VIDEO Sandu către Stoianoglo: „Vă îndemn să condamnați public ilegalitatea grupului criminal Șor”

Președinta Maia Sandu, candidată la un nou mandat prezidențial, s-a adresat pe 31 octombrie contracandidatului ei Alexandr Stoianoglo. Ultimul a fost îndemnat de Sandu să condamne public „ilegalitatea grupului criminal Șor”, să ceară cetățenilor „să nu se lase folosiți pentru a destabiliza situația din țara noastră”, totodată să nu ia mită electorală. „Când ați venit pe această cale probabil că nici nu v-ați gândit că Șor și toate schemele lui vor fi legate de numele dumneavoastră”, a comunicat Sandu într-o adresare către Stoianoglo. Deocamdată candidatul susținut de Partidul Socialiștilor la scrutinul prezidențial nu a reacționat la apelul Maiei Sandu. 

Domnule Stoianoglo, nu mă lasă sentimentul că decizia dumneavoastră de a participa în această campanie a fost cauzată de un sentiment de supărare față de autoritățile Moldovei, supărare față de mine. Sunt sigură că nici nu v-ați imaginat în ce se va transforma campania dumneavoastră, într-o cumpărare masivă de voturi care poate aduce un prejudiciu democrației Republicii Moldova. (…) Când ați venit pe această cale probabil că nici nu v-ați gândit că Șor și toate schemele lui vor fi legate de numele dumneavoastră. De asemenea nu cred că înțelegeați că campania dumneavoastră electorală va fi condusă de serviciile speciale a unui stat străin”, a comunicat Maia Sandu într-o adresare către contracandidatul ei.

Ulterior, Maia Sandu a venit cu un îndemn către Alexandr Stoianoglo.

Domnule Stoianoglo mereu vorbiți despre respect față de lege și drepturile cetățenilor. Dar jocurile în care astăzi ați fost introdus sunt absolut ilegale și foarte periculoase pentru cetățenii țării noastre. Cei care cu orice preț vă împing la postul de președinte al țării au planuri rele față de Moldova. Nu trebuie să vă prefaceți că nu înțelegeți asta. Vă îndemn să condamnați public ilegalitatea grupului criminal „Șor”, care vă sprijină activ campania electorală. Să vă adresați cetățenilor cu un apel să nu se lase folosiți pentru a destabiliza situația din țara noastră și pentru a nu pune în pericol situația oamenilor. Să vă adresați oamenilor, să nu ia mită pentru alegeri și să spuneți concret că mita primită este o crimă”, a mai spus Maia Sandu.

Amintim în acest context că, în cadrul dezbaterilor de la postul public de televiziune, NewsMaker a întrebat-o pe Maia Sandu dacă nu regretă modul cum a fost demis Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general și nu crede că anume acea situație l-a transformat în politician, iar acum candidat la funcția de președinte al țării. „Eu am semnat decretul pentru că a existat o evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor care i-a dat o notă nesatisfăcătoare domnului Stoianoglo și acest lucru nu are nimic cu ce se întâmplă astăzi. Stoianoglo este doar un instrument al unor forțe rele și dacă nu era el, era altcineva”, a comunicat Sandu.

Mai precizăm că la dezbaterile electorale dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, care au avut loc la Palatul Republicii, candidatul susținut de socialiști a spus că nu ar fi avut nici o relație cu politicianul fugar Ilan Șor. „Eu nu am și nu am avut nicio relație nici cu domnul Platon, nici cu domnul Șor, nici cu alții despre care spuneți că stau în spatele meu. Eu voi crea o echipă de tehnocrați. (…) Vă rog să aduceți probe. Nu aveți, nu ați avut și nu veți avea nici o probă despre legăturile cu persoanele de care spuneți”, a comunicat Stoianglo după ce a fost solicitat de Sandu să-și prezinte echipa cu care va conduce Președinția în caz de câștig la scrutin. „Noi știm câțiva oameni din echipa dumneavoastră: Platon, Șor, Dodon. Dar vrem să știm care sunt ceilalți”, comunica Sandu. Detalii AICI.

***

Pe 20 octombrie în Republica Moldova au avut loc alegeri prezidențiale. În urma scrutinului, niciunul dintre cei 11 pretendenți înscriși în cursa electorală nu au obținut majoritate de voturi, astfel că urmează să aibă loc turul II al alegerilor, la care vor concura doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi: Maia Sandu de la PAS și Alexandr Stoianoglo de la PSRM. Turul II al alegerilor prezidențiale va avea loc în data de 3 noiembrie.

Urmare a scrutinului din 20 octombrie, după miezul nopții, Maia Sandu a spus că Republica Moldova s-a confruntat „cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației” și a adăugat că „grupări criminale, împreună cu forțe străine, au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă”. Sandu a menționat că sunt probe și informații că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 de mii de voturi. „Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a comunicat Sandu. Detalii AICI.

Pe 24 octombrie, Maia Sandu a declarat că a fost informată de către instituțiile statului despre existența unei rețele imense de cumpărare de voturi. „Am fost întrebați dacă e cazul să nu recunoaștem aceste alegeri și să organizăm alegeri repetate”, a comunicat Sandu, pe 24 octombrie. Tot ea a adăugat că procesul electoral nu trebuie oprit și a cerut instituțiilor statului să facă publice probele despre fraudă și să-i sancționeze pe cei care se fac vinovați. Sandu a mai spus că justiția din Moldova „s-a opus în acești ani oricărei curățări și a eșuat să ducă la bun sfârșit dosarele de corupție mari”. „Dacă justiția nu se trezește în ultimul ceas și închide ochii la vânzarea țării, viitorul Moldovei pentru decenii este în pericol”, a declarat Maia Sandu. Detalii AICI.

***

În septembrie 2024, oamenii legii au inițiat un dosar penal care vizează o schemă de corupție electorală desfășurată de organizația criminală Șor, condusă de Ilan Șor, pentru a deturna alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie. Oamenii legii au stabilit peste 130 000 de persoane care fac parte din rețeaua organizației criminale. Acestea au roluri de lideri teritoriali, responsabili de secțiile de votare, activiști de racolare și simpli executori de ordine în procesul electoral. În același timp, se estimează că la finalizarea anchetelor numărul celor implicați în schema infracțională va depăși cifra de 300 000 de oameni.

Potrivit forțelor de ordine, în perioada septembrie – octombrie, la membrii rețelei infracționale au ajuns, prin transferuri a PSB Bank – o bancă rusească aflată sub sancțiuni internaționale, peste 39 milioane de dolari. Banii le erau acordați pentru a vota un anumit candidat la alegeri și opțiunea „Nu” la referendum.

Pe 28 octombrie, procurorul general a declarat că schema prin care moldovenilor li se deschid conturi bancare în Rusia, pentru a primi transferuri bănești, „a fost elaborată de serviciile speciale rusești”. Ion Munteanu a adăugat că una din tacticile dezvoltate de „arhitecții acestei scheme uriașe este să copleșească organul de urmărire penală și cel de constatare cu un volum de documente”. Potrivit lui Munteanu, pentru a avea succes în investigarea acestor fenomene, organele de urmărire penală și de investigație din Republica Moldova au utilizat inclusiv agenți sub acoperire. Până acum, în cadrul fenomenului de corupție electorală, au fost efectuate peste 800 de percheziții și reținute mai mult de 28 de persoane.

Dacă până pe 23 octombrie amenzile pentru corupere electorală ajungeau la circa 1 mln lei, pe 30 octombrie cifra a depășit 2 milioane de lei. Informația a fost comunicată de Centrul Național Anticorupție. Instituția a adăugat că are spre examinare alte 1000 de procese-verbale de constatare a coruperii electorale și a amintit că este prevăzută o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei pentru comiterea acestei contravenții. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Stație de epurare de 13 mln lei, folosită doar câteva luni în opt ani. Cum au fost irosiți banii europeni la Drochia

Stația de epurare a apelor uzate menajere din orașul Drochia, construcția căreia a costat peste 13 milioane de lei, a funcționat doar câteva luni în cei opt ani de când a fost dată în exploatare, arată o anchetă Cu Sens. Aceasta a fost construită din bani oferiți de Uniunea Europeană sub formă de grant, dar și din surse publice alocate din Fondul Ecologic Național și bugetul local.

Potrivit sursei citate, în august 2025, patru experți din România, au venit la invitația întreprinderii municipale Apă-Canal din Drochia pentru a face o expertiză tehnică a stației de epurare a apelor uzate. Aceasta a fost construită acum opt ani de Consiliul raional Drochia, în mare parte, din bani de la Uniunea Europeană și Fondul Ecologic Național, iar în mai 2018 a fost dată în gestiunea întreprinderii municipale. Problemele nu-s de azi sau de ieri. Din decembrie 2016, când au fost finalizate lucrările de construcție, iar stația a fost pornită pentru testare, pe parcursul a circa un an, aceasta s-a defectat de mai multe ori. Chiar dacă a fost dată în exploatare în septembrie 2017, în cele din urmă, a fost oprită și nu a mai funcționat, de atunci, nicio zi.

Mai bine de o oră, experții au încercat să-și dea seama cu ce au de-a face. Doar că stația nu a fost pornită din timp din cauza unei pene de curent care a afectat întreg orașul, ceea ce făcea imposibilă continuarea expertizei. Auditul tehnic a fost propus de Vladislav Russu care, din decembrie 2023, a preluat conducerea Apă-Canal Drochia și a vrut să înțeleagă care sunt problemele de la noua stație, mai ales că cea veche, construită încă pe timpul Uniunii Sovietice, necesită, la fel, investiții.

După toate măsurătorile care au fost, când au fost date în exploatare, ea consuma foarte multă energie electrică, dar ieșirea apelor era foarte puțină. Ea este pentru 400 de cuburi în 24 de ore, să spunem așa, dar undeva ieșirea era la 60-80 de cuburi în 24 de ore. Deci, am revenit la doamna primar ca să facem un proiect, poate o stație nouă de epurare, și mi s-a spus că noi avem stație nouă de epurare. Nu putem câștiga alt proiect pentru că nu înțelegem ce-i cu stația asta. Și am hotărât să facem o expertiză tehnică”, a declarat Vladislav Russu.

Construcția stației de epurare a costat peste 13 milioane de lei, dintre care: circa 7 milioane de lei – grant oferit de Uniunea Europeană, 5,2 milioane de lei – din Fondul Ecologic Național și puțin peste 1 milion de lei a fost contribuția Consiliul raional Drochia. Proiectul a fost implementat de Consiliul raional Drochia care l-a angajat ca manager de proiect pe Ruslan Babin, specialist principal în cadrul Direcției economie, reforme și atragerea investițiilor a instituției. Între timp, acesta a fost avansat în funcția de șef al Serviciului politici investiționale, din cadrul aceluiași Consiliu.

Proiectul a fost un imbold pentru a atrage alte investiții sau pentru a renova ceea ce este existent. Un fel de experiență, mai mult experiență de implementare, experiență de atragere de granturi, finanțare și așa mai departe. Într-adevăr, proiectul acela, nu știu, mai multe circumstanțe au dus ca să nu fie de succes. Întâi a înghețat, pe urmă indiferență, pe urmă nu se știa cui de transmis, pe urmă nu știa cine să achite curentul electric pentru exploatare. Noi trebuia să transmitem, alții nu voiau să o primească, pentru că asta e problema principală, pentru că noi, așa și s-a primit, noi într-un fel cu forța am implementat un proiect pe care primăria nu-l dorea”, a spus Babin.

În 2015, Consiliul Raional Drochia organizează o licitație publică și selectează compania Laiola SRL, cu sediul în Chișinău, să execute lucrările de construcție a stației. Asta, chiar dacă doi din cei nouă membri ai grupului de lucru cu privire la adjudecarea lucrărilor de construcție a stației au fost împotrivă, deoarece firma „a propus o ofertă cu mult mai mare” față de alte două companii care au participat la licitație, însă au fost descalificate. Un alt motiv – „Laiola s-a aflat în litigiu de judecată cu Consiliul raional Drochia în urma efectuării lucrărilor de reparație a Școlii Sportive”. Printre cei care au fost împotrivă – Vitalie Postovan, jurist la acea vreme, în cadrul Aparatului Președintelui raionului. În prezent – viceprimar al orașului Drochia.

Am fost împotrivă, deoarece Laiola SRL, anterior, a efectuat niște lucrări de construcție, de renovare a Școlii sportive din orașul Drochia și noi am avut litigiu de judecată cu dumnealor. N-au executat lucrurile conform proiectului și ceea ce au executat nu corespundea cerințelor noastre. Și nu am mai vrut să avem de a face cu astfel de agenți economici, de aceea și am votat contra”, a menționat Postovan.

Contractul de executare a lucrărilor a fost semnat pe 18 iunie 2015, iar firma s-a angajat să construiască stația în patru luni și jumătate. Ceea ce nu s-a întâmplat, însă. Asta, deoarece abia peste un an au primit autorizație de construcție de la autoritățile locale. Astfel, în decembrie 2016, adică peste un an și șase luni, firma a finalizat instalarea stației, care a fost pornită pentru testare. Doar că peste o lună, au apărut, deja, primele defecțiuni din cauza înghețurilor, iar firma și-a asumat lucrările de reparație. Respectiv, abia în septembrie 2017 a fost semnat procesul-verbal de recepție finală. Cu toate acestea, nu a mai fost folosită niciodată. Laiola SRL este deținută, în cote-părți egale, de Ghenadie Vizitiu, om de afaceri originar din Drochia și Ion Comanac, consul onorific al Republicii Columbia în Republica Moldova, al cărui birou se află în aceeași clădire unde își are adresa juridică compania Laiola SRL. Am mers la sediul firmei pentru a discuta cu unul dintre proprietarii afacerii. Ne-a răspuns la telefon Ghenadie Vizitiu, unul dintre fondatorii companiei.

Noi am făcut toată lucrarea, a fost dată în exploatare, a fost comisia și din partea finanțatorilor europeni, a fost și din partea inspecției în construcție, a primăriei și tot. Totul a fost dat în exploatare, a fost testat și a lucrat un pic. După asta am conservat-o, fiindcă ei nu au vrut să o exploateze. Și am plecat de acolo. După asta s-a terminat totul”, a spus Ghenadie Vizitiu.

În mai 2018, Consiliul raional transmite stația Consiliului orășenesc Drochia care, ulterior, o dă în gestiunea întreprinderii municipale Apă-Canal Drochia. În perioada cât a fost construită, la conducerea primăriei era Nina Cereteu, funcție pe care o deține până în prezent, fiind la al treilea mandat de primăriță. La alegerile parlamentare din 2025, a candidat cu numărul trei în lista partidului condus de Renato Usatîi – „Partidul Nostru”, care a obținut șase fotolii de deputat. Cereteu, însă, a ales să rămână la șefia primăriei Drochia.

Eu, cel puțin, o consider ca este o investiție irelevantă pentru oraș. Ideea a fost de a avea o stație de epurare modernă, model, în țară. Atunci trebuia reparată și dotată cea veche, existentă, care avea o capacitate și cu potențial de a extinde capacitatea mare, pentru a asigura nu doar orașul, dar și cu probabilitatea de a mai conecta și satele vecine”, a declarat Cereteu.

Întrebată de ce stația a fost lăsată de izbeliște, primărița a spus: „Ne-am orientat ca să asigurăm cetățenii cu acces la canalizare, adică cu acces la servicii, să extindem rețelele. Pentru că, pentru moment, am considerat că această stație, un pic poate să mai aștepte, să nu căutăm acuma investiții în timp ce oamenii nu au acces la aceste servicii”.

Apele uzate ale orașului Drochia sunt epurate la stația veche care se află nu departe de cea nouă, iar după curățare sunt vărsate în pârâul Graid.

Sunt conștientă de faptul că această investiție, acest proiect, este ca o pată neagră pe imaginea orașului. Deși nu noi am fost cei care am aplicat, dar suntem cei care o gestionam în continuare”, a declarat Nina Cereteu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: