CJI a lansat a doua ediție online a Hackathonului media „Puterea a cincea” și încurajează redacțiile să creeze instrumente prin care să interacționeze cu consumatorii de media

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a lansat vineri, 25 iunie 2021, cea de-a șaptea ediţie a Hackathonului media „Puterea a cincea”, care se va desfăşura în perioada 25-27 iunie 2021 în format online. Timp de trei zile, în perioada 25-27 iunie 2021, opt echipe înscrise în concurs îşi vor testa creativitatea pentru a dezvolta instrumente online, prin care să interacționeze eficient cu consumatorii de media. În final, cinci echipe vor fi desemnate câştigătoare.

La evenimentul de lansare, transmis live de la MediaHub, au participat reprezentanţi ai Centrului pentru Jurnalism Independent, Internews Moldova, membrii echipelor înscrise în concurs, jurnalişti şi mentori conectaţi online la eveniment.
Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, a menționat la evenimentul de lansare că edițiile precedente ale hackathonului au servit ca o trambulină pentru idei bune, care au contribuit la dezvoltarea instituțiilor media și la promovarea educației media. „Cuvântul cheie al acestei ediții este «audiența». Vă îndemn să «exploatați» experții noștri, astfel încât la sfârșitul hackathonului să avem opt idei competitive.”

Victoria Gellis, șefa Departamentului dezvoltare democratică, USAID Moldova, a ținut să precizeze că „succesul instituțiilor media depinde de abilitatea acestora de a menține o bună comunicare cu publicul. Evenimentul de astăzi va contribui direct la edificarea unei mass-media profesioniste și moderne în Republica Moldova. Vreau să urez succes echipelor participante și să îi asigur de susținerea continuă a USAID pentru dezvoltarea ideilor noi în domeniul media.”

Chris Perkins, șef de programe, Ambasada Marii Britanii la Chișinău, a evidențiat faptul că, în perioada de pandemie, conexiunea cu cititorii a devenit crucială pentru mass-media. „Un sector media puternic este esențial pentru promovarea unei bune guvernări. Sperăm că acest eveniment o să vă ajute să vă îmbunătățiți relația cu consumatorii de media și să consolidați instituția în care activați.”

Oxana Iuteș, directoare adjunctă, Internews în Moldova, a spus că pandemia a demonstrat necesitatea sprijinului din partea audienței. „În primul rând, așteptăm inovație. Este important să creați comunități, să discutați cu publicul și să aflați ce își doresc aceștia de la instituțiile dumneavoastră.”

Cele opt echipe înscrise în concurs au făcut cunoștință cu mentorii și și-au prezentat ideile de proiect care vin să îmbunătățească interacțiunea cu publicul.

De asemenea, în cadrul evenimentului de lansare, cinci experţi au pregătit prezentări pe teme precum: forme de interacțiune cu consumatorii de media, formarea unei comunități fidele de cititori, platforme de interacțiune cu publicul, cum cunoaștem preferințele auditoriului, cum media și publicul ajung să împărtășească aceleași idei etc.

Ulterior, timp de două zile echipele îşi vor dezvolta proiectele, fiind asistaţi de la distanţă de mentori. Aceștia sunt: Gulim Amirkhanova, expertă multimedia, Kazahstan, Elnara Petrova, directoarea Agenției de marketing NextMedia din Sankt-Petersburg, Rusia, Alex Nedea, reporter de investigație, Recorder.ro, România, Cătălina Albeanu, editor digital la Decât o Revistă, România, Vitalie Eșanu, expert în domeniul IT, co-fondatorul Privesc.eu

La finalul hackathonului, duminică seara, participanţii îşi vor prezenta produsele în versiune demo.

Juriul va desemna cinci echipe câştigătoare care vor beneficia de granturi în valoare de 5000 dolari fiecare. Acestea vor avea la dispoziţie şase luni pentru definitivarea proiectelor. Aplicaţiile şi instrumentele create în cadrul hackathonului vor fi oferite gratuit pentru utilizare.

A șaptea ediţie a hackathonului media Puterea a cincea este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii și responsabilităţii în Moldova (MEDIA-M)”, finanţat de USAID şi UK şi implementat de Internews în Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Atac cu drone la punctul de trecere Starokazacie: doi morți și trafic suspendat la frontiera cu R. Moldova

Activitatea punctului comun de trecere a frontierei Tudora (Republica Moldova) – Starokazacie (Ucraina) a fost suspendată după ce partea ucraineană a fost atacată cu drone în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) al Republicii Moldova într-un comunicat.

Potrivit IGPF, Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei a comunicat că, între orele 23:35 și 00:05, punctul de trecere Starokazacie a fost atacat de o dronă, iar alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea acestuia. Toate dronele au căzut pe teritoriul ucrainean.

În urma atacului, infrastructura punctului de trecere Starokazacie a fost avariată, iar activitatea punctului comun de trecere a frontierei Tudora–Starokazacie a fost sistată.

IGPF precizează că, la ora 23:35, toate persoanele aflate în punctul de trecere au fost evacuate. Aproximativ cinci minute mai târziu, o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a auzit patru explozii și a observat lumini provocate de acestea pe teritoriul Ucrainei, în timp ce în regiune era activă alerta aeriană.

Ulterior, la ora 01:45, autoritățile de frontieră ucrainene au informat că două persoane civile au murit, iar alte două au fost rănite în urma atacului. Cetățenia victimelor nu a fost stabilită deocamdată.

Până la această oră, în zona de frontieră de pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost identificate fragmente de drone sau alte obiecte care să prezinte riscuri pentru securitatea populației”, a menționat IGPF.

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Imagine simbol

Șapte avioane civile, afectate de închiderea spațiului aerian al Moldovei după pătrunderea unei drone. O aeronavă a aterizat la Iași

Șapte aeronave civile au fost afectate de închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova, instituită după survolarea unei drone. Trei avioane aflate deja în zbor au fost ținute în așteptare în spațiul aerian al României, alte trei au rămas la sol la Chișinău, iar un avion a fost redirecționat spre Iași. Precizările au fost făcute de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) într-un comunicat.

Potrivit instituției, cele trei aeronave care se aflau în aer au așteptat aproximativ 15 minute în spațiul aerian al României. Ulterior, acestea au fost ghidate în condiții de siguranță către aterizare pe Aeroportul Internațional Chișinău.

În același timp, trei aeronave au rămas la sol pe Aeroportul Internațional Chișinău. O altă aeronavă civilă a aterizat la Iași, decizia fiind luată de căpitanul acesteia.

Măsurile adoptate au fost orientate exclusiv spre gestionarea prudentă și coordonată a situației, cu prioritate absolută pentru siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor, în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de circumstanțe”, a menționat AAC.

Amintim că, în după-amiaza zilei de 8 septembrie, o dronă de tip Shahed, venită din direcția Ucrainei, a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul a traversat regiunea transnistreană, s-a îndreptat spre Chișinău și a ieșit din țară prin raionul Ungheni, continuându-și zborul spre România.

Ulterior, aparatul de zbor fără pilot a revenit din România și s-ar fi prăbușit în extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, provocând patru focare de incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită.

(VIDEO) După gaz, se scumpește și căldura?/Transnistria, fără statut special?/„Shahed” a survolat Chișinăul

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Gagauz sau Uzun? Cine va fi candidatul PSRM pentru funcția de bașcan?
— Licențierea importurilor: răspunsul ministrului Agriculturii pentru fermieri
— Un avion ucrainean de transport militar a survolat Bălțiul
— Șantierul de pe strada Belinski, pus pe pauză? INST a suspendat autorizația
— Chișinăul poate renunța la statutul special pentru Transnistria?
— Întrebarea zilei: violența în familie, între frică, tăcere și nevoia de apărare
— Tarif la gaz mai mare? Deputat PAS: poate fi orice. Explicațiile lui Junghietu
— Cum vor demonstra candidații la funcția de bașcan că știu limba de stat?
— Elevii moldoveni, buni la științe. Rezultat record la evaluarea PISA
— Hajder, despre nivelul apei în Nistru: situația rămâne critică
— Linia electrică Chișinău–Vulcănești, fără termen de dare în exploatare
— Lipsește un medicament pentru pacienții oncologici. Va fi disponibil din 15 septembrie?
— Agentul termic livrat de Apă-Canal Chișinău s-ar putea scumpi
— Dronă căzută într-un câmp cu floarea-soarelui din Rîșcani
— Ozerov a oferit pașapoarte rusești pentru opt locuitori ai Transnistriei
— Scandal de corupție în Ucraina: procurorul general demisionează
— Moldovean reținut în Rusia? Ar fi pregătit asasinarea unui militar
— Politica fiscală pentru 2027: impozit pe mărfurile nocive și TVA de 8% la carnea de pui și ouă
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Screenshot

Ex-vicepremier pentru reintegrare: Locuitorii din Transnistria trebuie să aibă garanția că nu-și vor pierde proprietățile sau veniturile

Locuitorii regiunii transnistrene trebuie să primească garanții clare că, în cazul reintegrării țării, nu-și vor pierde proprietățile, nu le vor scădea veniturile și vor beneficia de protecție socială și acces la studii. Declarația a fost făcută de fostul vicepremier pentru reintegrare Alexandru Flenchea, la prezentarea unui studiu despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și soluționarea conflictului transnistrean, din 8 septembrie.

„Sunt niște lucruri foarte simple, dar foarte importante pentru oameni: garanții că nu își vor pierde proprietățile – apartamentul, terenul, mașina – că nu îi va costa bani să confirme sau să reconfirme că acestea îi aparțin”, a declarat Flenchea.

Potrivit fostului vicepremier, locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului trebuie să le fie garantat și faptul că reintegrarea nu va duce la scăderea veniturilor. Garanțiile ar urma să vizeze inclusiv pensiile, protecția socială și accesul la educație.

„Și nu în ultimul rând, garanții unor eventuale drepturi colective dacă ajungem la statut special”, a precizat fostul viceprim-ministru responsabil de dosarul transnistrean în Guvernul Chicu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul prezentării studiului „Dilema strategică a Republicii Moldova: aderarea la UE, reintegrarea teritorială și lecțiile Ciprului”.

Autorii studiului – Dionis Cenușa și Alexandru Flenchea – au analizatmodul în care Republica Moldova poate avansa în procesul de aderare la UE în paralel cu eforturile de reintegrare teritorială, precum și lecțiile care pot fi desprinse din experiența Ciprului.

Printre recomandările formulate în studiu se numără oferirea unor garanții interne credibile, legale, politice, sociale și economice pentru locuitorii regiunii transnistrene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: