. Noi avem o justiție fake, separare fake a puterilor, venituri fake ale funcționarilor, integrare europeană fake, despre care vorbesc experți fake la televiziunile de știri fake.

Societatea moldovenească este în continuare dezbinată, politicienii jonglează reușit cu fobiile și stereotipurile, iar prin intermediul presei lor, manipulează conștiința publică. Cât de reușite pot fi teoriile conspirației și tehnicile de manipulare, chiar și cele mai simple și de calitate proastă, a demonstrat proiectul nostru X-files Moldova. El a devenit un adevărat studiu despre publicul presei din Moldova. Concluziile sunt departe de a fi îmbucurătoare: cu părere de rău, mulți internauți și cititori de la noi pur și simplu nu sunt capabili să deosebească știrile reale de absurd.

Sunt la NM abia de o lună. Mi-am dorit mult să ajung aici, pentru că NewsMaker înseamnă echidistanță, prestigiu și toleranță, valori pe care le apreciez.

Am constatat cu uimire că redacția NM m-a „adoptat" imediat, cu grijă, sfaturi și atenție, totul presărat cu simțul umorului și căldură. Aici sunt oameni de la care am ce învăța și abia aștept să „fur" cât mai mult din experiența lor.

Cel mai mult m-a impresionat materialul semnat de Mihail Calarașan, despre tânărul din Transnistria, care se identifică drept „omul fără patrie".

Am realizat că fiecare persoană vede adevărul în felul său, iar ceea ce pentru unii politicieni este subiect de dezbatere și credit electoral, pentru alții este viața reală și lucruri cu care se confruntă în fiecare zi: izolare, manipulare, birocrație: „В Приднестровье я – молдаван и «внутренний враг», в Молдове – русский и «чужой», несмотря на гражданство и внутреннюю причастность к этому народу" („În Transnistria, eu sunt moldovean și „dușman intern", în Moldova – rus și „străin", în pofida cetățeniei și apartenenței interioare la acest popor"), povestește eroul.

Anul acesta, locuitorii municipiului Chișinău și-au amintit iarăși de râul Bâc. De fapt, mai degrabă, râul ne-a impus să ne amintim de el, printr-un miros insuportabil. Timp îndelungat, noi am încercat să înțelegem ce se întâmplă și, într-un șir de procese, dezvinovățiri și învinuiri reciproce îndelungate, am uitat de râul care moare. De aceea consider că cel mai important text al nostru din acest an este proiectul special „Cum Chișinăul a distrus râul Bâc. Mini-expediție NM" de Olga Gnatcova pentru care, apropo, ea a obținut anul acesta „Mărul de Aur". Olga a mers de-a lungul râului, de la Sculeni până la stațiile de epurare, și a povestit sincer despre tot ce a văzut. Și aceasta este cea mai tristă și mai educativă istorie din acest an.

2019 a fost pentru mine primul an la NM. a fost dificil să scriu despre drepturile omului și sistemul justiției, pentru că multe istorii erau prea emoționante. Însă înainte de revelion, aș vrea să povestesc despre ceva bun. Cea mai caldă istorie despre care am scris anul acesta este cea
despre magazinul de caritate MESTO. Pentru că acest text nu este doar despre un magazin neobișnuit abia deschis la Chișinău și nu doar despre caritate. Este o istorie despre atitudinea pe care ar trebui s-o avem față de oameni.

Inga Bostan, cea care timp îndelungat „a copt" ideea unui asemenea magazin și a căutat un loc potrivit pentru el, este convinsă: „Dacă fiecare dintre noi, în măsura propriilor posibilități, îl va ajuta pe cel apropiat, lumea noastră se va schimba. Și atunci nu ne vom mai plânge de politicieni, viață și anumiți factori economici. Ne vom putea bucura de ceea ce avem și vom putea obține susținere atunci când avem nevoie de ea".

Cel mai interesant e faptul că am scris acest articol atunci când Plahotniuc încă mai conducea Moldova și aceste cuvinte erau foarte actuale. Dar și după schimbarea guvernării, ele rămân la fel de actuale.

Pentru mine, cel mai important text a fost o analiză în care am relatat, cum din cauza neglijenței autorităților, devin accesibile numele și datele personale ale victimelor violenței sexuale. Am ajuns întâmplător la acest subiect, atunci când căutam o hotărâre de judecată referitoare la alt
caz. Și s-a constatat că în multe hotărâri de judecată despre infracțiunile sexuale, pot fi găsite foarte ușor numele victimelor și toate circumstanțele acestor infracțiuni: de exemplu, descrierea
amănunțită a violului.

Și aceasta nu se referă la instanțe de judecată concrete, ci la majoritatea juecătoriilor din toată țara. În primul rând, acest lucru contravine legii cu privire la protecția datelor personale, dar, cel mai important, se răsfrânge negativ asupra victimelor violului, față de care și justiția, și
societatea au o atitudine deosebit de dură.

Cu părere de rău, peste câteva luni de la publicarea acestui material, situația aproape că nu s-a schimbat – în hotărârile de judecată poate fi găsită și acum toate informațiile și despre victime, și despre infracțiune.

Este o istorie uimitoare cu o vechime de 200 de ani. Și este de două ori mai uimitoare datorită frumoasei „alaverdî" – continuare pe care a obținut-o în prezent. Iată care este istoria: la începutul secolului al XIX-lea, 30 de migranți elvețieni au întemeiat în Basarabia o colonie
unică, Shabag-Shabo. Ei au adus aici vița de vie, precum și tehnologii de viticultură și vinificație, noi pentru Basarabia. Anume coloniștii elvețieni au fost primii care au început să cultive pe aceste pământuri soiurile tehnice de struguri, să curățe vița de vie și să producă vinuri de calitate
înaltă.

Iar „alaverdî" a fost așa: peste 200 de ani, inspirându-se din istoria despre Shabag-Shabo, Ion Gherciu, vinificator din Moldova, a creat în Elveția marca de vinuri Bessarabie. Sigla sa a devenit o roată care simbolizează calea, drumul, mișcarea – nu doar în spațiu, dar și în timp.

Despre istoria Shabag-Shabo a aflat, în Elveția, reporterul NM Caterina Cojuhari. Tot acolo, ea a făcut cunoștință cu Ion Gherciu și a povestit despre toate acestea într-un articol publicat de NM. Dacă încă nu ați citit aceste longread, citiți-l neapărat. Această istorie inspiră, ne face mai buni și ne face să înțelegem mai bine, cum în această lume și în această viață toate sunt amestecate, legate și inseparabile.

Se spune că revoluția o fac cei tineri. Și este vorba nu doar despre baricade, corturi pe piață și mitinguri (deși, uneori, și acestea contează), dar și despre schimbările care au loc în fiecare zi.

Aceasta este o istorie despre entuziasmul tinerilor, încrederea în forțele proprii și dorința de a schimba ceva. Eroii acestei istorii sunt niște studenți care și-au deschis un atelier de reciclare a plasticului într-un simplu garaj din Chișinău.

Ei au găsit schițele echipamentelor în internet. Tot acolo au adunat bani pentru proiectul lor. Și acum confecționează obiecte de un design uimitor din plasticul reciclat, de exemplu, veioze neobișnuite și chiar reproduceri ale tablourilor lui Van Gogh.

Și demonstrează încă o dată că această lume poate fi schimbată dacă ne-am schimba și noi și atitudinea noastră față de ea, de natură, de oameni, de mediul înconjurător.

Subiectul ce ține de sex a fost întotdeauna un tabu în Moldova. Mai ales în școală. Uneori, chiar și cetățenii mai deschiși spre comunicare, când vine vorba despre introducerea în școală a educației sexuale, întorc capul și încep să dea ochii peste cap. Mai ales dacă ei sunt și părinți.

Ca mamă a două adolescente, consider că un asemenea comportament este inadmisibil. Altfel, avorturile în rândul adolescentelor, sarcinile timpurii și clinicile pline de cupluri infertile, care nu pot naște un copil din cauza infecțiilor sexual transmisibile așa și vor rămâne o realitate tristă a noastră. Citiți, vizionați și ascultați proiectul multimedia al Nadejdei Coptu „Copiilor despre sex. Ar trebui să se vorbească despre aceasta în școală?".

Citind argumentele adepților și adeversarilor educației sexuale în școală, îți dai seama cât de îngust percep oamenii acest subiect. Dar este vorba nu numai despre sexul protejat, așa cum consideră mulți adversari ai educației sexuale timpurii. Acest subiect include și bazele relațiilor dintre bărbați și femei și creșterea educației medicale și chiar chestiuni ce țin de castitate. Sunt convinsă că, citind articolul, veți dori cel puțin să vorbiți cu copiii „despre aceasta". Iar acesta este deja un pas spre sănătatea lor fizică și psihică.

În anul 2019, a fost în vogă viața în stilul eco. De la 1 ianuarie, în Moldova, a fost interzisă comercializarea pungilor din plastic de densitate groasă. Oamenii au început să se gândească la urmele pe care le vor lăsa după ei pe pământ. De aceea îmi pare important pentru noi toți longreadul meu despre modul în care în Moldova sunt colectate și reciclate diferite tipuri de deșeuri.

Acest material mai poate servi ca ghid pentru cei care nu știu unde pot preda cartonul, sticla, un frigider sau un feon vechi și unde ar putea arunca deșeurile toxice, de exemplu, bateriile. Longreadul conține și o hartă a containerelor pentru acumularea deșeurilor electronice.