Grădinițele din municipiul Soroca nu se vor redeschide cel puțin până pe 14 septembrie
Full Article 1 minutes read

Grădinițele din municipiul Soroca nu se vor redeschide cel puțin până pe 14 septembrie

Grădinițele din municipiul Soroca nu vor fi redeschise înainte de 14 septembrie. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al primăriei orașului, pe 3 septembrie. Decizia a fost luată din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19.

Potrivit datelor oferite de Comisia Situații Excepționale Soroca, în municipiu au fost înregistrate 541 de cazuri. În prezent, în localitate sunt 51 de cazuri active.

„Primăria urmează să monitorizeze situația din școlile care s-au redeschis pe 1 septembrie, la fel și cum vor evolua lucrurile în câteva grădinițe mai mici din raion, care și-au reluat activitatea. Conducerea mun. Soroca, înțelege situația în care sunt puși părinții, dar, în cazul în care Soroca se numără printre cele mai afectate localități de Covid-19, riscul redeschiderii grădinițelor, la ziua de astăzi, este prea mare”, se arată în comunicat.

Comunicat 03.09.2020 Redeschiderea grădinițelor întârzie… Primăria mun. Soroca informează cetățenii că…

Posted by Primăria Municipiului Soroca on Thursday, 3 September 2020

Primarul mun. Soroca Lilia Pilipețchi,a îndemnat locuitorii municipiului să nu-și expună riscului copiii.

Amintim că, pe 31 martie, Comisia Situații Excepționale a decis instituirea regimului de carantină în municipiul Soroca. Acesta a fost sistat pe 8 mai.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: