Incendiul de la Giurgiulești, periculos pentru sănătatea localnicilor. Agenția de Mediu: purtați măști de protecție

Agenția de Mediu vine cu mai multe informații cu privire primul incendiu produs în anul 2023 pe teritoriul Portului Giurgiulești. Instituția spune că a fost de mai multe ori la fața locului și a evaluat situația, prelevând probele de aer. Ultimul rezultat al specialiștilor arată că se înregistrează, în raza incendiului, un nivel de poluare a aerului sporit cu privire la conținutul de fenol. Prin urmare, instituția îndeamnă populația din apropierea portului să poarte măști de protecție, iar persoanele cu maladii ale sistemului cardio-vascular şi ale tractului respirator li se solicită reducerea sarcinilor fizice.

Se menționează că reieșind din rezultatele investigațiilor efectuate pe 16 ianuarie, au fost identificate depășiri nesemnificative ale normei sanitare pentru dioxidul de azot – de 1,2 ori.

„Un nivel sporit al poluării aerului s-a atestat pentru conținutul de fenol, care a depășit norma sanitară de la 2,2 pâna la 3,8 ori, pentru diferite locații”, comunică Agenția.

Instituția declară că urmare a unei intervenții repetate în teren, la data de 17 ianuarie 2023, s-a demonstrat menținerea unui nivel sporit de poluare a aerului pentru conținutul de fenol – „au depășit norma sanitară de la 1,5 pâna la 2,0 ori”.

„Percepția mirosului specific este condiționată de prezența fenolului în aerul atmosferic, care se presupune că este emanat de supraîncălzirea vatei minerale, utilizată drept strat izolator a rezervoarelor de depozitare a șrotului de floarea soarelui”, susține instituția.

Agenția mai spune că începând cu 18 ianuarie a fost pus la dispoziția specialiștilor de mediu un laborator mobil, dotat cu echipamente specializate în determinarea unei serii vaste de substanțe poluante în aerul atmosferic.

Se precizează că au fost prelevate probe de aer în diferite locații de la locul incidentului și pentru diferite condiții meteorologice.

„La data de 19 ianuarie a fost înregistrat un nivel de poluare a aerului sporit privind conținutul de fenol, care s-a atestat în limitele de la 1,2 până la 3,3 ori depășire a normei sanitare. Valoarea maximală înregistrându-se în raza incendiului, de pe teritoriul companiei „Danube Oil Company””, precizează Agenția.

Instituția spune că „în scopul evaluării urmărilor incendiului care pot avea impact negativ asupra sănătății populației din regiune, conlucrează activ cu administrația publică locală din Giurgiulești, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și cu instituțiile de resort din domeniul mediului atât din țară, cât și din România”.

Totodată, Agenția de Mediu vine cu unele recomandări pentru populația învecinată de a reduce, maxim posibil, durata aflării în zonele industriale și, în cazul aflării în zona incendiului, de a purta măști de protecție până la înlăturarea situației. Persoanelor cu maladii ale sistemului cardio-vascular şi ale tractului respirator li se solicită reducerea sarcinilor fizice.

***

Amintim că pe 20 ianuarie, pompierii au fost alertați despre un nou incendiu la Portul Giurgiulești.

Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a mers, pe 20 ianuarie, la fața locului. Reprezentanții Ministerului declarau că incendiile repetate la silozurile din portul Giurgiulești pun în pericol infrastructura critică de importanță națională și securitatea în zona de frontieră.

Astfel, MAI anunța că va solicita Comisiei Situații Excepționale examinarea subiectului dat pentru a lua anumite măsuri de urgență. „Aceste incendii repetate se află într-o zonă sensibilă. Acolo este un nod strategic pentru economia și securitatea țării noastre, pentru că la Giurgiulești fac joncțiunea 3 state, unul dintre ele fiind în război. Din cauza riscului de explozie și a poluării, pot fi afectate relațiile internaționale”, declara Revenco.

În plus, MAI anunța că a fost pornit un proces de cercetare și se întreprind acțiuni de acumulare a probatoriului sub controlul procurorului, în legătură cu acest caz.

Pe 22 ianuarie, premierul Natalia Gavrilița a anunțat că a cerut ministerelor responsabile să investigheze rapid cauzele incendiilor repetate de la silozurile din portul Giurgiulești. Oficialul declară că „este inacceptabil ca oamenii să sufere din cauza iresponsabilității unor agenți economici”. Totodată, premierul spune că va solicita să fie verificate toate silozurile din țară.

Pe 23 ianuarie, pompierii au declarat că incendiul încă nu a fost stins.

Trans-Oil Moldova a menționat, pe 23 ianuarie, că incidentele nu au provocat răniți sau decese – „nu a afectat traficul feroviar și nu a provocat daune de mediu sau de altă natură”. Cei din urmă mai spun că se angajează să coopereze cu Guvernul pentru a se asigura că incidente similare nu vor avea loc.

Un incident similar a avut loc și pe 16 ianuarie 2023. Din cauza mocnirii unei încărcături de peste 1000 tone produs de șrot de floarea soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei. Atunci au intervenit 6 echipaje de salvatori și pompieri cu un efectiv de 20 de angajați IGSU, care mai multe zile au acționat pentru localizarea și lichidarea totală a arderii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: