Андрей Мардарь / NewsMaker

Dodon, ultimatum pentru Maia Sandu: „Solicităm ca până cel târziu pe 9 martie, decretul să fie emis”

Liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon i-a cerut președintei Maia Sandu să semneze până pe 9 martie, cel târziu, decretul de numire în funcție a candidatei la funcția de premier, Mariana Durleșteanu. În caz contrar, acesta a avertizat că „vor urma alte acțiuni”. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din 1 martie.

Dodon a precizat că PSRM nu va merge pe calea unui eventual impeachment a președintelui.

„Această candidatură desemnată de majoritatea parlamentară trebuie desemnată prin decret de către președinte. Nu ne dorim război cu instituția prezidențială, dar cu haosul. Se discută mult despre o posibilă suspendare a președintelui și desfășurarea unui referendum. Pot să vă spun foarte ferm: PSRM nu va iniția niciun referendum privind demiterea președintelui. Este un fals și manipulare”, a declarat Dodon.

Dodon a cerut șefei statului să semneze decretul de desemnare a Marianei Durleșteanu.

„Îi cerem președintelui Maia Sandu să iasă din izolare și să dialogheze cu partidele. Considerăm că refuzul de până acum al președintelui de a discuta cu partidele este emotiv, în total dezacord cu rolul de mediator. Solicităm ca până cel târziu pe 9 martie, decretul de numire a candidatului propus de majoritatea parlamentară să fie emis”, a declarat Dodon.

Dodon a declarat că un eventual decret semnat de Maia Sandu de dizolvare a Parlamentului în actualele condiții reprezintă o gravă uzurpare a puterii de către președinte.

„Este nejustificat să se aștepte finalul lunii martie pentru a vedea ce e de făcut. După data de 23 martie nu se va schimba nimic în Constituție. Dacă nu facem nimic până pe 23 martie, înseamnă intrare în blocaj total”, a precizat Dodon.

Liderul PSRM a mai spus că, dacă până pe 9 martie decretul nu va fi emis, Consiliul republican al PSRM se va întâlni din nou și va adopta noi acțiuni.

„Nu voi menționa acum caracterul acestor acțiuni, pentru că nu vrem să afectăm în niciun fel abordarea constructivă la care facem apel. Dar dacă se va continua pe această linie a uzurpării puterii în stat, vom fi nevoiți să venim cu acțiuni politice mai hotărâte, chiar dacă asta va însemna că funcția de președinte va deveni o funcție de decor, așa cum a fost până în 2016”, a mai spus Dodon.

Am solicitat o reacție din partea președinției. Vom reveni cu detalii.

***

Amintim că președinta Maia Sandu a declarat, săptămâna trecută, că nu va demara consultările cu fracțiunile parlamentare, pe motiv că acestea își schimbă foarte frecvent deciziile, inclusiv în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului și alegerile anticipate. Totodată, aceasta a precizat că nu va desemna candidatul susținut de o „majoritate parlamentară coruptă” și că este gata să meargă la referendum pentru ca cetățenii să dea o notă acțiunilor sale.

Șefa statului a explicat că așteaptă data de 23 martie, când se împlinesc  trei luni de la demisia Guvernului Chicu. Potrivit șefului statului, dacă timp de trei  luni de la demisia Guvernului, nu este învestit un alt Executiv, acest lucru ar putea servi drept temei pentru dizolvarea Parlamentului, conform unor interpretări anterioare ale Curții Constituționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Solicitări de reducere a tarifelor la lumină: ce propun FEE Nord și Premier Energy (DOC)

Furnizorul de energie electrică „FEE Nord”, care deservește consumatorii din nordul Republicii Moldova, și „Premier Energy”, care furnizează energie în centrul și sudul țării, au depus solicitări la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru ajustarea tarifelor la energia electrică.

„FEE Nord” propune un tarif de 4,22 lei pentru un kWh, față de 4,68 lei/kWh în prezent.

NewsMaker by Mihaela Conovali

„Premier Energy” propune 3,93 lei pentru un kWh, comparativ cu tariful actual de 4,10 lei/kWh.

NewsMaker by Mihaela Conovali

Solicitările FEE Nord și Premier Energy au fost publicate pe pagina ANRE pe 4 iulie curent.

Ultima dată, tarifele au fost modificate în ianuarie 2025, când au fost majorate. Până atunci, consumatorii deserviți de Premier Energy achitau 2 lei și 34 de bani/kWh, iar cei deserviți de FEE Nord – 2 lei și 84 de bani/kWh. În urma acestor modificări, autoritățile au anunțat că, până în decembrie 2025, fiecare gospodărie va achita primii 110 kWh consumați la tariful din decembrie 2024 (dinaintea scumpirilor), iar consumul care depășește această limită – la noul tarif majorat.

Menționăm că, în iunie 2025, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că prețurile la energia electrică și gazele naturale vor rămâne neschimbate în următoarele luni. Potrivit oficialului, în toamnă, odată cu clarificarea prețurilor de achiziție a gazului, ar putea avea loc reduceri de tarife.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: