Comisia Europeană: Nu dispunem de dovezi că avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană
Full Article 2 minutes read

Comisia Europeană: Nu dispunem de dovezi că avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană

Comisia Europeană a anunţat vineri că nu dispune de dovezi conform cărora avionul ucrainean prăbuşit miercuri în apropiere de Teheran ar fi fost doborât de o rachetă iraniană şi a cerut desfăşurarea unei investigaţii credibile, scrie AGERPRES, astăzi, 10 ianuarie, cu trimitere la agenţia EFE.

„În acest stadiu nu există dovezi concludente asupra cauzei accidentului”, a semnalat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker. El a adăugat că UE aşteaptă rezultatele investigaţiei în desfăşurare, subliniind că „cel mai important este ca investigaţia să fie independentă, credibilă şi sigură”.

Întrebat dacă crede că Iranul poate defăşura o investigaţie credibilă, purtătorul de cuvânt comunitar a răspuns că executivul european „are încredere că toţi actorii implicaţi în anchetă respectă legislaţia internaţională”.

„Comisia Europeană este pregătită să ofere orice asistenţă ar avea nevoie autorităţile însărcinate cu efectuarea investigaţiei”, a mai spus el, insistând că „pentru Comisia Europeană este crucială securitatea cetăţenilor europeni care folosesc transportul aerian în afara UE”.

Amintim că avionul Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines, care zbura pe ruta Teheran-Kiev, s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după decolare. Toate cele 176 de persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa, majoritatea pasagerilor fiind iranieni şi canadieni de origine iraniană. Potrivit unui raport preliminar difuzat de autorităţile iraniene, avionul s-ar fi prăbuşit din cauza unei defecţiuni tehnice, dar responsabili americani afirmă că este posibil ca acesta să fi fost doborât neintenţionat de armata iraniană cu o rachetă sol-aer, versiune negată de Teheran.

Londra şi Ottawa afirmă că a avionul a fost fără îndoială doborât de o rachetă iraniană, probabil din eroare, iar imagini video dificil de autentificat circulă pe internet în sprijinul acestei teze.

Tot astăzi, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a solicitat Statelor Unite ale Americii, Canadei și Marii Britanii să prezinte dovezi care ar demonstra faptul că avionul din Teheran a fost doborât de o rachetă. În același context, Zelenski a afirmat că nu exclude această versiune, însă până în prezent ea nu a fost confirmată.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: