Facebook/Irina Vlah

VIDEO Vlah sare în apărarea lui Guțul: „Autoritățile centrale exercită presiuni asupra organului electoral al autonomiei”

Bașcanul în exercițiu Irina Vlah a comentat perchezițiile care se desfășoară în aceste momente la Judecătoria Comrat, în dosarul de corupere al alegătorilor din autonomie de către Partidul „ȘOR”, candidata căruia a câștigat scrutinul pentru funcția de guvernator al Găgăuziei. Aceasta a acuzat PAS și președinta Maia Sandu că ar sta în spatele descinderilor și că nu ar respecta Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei. Formațiunea de guvernare respinge declarațiile lui Vlah drept „aberații populiste”.

„Din păcate, suntem deja obișnuiți cu faptul că în „vremurile bune” ale Moldovei, Sandu și partidul PAS fac presiuni deschise asupra opoziției. Cei care nu sunt de acord cu Sandu, cei care îndrăznesc să o critice, sunt presați și urmăriți penal. Ne-am obișnuit chiar și cu atitudinea ostilă a lui Sandu față de găgăuzi și față de autonomia găgăuză. Dar astăzi, guvernul central s-a coborât și mai jos. Organele electorale ale autonomiei noastre au fost presate în mod deschis. Spre regretul meu, există persoane din conducere care nu respectă legea „cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”, nu respectă statutul juridic special al Găgăuziei și tratează cu dispreț CEC din Găgăuzia”, a scris Irina Vlah pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a declarat că o astfel de atitudine față de Găgăuzia și față de organele electorale din autonomie este „inacceptabilă”.

„Îndemn membrii Adunării Populare să evalueze această încercare de a exercita presiuni asupra CEC din autonomie. De asemenea, fac apel la partenerii externi să intervină în această situație. Solicit președintelui să respecte litera legii și să nu mai exercite presiuni asupra Găgăuziei”, a conchis ea.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, a calificat declarațiile Irinei Vlah drept „aberații populiste”.

„PAS se va expune pe rezultatul şi legitmitatea scrutinului doar după ce vor fi clarificate toate aceste alegații de fraudă si corupție semnalate de autorități și va exista o decizie finală pe validarea alegerilor”, a declarat aceasta.

Ulterior, Irina Vlah a publicat un video în care, la fel, a acuzat președinta Maia Sandu că ar fi implicată în desfășurarea perchezițiilor la CEC din Comrat.

De menționat că oamenii legii au descins cu percheziții în seara zilei de azi în dosarul coruperii alegătorilor din Găgăuzia. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi, precum și de reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Găgăuzia. La scurt timp, Adunarea Populară a Găgăuziei a anunțat că se întrunește într-o ședință specială, cu începere de la ora 20:00. Anunțul a fost făcut de politicianul Mihail Vlah, într-un live de pe rețelele de socializare. Potrivit lui, în cadrul ședinței urmează a fi luate „decizii speciale”. Între timp, simpatizanții lui Șor au ieșit în stradă. Aceștia scandează lozinci antiguvernamentale în fața sediului CEC din Comrat și cer oamenilor legii să pună capăt descinderilor.

Evghenia Guțul, candidata Partidului „ȘOR” care a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei a calificat perchezițiile drept „abuzuri”. Totodată, aceasta a îndemnat găgăuzii să vină la sediul CEC din Comrat pentru a protesta.

Precizăm, în acest context, că CEC a Republicii Moldova a anunțat astăzi că a inițiat opt procese contravenționale pe faptele de finanțare ilegală a concurenților electorali care au primit donații de la persoane fizice cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege pentru donațiile în numerar, în cadrul alegerilor desfășurate în Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia. Opt candidați la funcția de bașcan au primit, astfel, donații din partea persoanelor fizice, cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege, în valoare de aproape 1,5 milioane lei. Cele mai multe donații, adică aproape jumătate de milion de lei, a ajuns în contul Evgheniei Guțul, iar alte peste 440 de mii – pe contul lui Victor Petrov. Potrivit CEC, fiecare din cei 106 donatori, care sunt bănuiți de finanțarea ilegală, riscă să fie amendați.

Amintim că oamenii legii au inițiat recent un dosar penal pe faptul coruperii alegătorilor din Găgăuzia de către Partidul „ȘOR” în favoarea Evgheniei Guțul. Reprezentanți din cadrul formațiunii sunt acuzați că ar fi oferit câte 15 mii lei pentru fiecare persoană care determina alte 30 de persoane să o voteze pe Guțul la funcția de bașcan. Mai târziu, Poliția a publicat probe video și audio care să demonstreze coruperea alegătorilor din autonomiei. Șor a negat, însă, acuzațiile și a calificat probele audio și video prezentate de procurori ca fiind „trucate”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Comisia Electorală Centrală

CEC sesizează Ministerul Justiției: patru partide riscă limitarea activității sau dizolvarea

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat, în cadrul ședinței din 19 iulie, că 58 de formațiuni politice din totalul de 66 au prezentat în termen rapoartele privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2025. Totodată, CEC a decis să sesizeze Ministerul Justiției despre încălcările repetate privind finanțarea activității partidelor politice comise de către Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul Conservator și Partidul Politic „Şansă”.

Potrivit CEC, Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” a depus raportul cu depășirea termenului. Alte șapte formațiuni politice nu au prezentat raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2025:

  • Partidul Socialist din Moldova
  • Partidul Conservator
  • Partidul Politic „Șansă”
  • Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei
  • Partidul Politic „FENIX MOLDOVA”
  • Partidul Regiunilor din Moldova (dizolvat)
  • Partidul „Moldova Unită – Единая Молдова” (dizolvat)

CEC menționează că Partidul Socialist din Moldova a transmis raportul pe suport de hârtie, semnat de o persoană neconfirmată oficial ca trezorier, iar Partidul Politic „Șansă” a trimis documentul cu întârziere, tot în format fizic, fiind semnat electronic doar de președintele partidului – ceea ce contravine prevederilor legale.

În acest context, CEC a decis să sesizeze suplimentar Ministerul Justiției cu privire la încălcările repetate comise de patru formațiuni, pentru anexarea la probatoriul existent în cadrul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată a constatărilor făcute de CEC:

  • Partidul Socialist din Moldova și Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei – în vederea limitării activității acestora;
  • Partidul Conservator și Partidul Politic „Șansă” – în vederea dizolvării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: