Facebook/Pro Moldova

„Frica lui Dodon este mare”. Candu a contestat în instanță decizia prin care CEC a refuzat înregistrarea sa în cursa prezidențială

Deputatul Pro Moldova Andrian Candu va contesta la Curtea de Apel Chișinău decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu-l înregistra în cursa electorală pentru funcția de președinte al țării. Într-un briefing de presă din 21 septembrie, parlamentarul l-a acuzat pe Igor Dodon că a dat indicații directe în acest scop, prin secretarul CEC Maxim Lebedinschi.

Liderul Pro Moldova susține că echipa sa a prezentat la CEC peste 25 de mii de semnături în susținerea înregistrării candidaturii sale în cursa pentru alegerile prezidențiale, iar raportorul desemnat de instituție în cazul său a fost fostul consilier al președintelui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi. Potrivit acestuia, Maxim Lebedinschi a făcut tot posibilul ca Andrian Candu să nu fie înregistrat, la indicația  președintelui Igor Dodon, care se teme că nu va câștiga alegerile prezidențiale.

„Din câte am văzut noi, Maxim Lebedinschi controlează cam tot ce se întâmplă în Comisia Electorală Centrală. Deci influența politică a lui Igor Dodon în CEC este foarte mare. Ne gândeam: ce l-a făcut pe Igor Dodon să fie atât de pornit ca să nu fie înregistrat candidatul Andrian Candu și ne-am dat seama că frica și teama lui Igor Dodon este atât de mare că pierde alegerile, că nu se poate stăpâni să nu dea astfel de indicații”, a declarat Candu într-o intervenție live pe Facebook.

Andrian Candu a anunțat că va depune astăzi o cerere de contestație la Curtea de Apel Chișinău. Instanța urmează să pronunțe decizia timp de 5 zile.

Amintim că, pe 18 septembrie, CEC a decis să nu îl înregistreze pe liderul Partidului Pro Moldova Andrian Candu în calitate de candidat la funcția de președinte al țării, pe motiv că, în urma verificărilor, nu a fost validat numărul necesar de semnături în susținerea sa.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Cazul celor trei cetățeni ai Israelului care ar fi fost împiedicați să urce într-un autobuz: ce spune IGP

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a dispus verificări în urma informațiilor potrivit cărora trei cetățeni ai Israelului ar fi fost împiedicați să urce într-un autobuz de pe ruta Chișinău-Odesa. Potrivit IGP, în cadrul verificărilor sunt examinate atât acțiunile persoanelor implicate, cât și respectarea cadrului legal aplicabil transportului rutier de persoane.

Pe 11 septembrie, Inspectoratul General al Poliției a declarat că s-a autosesizat și a dispus efectuarea verificărilor în contextul informațiilor potrivit cărora un grup de cetățeni străini ar fi fost împiedicat să urce într-un mijloc de transport de pe ruta Chișinău–Odesa.

„În cadrul procedurii de verificare sunt examinate acțiunile persoanelor implicate, precum și respectarea cadrului legal aplicabil transportului rutier de persoane. În funcție de rezultatele verificărilor și de eventualele încălcări constatate, vor fi dispuse măsurile prevăzute de legislația în vigoare”, a adăugat Inspectoratul.

***

Trei cetățeni ai Israelului, inclusiv un copil de 11 ani, ar fi fost împiedicați să urce într-un autobuz de pe ruta Chișinău–Odesa și insultați pe criterii antisemite, a scris IPN pe 10 septembrie. Incidentul ar fi avut loc pe 8 septembrie, la Aeroportul din Chișinău. Cei trei aveau bilete, însă șoferul și responsabilul companiei de transport le-ar fi refuzat accesul, spunându-le că nu pot urca pentru că sunt evrei. Ulterior, autobuzul ar fi plecat, iar pasagerii au rămas în terminal și au fost nevoiți să găsească, în timpul nopții, un alt mijloc de transport, mai scump. Ambasada Israelului a cerut Inspectoratului General al Poliției să investigheze incidentul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: