CEC Comrat confirmă: percheziții CNA la sediul instituției

Oamenii legii au descins cu percheziții, la Comrat. Se întâmplă după ce Comisia Electorală Centrală a Moldovei a anunțat că inițiază 8 procese contravenționale în cazul finanțării ilegale în alegerile desfășurate în UTA Găgăuzia. Informația a fost confirmată pentru NM de membri ai CEC din Găgăuzia.

„Au loc acțiuni de urmărire penală în dosarul coruperii alegatorilor”, a declarat pentru NM purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.

UPDATE 17:18: Adunarea Populară a Găgăuziei se adună, cu începere de la ora 20:00, într-o ședință specială.

„În această seară, Adunarea Populară va organiza o sesiune specială. La 8 seara. Rog toți primarii, consilierii, foștii deputați să vină în clădirea Adunării Populare, să ne sfătuim și discutăm. Deputații vor lua o decizie specială în cadrul ședinței”, a declarat Mihail Vlah.

Precizăm că CEC a anunțat astăzi că a inițiat opt procese contravenționale pe faptele de finanțare ilegală a concurenților electorali care au primit donații de la persoane fizice cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege pentru donațiile în numerar, în cadrul alegerilor desfășurate în Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia. Opt candidați la funcția de bașcan au primit, astfel, donații din partea persoanelor fizice, cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege, în valoare de aproape 1,5 milioane lei. Cele mai multe donații, adică aproape jumătate de milion de lei, a ajuns în contul Evgheniei Guțul, iar alte peste 440 de mii – pe contul lui Victor Petrov. Potrivit CEC, fiecare din cei 106 donatori, care sunt bănuiți de finanțarea ilegală, riscă să fie amendați.

Anterior, oamenii legii au inițiat recent un dosar penal pe faptul coruperii alegătorilor din Găgăuzia de către Partidul „ȘOR” în favoarea Evgheniei Guțul. Reprezentanți din cadrul formațiunii sunt acuzați că ar fi oferit câte 15 mii lei pentru fiecare persoană care determina alte 30 de persoane să o voteze pe Guțul la funcția de bașcan. Mai târziu, Poliția a publicat probe video și audio care să demonstreze coruperea alegătorilor din autonomiei. Șor a negat, însă, acuzațiile și a calificat probele audio și video prezentate de procurori ca fiind „trucate”.

***

Amintim că pe 14 mai a avut loc turul II al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Potrivit rezultatelor preliminare, publicate de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, pentru Grigorii Uzun și-au dat votul 24 913 alegători, adică 47,61, dar pentru Evghenia Guțul – 27 376 sau 52,39%. Astfel, candidata Partidului „ȘOR” a acumulat cele mai multe voturi.

Partidul de guvernământ, PAS, și premierul Dorin Recean au comentat scrutinul din Autonomie. Premierul a sesizat mai multe încălcări în timpul desfășurării scrutinului, precizând că fiecare caz va fi examinat, iar cei vinovați – trași la răspundere. Mai mult, oficialul a lăsat să se înțeleagă că alegerile pentru funcția de bașcan ar putea să nu fie validate, urmare a încălcărilor înregistrate. Declarația a fost criticată de Șor. Într-un comentariu emis, formațiunea politică a precizat că „locuitorii autonomiei nu vor permite nimănui să le fure votul”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

„Începutul tradiției noastre”: nouă producători de vin de casă, premiați la concursul „Polobocul de Aur”

Nouă producători de vinuri de casă au fost desemnați câștigători ai celei de-a XXIV-a ediții a concursului „Polobocul de Aur”. Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul Zilei Naționale a Vinului 2026.

La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. În mesajul adresat producătorilor, ministrul a subliniat rolul vinului de casă în păstrarea tradițiilor vitivinicole și promovarea imaginii Republicii Moldova.

„Acolo rămâne, de fapt, începutul tradiției noastre și ar fi un reper important din această piață. Noi trebuie să ne bucurăm în continuare, dar cel mai important este să promovăm și mai mult imaginea Republicii Moldova, inclusiv prin termenul vinului de casă”, a declarat Osmochescu.

Concursul „Polobocul de Aur” este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. În cadrul ediției din acest an au fost desemnați câștigători la opt categorii:

  • Cel mai bun vin alb – Vitis Vinifera: Nicli Vasile din Congaz, pentru Pinot Gris, și Șpac Sergiu din Peticeni, raionul Călărași, pentru Fetească Regală;
  • Cel mai bun vin alb – soiuri hibride și Vitis labrusca: Suruceanu Valeriu din Cojușna, pentru cupajul Niagara/Cuderca;
  • Cel mai bun vin rose: Pogor Temofei din Văsieni, raionul Ialoveni, pentru Busuioacă;
  • Cel mai bun vin roșu – Vitis Vinifera: Sarandi Ion din Avdarma, Comrat, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin roșu – soiuri hibride și Vitis labrusca: Sîrtmaci Grigore din Vulcănești, pentru Zaibel;
  • Cel mai bun vin roșu maturat: Șeptelici Tudor din Ungheni, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin licoros alb: Belioglo Iurie din Cazaclia, pentru Muscat Ottonel;
  • Cel mai bun vin licoros roșu: Pojoga Gheorghe din Ciuciuleni, raionul Hîncești, pentru Cabernet.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: