euneighbours.eu

„Un atac flagrant asupra ordinii constituționale”. Josep Borrell, despre deciziile parlamentului privind componența CC

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a venit cu o reacție după ce parlamentul a decis revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător al Curții Constituționale și a aprobat numirea lui Boris Lupașcu.

„Curtea Constituțională este independentă de orice altă autoritate publică și se supune doar Constituției. Prin urmare, parlamentul și puterea executivă trebuie să respecte rolul Curții Constituționale de „gardian al Constituției”, chiar și atunci când sunt nemulțumiți de deciziile acesteia”, a declarat Josep Borrell.

Astfel, „voturile și declarațiile de vineri constituie un atac flagrant asupra ordinii constituționale a Republicii Moldova și sunt o încercare de a submina statul de drept”, a mai spus oficialul.

Totodată, acesta le-a reamintit actorilor politici din Republica Moldova că trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale. „Independența Curții Constituționale este vitală pentru asigurarea statului de drept și a mecanismelor democratice – ambele fiind principii fundamentale pe care Republica Moldova și le-a asumat în cadrul Acordului de Asociere UE – Republica Moldova”, a mai punctat Borrell.

Anterior, președintele Comisie de la Veneția, Gianni Buquicchio, s-a arătat alarmat de situația actuală din Republica Moldova și a cerut parlamentului să abroge „deciziile neconstituționale” și să respecte deciziile Curții Constituționale (CC), chiar dacă nu este de acord cu acestea.

Menționăm că vineri, 23 aprilie, 53 de deputații au votat pentru retragerea hotărârii parlamentului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională. În aceeași zi, legislativul a aprobat numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător al CC.

Drept urmare, Partidul Acțiune și Solidaritate a chemat cetățenii să vină în fața Curții Constituționale, pentru a apăra această instituție.

În seara zilei de 23 aprilie, Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate și a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile din parlament sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat. La câteva ore distanță, CC a emis un comunicat în care a informat că Înalta Curtea a suspendat cele două hotărâri ale parlamentului, care vizează revocarea din funcție a Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Valentina Petrova/AP Photo/picture alliance

Alegeri prezidențiale în Bulgaria: 27 de candidați pe buletinul de vot. Doi favoriți

La șase luni de la alegerile parlamentare, Bulgaria își alege următorul președinte. Scrutinul, care are loc pe 25 octombrie, va reprezenta un test de rezistență pentru guvernul fostului președinte Rumen Radev, al cărui partid, „Bulgaria Progresistă”, a obținut o victorie categorică la alegerile parlamentare din aprilie, câștigând o majoritate fără precedent. Deși pe buletinul de vot figurează 27 de candidați la președinție, principală luptă se dă între actuala șefă a statului, Iliana Iotova, care beneficiază de sprijinul lui Radev, și fostul premier Andrei Ghiurov, relatează Deutsche Welle.

Potrivit sursei citate, Iliana Iotova a ocupat anterior, timp de două mandate, funcția de vicepreședintă în perioada în care Rumen Radev, actualul premier, era președinte și beneficiază de sprijinul acestuia. Andrei Ghiurov, susținut de partidele de opoziție, a exercitat funcția de prim-ministru interimar din februarie până în mai anul curent.

Potrivit Constituției Bulgariei, președintele este garantul unității naționale. Acesta reprezintă țara pe plan internațional, cu anumite excepții, este comandantul suprem al forțelor armate, semnează decretele de numire a procurorului general și a președinților instanțelor supreme, desemnează un prim-ministru interimar dintr-o listă restrânsă de persoane stabilite prin Constituție și are drept de veto asupra legilor adoptate de Parlament.

Influența războiului din Ucraina asupra alegerilor prezidențiale din Bulgaria

Potrivit sursei citate, în etapa inițială, campania prezidențială s-a remarcat prin mitinguri rare, absența dezbaterilor televizate și numeroase atacuri personale la adresa celor doi candidați principali. Totuși, în ultimele săptămâni, în urma atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în prim-plan au ajuns diferențele dintre pozițiilor favoriților în cursa electorală privind sprijinul acordat Ucrainei.

Guvernul Bulgariei a respins, la un moment dat, invitația de a se alătura așa numitei „coaliții de voință” și programului NATO de combatere a dronelor. Însă, după atacurile recente cu drone, Sofia și-a schimbat poziția în privința celei de-a doua inițiative.

Iliana Iotova s-a pronunțat în favoarea creării unei „coaliții pentru pace”, în cadrul căreia, consideră ea, Bulgaria ar putea juca un rol diplomatic mai important în procesul de încheiere a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Iotova a încercat să-i asigure pe alegători că militarii bulgari nu vor fi trimiși în Ucraina, deși acest subiect nu a făcut obiectul unei dezbateri publice ample. În plus, anul trecut, Parlamentul a adoptat o declarație prin care a reconfirmat că forțele armate ale țării nu vor participa la operațiuni de luptă pe teritoriul Ucrainei. Cu toate acestea, atacurile recente cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră au intensificat presiunile atât asupra președintei, cât și asupra partidului „Bulgaria Progresistă”.

Consecințele atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Mulți oficiali europeni, inclusiv președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, au atribuit în mod direct Rusiei responsabilitatea pentru aceste incidente. Faptul că autoritățile bulgare nu au oferit o evaluare clară a incidentelor și nu au numit vinovații a provocat nemulțumiri în țară, relatează sursa citată. „Nu avem dovezi solide și concludente pentru a formula acuzații împotriva unei anumite părți. Cu toate acestea, logica ne spune că Rusia are de câștigat de pe urma celor întâmplate”, a declarat premierul Radev.

După ce problema securității a devenit una dintre temele centrale ale dezbaterilor publice, la Sofia au avut loc manifestații de amploare, participanții protestând față de ceea ce consideră a fi poziția ambiguă și contradictorie a guvernului în materie de politică externă în această privință.

Toate aceste evenimente s-au reflectat în rezultatele celui mai recent sondaj realizat de Alpha Research. Deși, potrivit sociologilor, prezența estimată la vot este în creștere, diferența dintre cei doi favoriți se reduce. Conform sondajului, Iotova se menține în continuare pe primul loc, devansându-l pe Ghiurov cu aproximativ 12 puncte procentuale. Totuși, avantajul ei nu mai este la fel de mare ca înainte.

Politologul Hristo Paciugov susține că ultimele evenimente nu înseamnă neapărat o schimbat a raportului de forțe. Potrivit politologului, campania lui Ghiurov a fost afectată de ezitările acestuia, de lipsa de „pasiune” în campania electorală, precum și de faptul că, înainte de a intra în cursa prezidențială, acesta a vorbit de rareori despre problemele politice de actualitate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: