Andrei Mardari / NewsMaker

Un judecător din Moldova rămâne temporar fără funcție, după ce a fost dat pe mâna colegilor. Ce acuzații i se aduc

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis suspendarea din funcție a unui judecător în privința căruia a fost pornită anterior o urmărire penală. Potrivit CSM, cauza penală a fost între timp expediată în instanța de judecată. Consiliul a adăugat că judecătorul este bănuit de săvârșirea infracțiunii prelungite de fals în declarația de avere. CSM a subliniat că suspendarea are caracter temporar și a făcut apel la autoritățile implicate „să asigure respectarea drepturilor procesuale ale judecătorului, inclusiv prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare”.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în ședința sa de astăzi, suspendarea din funcție a unui judecător a cărui cauză penală a fost expediată în instanța de judecată pentru examinare în fond. Acestuia i se incriminează săvârșirea infracțiunii prelungite de fals în declarații, prin includerea intenționată a unor date incomplete și omisiunea altora în declarația de avere și interese personale”, au comunicat reprezentanții CSM pe 6 mai.

Potrivit Consiliului, un magistrat poate fi suspendat din funcție dacă în privința sa se pornește urmărirea penală.

„Menținerea în funcție a unui judecător vizat de acuzații penale ar putea genera suspiciuni serioase privind integritatea sa și ar putea afecta încrederea publicului în actul de justiție. Astfel, suspendarea are caracter temporar și preventiv, fiind necesară pentru a proteja imaginea și prestigiul sistemului judecătoresc”, au precizat reprezentanții CSM.

Totodată, Consiliul a făcut apel la toate autoritățile implicate să asigure respectarea drepturilor procesuale ale judecătorului, inclusiv prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, adăugând că decizia sa „nu exprimă o judecată de valoare asupra vinovăției acestuia”.

Portalul Anticorupție scrie că judecătorul vizat este Igor Pulbere, magistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Potrivit sursei, Igor Pulbere nu își recunoaște vinovăția și, împreună cu avocatul său, a solicitat ca decizia de suspendare să fie analizată în lipsa lor. Amintim că în decembrie 2024, CSM a admis o sesizare a procurorului general Ion Munteanu, care a solicitat eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale în privința judecătorului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: