Australia și Africa de Sud intră în carantină din cauza tulpinei delta a coronavirusului
Full Article 2 minutes read

Australia și Africa de Sud intră în carantină din cauza tulpinei delta a coronavirusului

Patru state din Australia își închid frontierele și introduc restricții temporare în legătură cu creșterea numărului de infectări cu tulpina delta (indiană) a coronavirusului. Anterior, au intrat în carantină locuitorii din Sydney, cel mai mare oraș australian. Duminică, acolo au fost depistate 112 cazuri de infectări cu tulpina delta. Și în Africa de Sud au fost anunțate noi restricții, inclusiv interzicerea adunărilor, introducerea orei marțiale și închiderea școlilor. Autoritățile vorbesc despre valul trei al pandemiei, informează Euronews pe 28 iunie.

De la începutul pandemiei, Australia a adoptat rapid măsuri de restricție, iar din toamna anului trecut, de facto, scăpase de pandemie. Guvernul a anunțat o ședință de urgență pentru a discuta măsurile ce se impun imediat, din cauza creșterii bruște a cazurilor de infectări cu tulpina indiană, denumită „delta”.

Sunt măsuri noi de restricție și în Africa de Sud. Președintele țării a menționat: „Nu știm cât va dura acest val, dar avem motive să credem că va dura mai mult decât precedentele”.

Tulpina delta, care se remarcă printr-o contagiozitate mărită, a pătruns și în Israel, țara-lider la capitolul imunizarea populației. În context, autoritățile au reintrodus portul obligatoriu al măștilor de protecție în locurile deschise și au interzis călătoriile în țările unde se atestă un număr mare de infectări cu COVID-19.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: