IPN

Mai multe ONG-uri cer Guvernului să anuleze prevederea privind testarea profesorilor din cont propriu

Mai multe organizații neguvernamentale au organizat, pe 26 august, o conferință de presă la IPN. Activiștii consideră discriminatorie hotărârea care obligă personalul nevaccinat din școli să facă din cont propriu un test la COVID-19 la fiecare 14 zile, până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95% în instituție. ONG-urile cer autorităților să anuleze prevederea respectivă. În caz contrar, spun că se vor adresa în instanța de judecată.

Reprezentanta Mișcării Juriștilor Ortodocși, Elena Bâtca, a declarat că în Moldova niciun act normativ nu prevede obligativitatea vaccinării. Persoanele vaccinate pot fi și ele purtătoare de virus. Prin urmare, impunerea testării obligatorii doar a persoanelor nevaccinate este o discriminare, iar dreptul constituțional la muncă nu poate fi îngrădit sau condiționat legal prin testare.

Avocatul Ghenadie Tatarciuc a spus că profesorii plătesc contribuții de asigurări medicale, iar alte sarcini puse pe umerii profesorilor sunt un abuz din partea autorităților care reprezintă statul. Acesta susține că este încălcată Legea cu privire la securitatea în muncă, care prevede că măsurile privind securitatea, igiena și securitatea în muncă nu vor implica în nicio situație obligații financiare din partea lucrătorilor.

Alexandru Covalschi, reprezentant al Asociației Obștești Planeta Curată, crede că guvernarea trebuie să-și revadă decizia, în caz contrar aceasta va fi boicotată de cadrele didactice care nu vor sa se vaccineze. O vor contesta în judecăți și vor organiza proteste.

***

Amintim că decizia CNESP din 23 august prevede că, din 1 septembrie, elevii vor începe anul de studii 2021-2022 cu prezenţă fizică, însă cu respectarea unor măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului. De asemenea, angajații din educație care nu sunt vaccinați vor trebui să prezinte, la fiecare două săptămâni, rezultatul negativ al testului la Covid-19. Analizele vor fi achitate de către cadrele didactice. Autoritățile își propun să accelereze, în acest mod, procesul de imunizare împotriva COVID-19 astfel încât, până la 1 octombrie, rata de vaccinare în sistemul de învăţământ (reprezentanţii adulţi) să constituie 95%.

Federația Sindicală a Educației și Științei a criticat decizia. În cadrul unei emisiuni televizate din 24 august, ministrul Sănătății Ala Nemerenco a precizat că inițiativa are drept scop creșterea ratei de vaccinare în rândul angajaților din domeniul învățământului.

„Nu facem mișcări pentru a introduce obligativitatea vaccinului. Dar Constituția prevede că dreptul majorității la sănătate prevalează asupra dreptului individual, nimeni nu are dreptul de a pune în pericol viața și sănătatea altora, mai ales când e vorba de copii. Copiii trebuie să învețe într-un mediu sigur. La momentul deschiderii școlilor cu prezența fizică, pericolul de transmitere a virusului este foarte mare. Putem opri circulația virusului doar prin acoperirea vaccinală”, a spus  Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

În prezent, în rândul personalului didactic, rata vaccinării variază între 40% la 60%.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: