Fotbal și premii. A fost desemnat câștigătorul automobilului oferit de Orange

Orange Moldova este un suporter fidel al fotbalului – cel mai iubit sport al moldovenilor, inclusiv al clienților săi. Tradițional, operatorul #1 din Moldova a invitat toți fanii fotbalului să-și pună la încercare intuiția și norocul în cadrul concursului Ghicește scorul și câștigă și să se bucure de premii de valoare.

Orange Moldova a adus mai aproape de microbiști spiritul și atmosfera Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar și a organizat concursul Ghicește scorul și câștigă. Iar trei cei mai norocoși participanți s-au bucurat de premii de valoare: un automobil KIA Stonic, un iPhone 14 Pro și un iPhone 14Pro Max.

Automobilul KIA Stonic și-a găsit câștigătorul

În perioada 20 noiembrie – 18 decembrie 2022, 5.802 participanți au expediat la numerele scurte dedicate peste 300.000 de pronosticuri, dintre care 25.410 s-au dovedit a fi corecte.

207 cei mai insistenți și norocoși, care au acumulat 20 de puncte și mai mult, au intrat în competiția pentru marele premiu – automobilul KIA Stonic. Câștigătorul a fost selectat cu ajutorul unei platforme online, în mod aleatoriu, iar extragerea a fost transmisă Live pe pagina fotbal.orange.md, site-ul privesc.eu, postul TV Privesc.eu, precum și pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al Orange Moldova.

Leonid DONOS, câștigător: „De mulți ani sunt client Orange și sunt un participant fidel al concursurilor organizate de companie. Sunt foarte fericit că am câștigat această mașină. Toată familia trăim niște emoții de nedescris. Orange ne-a făcut cea mai mare surpriză înainte de Crăciun. Mulțumesc foarte mult companiei pentru acest minunat concurs, iar tuturor participanților le urez să creadă în steaua sa norocoasă și cu siguranță vor câștiga”.

Ludmila NISTORICĂ, Director Marketing și Comunicare, Orange Moldova: „Pentru noi, cei din Orange, acest concurs este unul de tradiție și de suflet, pentru că în acest an am ajuns la ediția a 11. Chiar dacă în acest an, Campionatul Mondial s-a jucat iarna și nu am putut fi prezenți în Orășelul Fotbalistic, pentru noi este foarte important că am reușit să păstrăm conexiunea emoțională cu clienții noștri. Suntem mândri că le-am oferit un Campionat fără precedent, că am dezvoltat spiritul competitiv în rândul microbiștilor și că le-am oferit aprecierea noastră prin premii de valoare”.

Atmosfera Campionatului a fost simțită și de alți clienți Orange, care au participat în competiție. Microbiștii care au ghicit scorurile au avut șansa să câștige mai multe premii: trotinete electrice, televizoare, smartphone-uri și bonusuri pentru fiecare scor corect – trafic Internet sau minute în rețea.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția de Frontieră, după valul de critici privind candidatura Anastasiei Nichita pe lista PAS: „Relațiile de muncă sunt suspendate”

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a venit cu precizări, după valul de comentarii și critici apărute pe rețelele de socializare, privind implicarea sportivei Anastasia Nichita în politică, în contextul în care aceasta ar fi angajată a instituției.

Într-un comunicat, IGPF a precizat că relațiile de muncă dintre instituție și Anastasia Nichita sunt suspendate începând cu 18 iunie 2025, motivul fiind aflarea acesteia în concediu de maternitate.

„Întrucât doamna Anastasia Nichita are raporturile de muncă suspendate, acesteia nu-i poate fi imputabil încălcarea unor restricții sau incompatibilități prevăzute de Legea nr. 288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, menționează IGPF.

Amintim că multipla campioană europeană și mondială la lupte, Anastasia Nichita a anunțat oficial, pe 7 iulie, că intră în politică pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate. După anunțul făcut, sportiva a devenit ținta unui val de critici pe rețelele sociale.

Internauții au reacționat, în special, la o postare a sportivei în care aceasta a sugerat retragerea pașapoartelor românești celor care au votat împotriva integrării europene, precum și deportarea moldovenilor din diaspora care au exprimat aceeași opțiune. Mesajul, considerat de unii o încălcare a principiilor democratice, a fost apreciat ca fiind inacceptabil pentru un viitor parlamentar.

De asemenea, unii internauți au ridicat semne de întrebare privind statutul său profesional în cadrul MAI.

Protest cu bani la Judecătoria Ciocana, în susținerea Evgheniei Guțul. IGP: „Vom sancționa aceste practici ilegale”

Poliția anunță că a documentat oferirea de bani participanților la protestul organizat pe 9 iulie în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, în sprijinul guvernatoarei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul. Manifestația a avut loc în ziua în care instanța urma să examineze cererea avocaților de eliberare a acesteia din arest la domiciliu.

Canalele de Telegram afiliate fugarului Ilan Șor, inclusiv al deputatei Marina Tauber, membră a echipei acestuia, au publicat astăzi imagini video și foto cu mulțimea adunată în fața Judecătoriei Chișinău pentru „a o susține” pe bașcana UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul.

La câteva ore după manifestație, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că a documentat acțiuni ilegale de oferire a mijloacelor financiare participanților la protest.

„Acest fapt denaturează esența unei întruniri publice și reduce credibilitatea mesajului civic. (…) Poliția respectă dreptul cetățenilor la întruniri  și  încurajează exprimarea liberă a viziunilor în condițiile legii Nr.  26/2008,  însă condamnă ferm orice tentativă de denaturare a acestui drept prin oferire de  mijloace financiare sau manipulare organizată”, anunță IGP.

Instituția precizează că „va acționa cu fermitate pentru prevenirea și sancționarea acestor practici ilegale”.

Potrivit Poliției, începând cu luna iunie curent, pretinderea, acceptarea sau primirea de mijloace financiare pentru participarea la proteste – fie în nume propriu, fie pentru o altă persoană – constituie contravenție și se sancționează cu amendă de până la 7.500 de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei / NewsMaker

„Ar trebui să demisioneze”. Reacții după ce primarul Ceban a fost interzis în România și spațiul Schengen

Decizia autorităților române de a interzice intrarea primarului Chișinăului, Ion Ceban, în România și pe întreg teritoriul Schengen a provocat reacții în mediul online. În timp ce unii spun că Ceban ar trebui să demisioneze din funcția de edil, alții declară că măsura împotriva acestuia ar fi fost luată „la comanda” autorităților centrale ale Republicii Moldova. NM vă prezintă o selecție a reacțiilor.

Partidul Național Moldovenesc a salutat decizia luată în privința lui Ion Ceban.

Este o reacție firească față de un politician care a încercat să-i păcălească pe toți că este pro-european, în timp ce servește, în realitate, interesele Rusiei. Moldovenii au ales direcția clară: Uniunea Europeană. Fără Ceban, Tkaciuk, Stoianoglo, Chicu, și alți politicieni pro-ruși deghizați peste noapte în mari pro-europeni”, a menționat formațiunea.

La rândul său, ex-consilierul municipal al Platformei DA Victor Chironda consideră că interdicția lui Ceban face imposibil ca Chișinăul să beneficieze de proiecte și fonduri europene.

Era și de așteptat. Dincolo de deserviciul de imagine făcut Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, acum șansele ca Chișinăul să beneficieze de proiecte și fonduri europene sunt zero. (…) Floricele și pavaj e tot la ce poate spera acum orașul Chișinău. În loc să își respecte promisiunile din 2019 și să se ocupe de oraș, Ceban a preferat să facă politică și jocuri ascunse cu tot felul de politicieni dubioși din Moldova și din afară. Acum culegem roadele. Acum, în mod normal, pentru a nu periclita dezvoltarea orașului, Ion Ceban ar trebui să demisioneze din funcție. Dar pentru asta e nevoie de onoare și responsabilitate de care domnia sa nu prea dispune”, a spus el.

Cu un mesaj asemănător a venit și consiliera municipală PAS Anetta Dabija.

Printre altele, nu știu cât de greu va fi pentru orașul nostru ca în următorii ani să acceseze fonduri europene. Că nu dă nimeni fonduri unei astfel de administrații. Iar asta înseamnă bani de care Chișinăul chiar are nevoie. Pentru patrimoniu cultural, transport public (mai ales asta), amenajare spații publice și o mulțime de alte aspecte de care alte orașe vor beneficia odată cu procesul de integrare europeană. Iar Chișinăul, nu. Cel puțin, atâta timp cât Ion Ceban va fi primarul capitalei noastre”, a menționat Dabija.

Iar Blocul Alternativa, din care face parte și partidul lui Ceban, Mișcarea Alternativă Națională, a declarat că decizia ar fi fost luată „la comanda” conducerii țării noastre.

La comanda autorităților Republicii Moldova, primarului capitalei i-a fost interzis accesul pe teritoriul țărilor Uniunii Europene. Știm că regimul de la Chișinău a pregătit pentru zilele următoare o serie întreagă de acțiuni represive împotriva lui Ion Ceban și, în general, împotriva Blocului Alternativa. (…) Regimul Sandu tremură de frică. Doar perspectiva organizării unor alegeri democratice în Republica Moldova a provocat panică și derută în rândul guvernării, iar înfrângerea inevitabilă o împinge spre tot mai multe greșeli, absurdități și crime”, a menționat formațiunea.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

Ceban, prima reacție după ce a fost interzis în România și spațiul Schengen: „Răfuială politică”

Primarul municipiului Chișinău și liderul formațiunii „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), Ion Ceban, susține că interdicția de intrare în România și în spațiul Schengen impusă împotriva sa reprezintă o „răfuială politică” a actualei guvernări de la Chișinău. Edilul o acuză, într-un mesaj video public, pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

„Iată că au ajuns să bată cu pumnul în masă și cu piciorul în podea și să roage personal ca să fiu blocat într-o formulă sau alta. Asta se întâmplă de o perioadă mai lungă de timp. (…) Asta este înțelegerea lor despre lupta politică”, a. declarat Ceban.

El a avertizat că Republica Moldova se pregătește pentru „cea mai murdară campanie electorală parlamentară” din istorie.

„Va fi cea mai murdară campanie electorală parlamentară din câte le-a avut Republica Moldova. Dar vă transmit un mesaj: Nu mă veți pune în genunchi, nu ne veți pune în genunchi echipa. Noi mizăm pe suportul oamenilor așa cum a fost dintotdeauna. Am primit apeluri foarte multe de susținere. Iar noi muncim în fiecare zi, anume pentru oamenii care sunt aici, acasă, la Chișinău, în Republica Moldova, sau dacă se află peste hotarea țării. PAS neapărat va pierde aceste alegeri”, a mai declarat Ion Ceban.

Nici PAS, nici Președinția nu au comentat deocamdată acuzațiile lui Ceban.

Precizăm că primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, care este și lider al Partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, are interdicție de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen. Informația a fost confirmată oficial de ministerul de Externe de la București. Autoritatea anunță că măsura a fost luată „din motive ce țin de considerente de siguranță națională”. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Alternativa a acuzat, totodată guvernarea, într-o declarație de presă, că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Rusia, găsită vinovată de CEDO pentru doborârea avionului Malaysia Airlines și încălcarea drepturilor omului în Ucraina

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis miercuri, 9 iulie, două hotărâri în dosarele împotriva Rusiei, potrivit Associated Press (AP). În prima decizie, instanța a recunoscut Moscova responsabilă pentru prăbușirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines în Donbas, vara anului 2014, în urma căreia au murit 298 de persoane. În cealaltă hotărâre se precizează că Rusia a încălcat dreptul internațional în timpul războiului din Ucraina.

Potrivit AP, citat de The Moscow Times, acesta este primul caz în care o instanță internațională recunoaște Moscova responsabilă pentru doborârea avionului malaezian, precum și pentru încălcări ale drepturilor omului în timpul invaziei totale din Ucraina din 2022.

Curtea a emis aceste hotărâri examinând cauzele împotriva Rusiei, inițiate de Ucraina și Țările de Jos. În total, Kiev și Amsterdam au înaintat către CEDO patru cereri, care acoperă un spectru larg de presupuse încălcări ale drepturilor omului atât în cazul avionului doborât, cât și pe parcursul războiului total.

Totodată, AP califică deciziile CEDO drept în mare parte simbolice, deoarece Moscova nu mai recunoaște jurisdicția acesteia.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia consideră deciziile instanței de la Strasbourg ca fiind nule și nu intenționează să le respecte.

Cu toate acestea, familiile victimelor catastrofei MH17 consideră hotărârea CEDO un pas important în cei 11 ani de luptă pentru dreptate, notează AP.

Deciziile de la Strasbourg sunt separate de un proces penal din Țările de Jos, în care doi ruși și un separatist ucrainean au fost condamnați în contumacie pentru multiple omoruri, pentru rolul lor în doborârea zborului MH17.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: