Andrei Mardari / NewsMaker

Comunitatea LGBT din Moldova marchează Zilele Internaționale a Coming Out-ului: „Homofobia prosperă în tăcere”

Comunitatea LGBT din Republica Moldova marchează astăzi, 11 octombrie, Ziua Internațională a Coming Out-ului. Centrul de Informații GENDERDOC-M, organizație care promovează drepturile minorităților sexuale, invită societatea în perioada 13-16 octombrie la diferite activități de sporire a vizibilității lesbienelor, gay-lor, bisexualilor și persoanelor transgen din Moldova.

„Coming out-ul este cea mai importantă componentă a întregii activități a Centrului de Informații GENDERDOC-M. Din prima zi de la înregistrarea organizației, fiecare eveniment a devenit un coming out al unor persoane și al Centrului în sine. Azi coming out-ul rămâne parte din activitatea mai amplă a GENDERDOC-M de a se asigura că integrarea comunității în societate are loc cât mai rapid și cu cât mai puține probleme pentru fiecare persoană în parte și comunitatea, în ansamblu”, a declarat Alexei Marcicov, fondatorul Centrului de Informații GENDERDOC-M.

„Ziua Coming Out-ului e un motiv să simțim mândrie pentru această parte din noi care se ascunde în acronimul LGBTQIA+, mândrie și acceptare de sine în loc de rușinea impusă de societate. (…) Da, coming out-ul ne face mai vizibile/i și ne ajută să ruinăm percepțiile mucegăite despre persoanele LGBTQIA+, dar sunt multe alte căi pentru a schimba societatea. În activism este loc pentru fiecare și orice acțiune, și cuvânt rostit împotriva queerfobiei contează”, este de părere Paula Cerescu, coordonatoarea Programului Dezvoltarea Comunității LGBT+.

Zilele Coming Out-ului, ediția 2022, vor fi marcate în Moldova începând cu 13 octombrie. Astfel, pe 13 octombrie, cu începere de la ora 18:30, vor avea loc discuții deschise despre istoria și viitorul mișcării LGBT din Moldova. A doua zi, pe 14 octombrie, cu începere de la ora 16:10, participanții sunt invitați la  Festivalul de film LGBT. Între timp, pe 16 octombrie, între orele 11:00-14:30, este planificat workshop-ul cu tema: „Stereotipuri, prejudecăți și cum să le combateți folosind instrumente audiovizuale”.

Coming out-ul este procesul prin care trec persoanele LGBT+ pentru a-și accepta orientarea sexuală sau identitatea de gen și actul de a vorbi despre această identitate în mod deschis altor persoane.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oxu.az

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vine la Chișinău împreună cu o delegație de 40 de oameni de afaceri

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua pe 20 iulie o vizită oficială la Chișinău. Împreună cu aceasta, în Republica Moldova va ajunge și o delegație formată din aproximativ 40 de reprezentanți ai mediului de afaceri indian. Anunțul a fost făcut de Agenția de Investiții a Republicii Moldova.

În perioada vizitei va fi organizat Forumul de Afaceri Republica Moldova – India, dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state. Evenimentul are drept scop promovarea oportunităților comerciale și investiționale, precum și facilitarea contactelor directe între antreprenorii moldoveni și cei indieni.

Agenția de Investiții a îndemnat companiile din Republica Moldova să participe la forum, menționând că acesta reprezintă o oportunitate pentru identificarea unor noi parteneriate, atragerea potențialilor investitori și stabilirea unor relații directe cu reprezentanți ai autorităților și ai mediului de afaceri din India.

Potrivit instituției, datele privind comerțul exterior arată un potențial important pentru extinderea colaborării economice dintre cele două țări. În 2025, Republica Moldova a exportat direct în India mărfuri în valoare de aproximativ 259,4 mii de dolari. Cele mai mari ponderi în exporturi le-au avut mașinile și echipamentele mecanice – aproape 44%, fructele, în special merele – circa 21%, instrumentele optice și medicale – aproximativ 18%, precum și produsele farmaceutice – aproximativ 16%.

India rămâne una dintre cele mai mari economii ale lumii și un actor important în comerțul internațional, cu un potențial semnificativ pentru dezvoltarea cooperării economice cu Republica Moldova”, a menționat Agenția de Investiții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: