VIDEO Daniel Vodă recomandă cărți: „Atunci când sunt liberi, oamenii iau cele mai bune decizii” #NMbooks
Full Article 5 minutes read

VIDEO Daniel Vodă recomandă cărți: „Atunci când sunt liberi, oamenii iau cele mai bune decizii” #NMbooks

NewsMaker lansează o nouă rubrică, în cadrul căreia politicieni, activiști civici și pur și simplu oameni cunoscuți din Republica Moldova vor recomanda cititorilor și spectatorilor NM trei cărți care i-au influențat de-a lungul anilor. Primul invitat este purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Care sunt lecturile care l-au impresionat și pe care a decis să le recomande și altora – vedeți în interviu.


¨

– Trei cărți pe care le recomandă purtătorul de cuvânt, Daniel Vodă. 

Eu cred că cititul este o activitate care de fiecare dată ne ajută să descoperim noi lumi, noi cunoștințe, noi competențe și cărțile pe care le-aș recomanda celor care caută o lectură interesantă sunt următoarele:

Mica enciclopedie de Ikigai. Ele sunt în diferite versiuni, pot fi găsite și în librăriile de la noi din țară. Versiune în Ro, ENG și RU. Ce este Ikigai? Este o filosofie japoneză, care implică diferite sfaturi pentru viața de zi cu zi, dar toate sfaturile se rezumă la faptul că trebuie să ne trăim viața bucurându-ne de micile clipe și să ne bucurăm de micile momente pe care le avem în viață. Asta înseamnă o cină în familie sau pasiunea pentru un Hobby sau responsabilitatea pe care o avem la locul de muncă.

– Daniel Vodă este și o persoană familistă. Petrece mult timp la lucru, dar și acasă.

Cu siguranță, fiind tătic al unui copil de 5 ani, împreună cu soția mea încercăm să găsim de fiecare dată, clipe, momente pe care să le petrecem împreună cu copilul nostru, dar și să descoperim lumea din jur. Atunci când explici lucruri complicate unui copil de 5 ani – simplu, cred că descoperi arta comunicării. Și am văzut chiar acum că semnul de carte era chiar la o secțiune care viza un filosof japonez, care zicea că Ikigai este contribuția Japoniei pentru un stil de viață care să îmbine armonios viața personală, profesională și descoperirea sinelui. Eu cred că este un gând foarte util.

– Și o rețetă a fericirii.

– Așa este, cel puțin, pentru mine. A doua carte e din colecția „Cartier Popular”. Este semnată de Oleg Serebrian care este și vicepremier în Guvernul premierului Dorin Recean.

Este Woldemar. Un roman care m-a făcut să mă gândesc de multe ori la propria mea copilărie pentru că sunt o personă care a petrecut mult timp la țară. Eu până la vârsta de 7 ani, cu regularitate, ca și miile de conaționali, le-am petrecut la bunici. În zona de sud sau în zona centrală și aceste conversații cu persoanele de acolo le port aproape de inimă și de două ori am recitit acest roman și de fiecare dată l-am găsit diferit.

– Cum era copilul-Daniel Vodă?

– Eram o persoană curioasă și de fiecare dată încercam să explorez lumea din jurul meu, să leg prietenii și să fiu liber în activitățile pe care le desfășuram. Libertatea este cuvântul cu care am fost binecuvântat în educația pe care am primit-o de la părinți, de la bunici. Fapt care m-a determinat ulterior în alegerea unei cariere. Pentru că, atunci când sunt liberi oamenii iau cele mai bune decizii.

A treia carte selectată pentru proiectul pe care îl realizați este un bestseller internațional – „Schimbări mici, rezultate remarcabile” sau Atomic Habbits. Este semnată de un autor străin, James Clear, dar trăim într-o lume globalizată, respectiv avem acces la autori străini foarte buni. Este o cale eficientă de a forma obiceiuri și de a scăpa de obiceiurile proaste. Și e o carte foarte practică, nu este o carte teoretică și e cartea în care am încercat să nu fac notițe, am și un carnet pe care nu l-am luat acum, în care am transcris multe idei și m-a ajutat să-mi organizez mai bine timpul.

– Îți mulțumesc. Ești primul nostru invitat al noii rubrici.

– Este o onoare pentru mine să fiu protagonistul acestui material – știu că regula sunt trei cărți, dar suntem în luna martie când sunt comemorați eroii care au luptat pe Nistru. Este o carte care m-a schimbat mulți ani în urmă și m-a ajutat să înțeleg mai bine acele evenimente, noi suntem generația independenței și am fost copii când părinții sau bunicii apărau suveranitatea țării, atunci, în acel război declanșat de Federația Rusă.

Este o carte mică, subțire, dar are foarte mult conținut. Este scrisă de jurnalista Valentina Ursu. „Râul de sânge” este o altă recomandare pentru toți cei care vor urmări rubrica și atrag atenția la o secvență care încheie coperta din spate a cărții. „Toată ziua s-au dus lupte crâncene… Spre seară, s-a auzit ordinul de retragere. Nimeni nu știe cine l-a dat. Toți se retrag”.

– Când reușeste Daniel Vodă să răsfoiască o carte și dacă tot suntem în era digitală, preferi să răsfoiești o carte sau să o citești online?

Aici probabil sunt un pic conservativ. Am plăcerea asta de a răsfoi o carte în format fizic. Este adevărat că, soția de regulă poate să-mi reproșeze umoristic și îmi zice: „Uite, cumperi multe cărți și nu reușești să le citești”, dar știu că le cumpăr pentru ca atunci când știu că am momente de tihnă și momente intime în care pot să fiu doar eu cu cartea pot să o răsfoiesc și să savurez o carte bună încerc să prioritizez și în weekend-uri să găsesc timp ca să citesc cărți bune.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.




Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: