VIDEO „Sărmăluța o vom face în forma unui croissant”. Imagini din bucătăria Castelului Mimi, unde sunt așteptați 50 de președinți și prim-miniștri

Organizatorii Summitului Comunității Politice Europene au publicat imagini din bucătăria evenimentului. Se menționează că meniul pentru cei 50 de președinți și prim-miniștri, așteptați la Bulboaca, a fost testat de critici culinari și elaborat acum o lună și jumătate. 

Organizatorii au precizat că meniul a fost testat de critici culinari profesioniști.

Cu o experiență vastă de muncă și implicare în evenimente internaționale din țări precum Danemarca și România, cheful Alex Petrican a făcut echipă cu Vadim Surachii, bucătarul șef de la Castel Mimi – un cunoscător desăvârșit al tradițiilor culinare locale. Inspirația lor au transmis-o și zecilor de colegi, alături de care muncesc cot la cot pentru a-i servi pe oaspeți cu bucate delicioase”, se arată într-o declarație a organizatorilor.

Vadim Surachii, bucătar șef la Castel Mimi, a declarat că „meniul a fost elaborat acum o lună și jumătate”.

În procesul elaborării am avut degustări, am schimbat, am adăugat, în funcție de persoane și preferințele fiecăruia. (…) Este ceva nou pentru noi și pentru colegii din România, lucrăm ca două popoare care au același grai”, a menționat bucătarul șef.

Alex Petricean, bucătar din România, a spus că prin meniul abordat se va încerca de a povesti „despre ce se întâmplă în Republica Moldova și România, din punct de vedere gustativ, pentru că suntem frați și avem atât de multe obiceiuri în comun”.

De exemplu, ca să dăm mai multă valoare sărmăluței, o vom face în forma unui croissant. Pe partea de garnitură vom avea morcov și țelină, care vor avea forma Coloanei infinitului a lui Constantin Brâncuși. Este un preparat pe care în fiecare an încercăm să-l gătim în momentul comemorării lui Brâncuși și ne-am gândit că va fi un moment frumos să-l expunem în fața unor oameni atât de importanți”, a comunicat bucătarul.

Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie va avea loc la Bulboaca, raionul Anenii Noi, și va fi găzduit de complexul vitivinicol Castel Mimi. Mămăligă cu brânză, colțunași din dovleac și tradiționala babă neagră sunt câteva din bucatele pe care le vor mânca liderii europeni, întruniți pe 1 iunie la complexul vitivinicol Castel Mimi.

49 de oficialii europeni, printre ei președinți, prim-miniștri și conducători ai UE, și-au confirmat prezența la eveniment. Printre aceștia se numără președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Turciei, Recep Erdogan, precum și cel al României – Klaus Iohannis.

Ce ține de probabilitatea unei vizite a președintelui ucrainean în Moldova, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a declarat pe 30 mai că informația va fi cunoscută de public în ziua summitului.

Pe 31 mai, în Republica Moldova, vor ajunge președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European Charles Michel, șeful diplomației europene Josep Borrell, prim-miniștri ai Belgiei, Portugaliei, Georgiei, dar și alți oficiali.

Pe 1 iunie, începând cu ora 10, președinta Maia Sandu va întâmpina delegațiile care vor veni la Bulboaca. Ceremonia va dura aproximativ două ore. Pe 31 mai, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a oferit mai multe detalii cu privire la programul Summitului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

„Prin teritoriul R. Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina”: MAE răspunde acuzațiilor Rusiei, după atacul de la frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) acuză Rusia că a vizat în mod deliberat punctul de trecere Tudora–Starokazacie și că încearcă să justifice atacul prin informații false despre presupuse transporturi de arme din Republica Moldova către Ucraina.

Reacția diplomației de la Chișinău vine după ce Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul. Moscova a susținut, însă, că a lovit obiective logistice ale punctului Starokazacie, care ar fi fost folosite pentru transportarea unor încărcături militare în Ucraina.

MAE respinge aceste afirmații și precizează că prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către țara vecină.

„Este o afirmație falsă și lipsită de orice temei. Prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina – nici prin punctul de trecere Tudora-Starokazacie, nici prin alte puncte de frontieră. Prin aceste puncte trec oameni – familii, copii, mame și vârstnici, care circulă între cele două țări. Atacul din această noapte a provocat moartea a doi civili și rănirea altor persoane. Încercarea de a justifica uciderea civililor prin afirmații false privind pretinse „transporturi de arme” este cinică și inacceptabilă. Republica Moldova condamnă ferm acest atac și respinge categoric orice tentativă de a-l justifica prin falsuri și dezinformare”, a mai transmis Ministerul de Externe de la Chișinău.

Amintim, atacul cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea punctului de trecere Starokazacie, pe teritoriul Ucrainei. În consecință, infrastructura punctului ucrainean a fost avariată, iar activitatea postului comun de la frontiera cu Moldova a fost suspendată. Detalii – AICI.

Chișinăul a condamnat public atacul Federației Ruse soldat cu decesul a doi cetățeni ucraineni și rănirea inclusiv a unui cetățean al Republicii Moldova. Autoritățile moldovene și-au exprimat, totodată, solidaritatea deplină cu țara vecină, Ucraina. Detalii – AICI și AICI.

Precizăm că acesta nu este primul incident produs în apropierea frontierei Republicii Moldova. În ultimele trei săptămâni, activitatea mai multor puncte de trecere a fost suspendată temporar din cauza atacurilor rusești asupra Ucrainei, desfășurate în imediata apropiere a țării noastre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: