(VIDEO) SUA, gata să sprijine modernizarea armatei Moldovei? Ambasador: „Vom lua decizii în baza a ceea ce credem noi că va fi bine”
Full Article 3 minutes read

(VIDEO) SUA, gata să sprijine modernizarea armatei Moldovei? Ambasador: „Vom lua decizii în baza a ceea ce credem noi că va fi bine”

SUA și aliații sunt gata să analizeze eventualele cereri din partea Guvernului Republicii Moldova pentru a sprijini modernizarea armatei naționale. Declarația a fost făcută de către ambasadorul american Kent D. Logsdon, care a subliniat că nu crede că este momentul pentru a discuta în societate despre o eventuală aderare a Moldovei la o alianță militară, ci despre necesitatea unei armatei moderne, capabilă de auto-apărare.

Kent Logsdon a remarcat că, înainte ca Moldova să devină membră a vreunei alianțe militare, societatea trebuie să realizeze că statutul constituțional de neutralitatea nu înseamnă că țara nu are nevoie de armată. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 26 ianuarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Noi respectăm neutralitatea constituțională a Republicii Moldova. Avem o istorie lungă de sprijinire a armatei naționale și asta va continua. Nu are nimic de-a face cu neutralitatea. Respect faptul că Guvernul a început o discuție în societate despre nevoia de a avea o armată atunci când ești neutru. Oamenii privesc Elveția și văd că ei au armată, în special pentru auto-apărare. De ce Moldova nu ar trebui să aibă o armată? (…) Societatea are nevoie de discuții, asta nu înseamnă o schimbare de politici. NATO nu cere țărilor să se alăture alianței, fiecare stat decide dacă vor să adere. Sunt, desigur și condiții care trebuie îndeplinite înainte a deveni membru al alianței. Dar nu cred că asta este discuția pe care trebuie să o avem noi acum. Eu cred că Moldova trebuie să reflecteze asupra întrebării: Ce înseamnă să ai o armată? Și cum sprijină asta neutralitatea constituțională?”, a menționat diplomatul american.

De asemenea, ambasadorul a menționat că, atât SUA cât și UE, ar putea sprijini Moldova cu tehnică militară dacă se vor face cereri în acest sens.

SUA, la fel ca și Uniunea Europeană și alți aliați, analizează cum pot să ajute Republica Moldova. Deci modul în care acest lucru funcționează este că Moldova o să ne spună de ce are nevoie când se uită la planul de modernizare. Suntem impresionați cum s-a făcut modernizarea și cum ar putea Moldova să ajungă la o altă etapă. Noi vom analiza fiecare solicitare pentru echipamente și ce este nevoie pentru armată și vom lua decizii în baza a ceea ce credem noi că va fi bine pentru Republica Moldova”, a adăugat ambasadorul american.

Amintim că, pe 12 ianuarie, armata națională a Republicii Moldova a recepționat primele trei blindate din lotul de 19 transportoare de tip Piranha din partea Guvernului Republicii Federale Germania. Echipamentele vor fi utilizate pentru instruirea calitativă a militarilor.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: