Colaj NM

Victor Parlicov și Alexei Miller, discuție la Sankt-Petersburg: ce au convenit

Ministrul Energiei Victor Parlicov și președintele Gazprom Alexei Miller au avut o întrevedere pe 25 noiembrie, la Sankt-Petersburg. Părțile au vorbit despre livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană, aprobarea noii componențe a Consiliului de Administrație al Moldovagaz, dar și despre datoria Moldovagaz față de Gazprom. Cu privire la livrările de gaze, au comunicat reprezentanții Gazprom, s-a convenit asupra prelungirii discuțiilor. În cazul aprobării noii componențe a Consiliului de Administrație al Moldovagaz, a raportat Chișinăul, în viitorul apropiat va avea loc o procedură repetată de votare. Iar cu privire la soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom, a precizat Chișinăul, „părțile au convenit că vor relua consultările”. 

Actualizare: Pe 27 noiembrie, Parlicov a spus că Gazprom leagă subiectul livrărilor de gaze pentru malul stâng al Nistrului, prin rută alternativă – prin Turcia, de subiectul achitării pretinsei datorii aferente malului drept. „Ei cumva spun că dacă nu va fi progres pe acele datorii, atunci noi încă vom lua în considerare ce este posibil, ce nu-i posibil pe ruta alternativă, cât vom livra, cum vom livra”, a relatat Parlicov. Ministrul a mai spus că Gazprom urmează să transmită o decizie la acest subiect. „Eu cred că scenariul realist este că vor fi limitate volumele de gaze pentru malul stâng”, a adăugat el. În același timp, Parlicov a spus că „toată lumea trebuie să înțeleagă că scenariul unei crize pe malul stâng este foarte realist” și că „dacă nu se va livra deloc gaz, regiunea transnistreană intră în colaps”. Detalii AICI. Ministrul a răspuns AICI la întrebarea dacă ar fi gazul un instrument al Kremlinului pentru următoarele alegeri parlamentare.

Știrea inițială: 

Ce spune Chișinăul

În seara zilei de 25 noiembrie, Ministerul Energiei al Republicii Moldova a raportat despre „întâlnirea de lucru” a ministrului Energiei Victor Parlicov cu președintele Gazprom Alexei Miller.

„Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt”, au comunicat reprezentanții Ministerului Energiei.

Instituția a adăugat că „în cadrul întrevederii au fost prezentați membrii Consiliului de Administrației ai SA Moldovagaz, propuși de Ministerul Energiei”. „Aceștia sunt Dorin Junghietu pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație, Vadim Ceban pentru funcția de vicepreședinte, Eduard Calancea și Radu Mandraburca, pentru funcțiile de membru al Consiliului de Administrație. În viitorul apropiat, candidaturile respective vor fi supuse procedurii repetate de votare”, au declarat reprezentanții Ministerului.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova

De asemenea, a comunicat Ministerul, „părțile au discutat soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom”. „Părțile au convenit că vor relua consultările pe această chestiune”, se mai arată în declarația Ministerului.

Ce spune Gazprom

Reprezentanții Gazprom au declarat că „în cadrul întâlnirii au fost examinate aspecte actuale ale cooperării în domeniul gazelor”.

„În special, părțile au convenit să continue discuțiile privind opțiunile de organizare a livrărilor de gaze naturale rusești către Moldova începând cu 1 ianuarie 2025, precum și modalitățile de soluționare a datoriei S.A. „Moldovagaz” față de Grupul „Gazprom””, au comunicat reprezentanții Gazprom.

Concernul rus a adăugat că „la întâlnire, partea moldovenească a prezentat candidații pentru noua componență a Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz””.

Газпром
Газпром

Pe 20 noiembrie 2024, Victor Parlicov a anunțat că a fost invitat de reprezentanții concernului rus Gazprom la discuții, la Sankt-Petersburg. Subiectul prioritar al discuțiilor, a comunicat Parlicov, va fi furnizarea de gaze naturale către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit prin Ucraina. Ministrul a mai declarat că, la Sankt-Petersburg, se va discuta și despre aprobarea noii componențe a Consiliului de Administrație al Moldovagaz. Detalii AICI.

Tot pe 20 noiembrie, premierul Dorin Recean a declarat că, la întrevederea cu reprezentanții Gazprom, este important să meargă ministrul Energiei Victor Parlicov. La discuții, a comunicat Recean, va pleca și directorul interimar al Moldovagaz dar și noul director desemnat al Moldovagaz în rezultatul concursului, Dorin Junghietu. „Acolo vor fi negocieri în ceea ce privește cum asigurăm fluxul de gaze naturale către regiunea transnistreană”, a menționat premierul, adăugând că livrările sunt importante inclusiv pentru cetățenii care locuiesc pe malul drept al Nistrului „pentru că asta ne asigură cel mai mic tarif la energia electrică”. Detalii AICI.

Ulterior, pe 21 noiembrie, Victor Parlicov a anunțat că vizita la Sankt-Petersburg este programată pentru data de 25 noiembrie. Informația a fost comunicată de ministrul Energiei Victor Parlicov. „Eu înțeleg că este sensibilă cumva însăși vizita la Sankt-Petersburg și însăși vizita în Federația Rusă, care este țară agresor în cazul Ucrainei, dar acestea sunt opțiunile”, a comunicat ministrul. Parlicov a mai declarat că în invitația la discuțiile de la Sankt-Petersburg a fost indicat și subiectul datoriilor pe care Gazprom le impută malului drept. Detalii AICI.

***

În octombrie 2021, Gazprom și Moldovagaz au semnat un contract, cu o durată de cinci ani, pentru furnizarea a 3,3 miliarde de metri cubi de gaze anual. Aceste volume urmau a fi distribuite pentru consumul malului drept și cel stâng al Nistrului, însă, la sfârșitul anului 2022, concernul rusesc a redus la jumătate cantitatea de gaze naturale furnizată Republicii Moldova. În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Rusia, fiind livrat în regiunea transnistreană. Cantitatea necesară de gaze naturale pentru consumul malului drept al Nistrului este procurată de pe piața europeană.

Gazul rusesc livrat în Europa, inclusiv cel pentru regiunea transnistreană, tranzitează teritoriul ucrainean, iar contractul de tranzit dintre Federația Rusă și Ucraina va expira la 1 ianuarie 2025. Kievul a declarat, în repetate rânduri, că nu intenționează să prelungească contractul respectiv, motivul fiind invazia Rusiei pe scară largă asupra Ucrainei, care a început în februarie 2022. Cu toate acestea, autoritățile ucrainene au menționat anterior că tranzitul de gaz rusesc către UE poate fi păstrat dacă un consorțiu sau una dintre țările-membre ale Uniunii Europene va „acționa ca agent de tranzit pentru propriile sale gaze” din Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: