„Frauda bancară”: Un episod din dosar a fost expediat în instanța de judecată. Trei persoane – acuzate de spălare de bani în proporții deosebit de mari
Full Article 2 minutes read

„Frauda bancară”: Un episod din dosar a fost expediat în instanța de judecată. Trei persoane – acuzate de spălare de bani în proporții deosebit de mari

Un episod din cadrul dosarului penal, denumit generic „Frauda bancară”, a fost expediat în instanța de judecată. Potrivit Procuraturii Anticorupție, în dosar sunt vizate trei persoane, acuzate de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani, săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

Prin urmare, cele trei persoane vizate supra, împreună cu alte persoane au simulat încheierea unui contract de investiții în reconstrucția și restaurarea unui bun imobil cu Banca de Economii.

Prin metoda în cauză, au sustras cca 32 mln lei din banii aflați la dispoziția băncii comerciale nominalizate.

Condițiile contractuale au fost incluse în așa fel, încât să dezavantajeze economic Banca de Economii, iar compania care urma să realizeze reconstrucția și restaurarea bunului imobil, care se presupune că urma să fie noul sediu BEM, nici nu dispunea de actele permisive necesare.

Procuratura Anticorupție afirmă că fapta de sustragere s-a realizat în ultima săptămână a lunii noiembrie 2014, iar ultima tranșă de bani a fost sustrasă, chiar în ziua în care a fost instituită administrarea specială la Banca de Economii, respectiv banii fiind spălați pe parcursul anului 2015.

„Ulterior banii au fost spălați și integrați în circuitul legal al Republicii Moldova și al altor țări. Astfel, banii spălați au fost utilizați în scopuri personale de către membrii organizației criminale, inclusiv o parte au fost amestecați cu alte surse sustrase din BEM și utilizați pentru procurarea unui avion”, precizează Procuratura.

Menționăm că, BEM a reușit să recupereze doar circa 6 mln lei din suma sustrasă.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: