Maia Sandu a restituit Parlamentului Legea care prevede majorarea salariilor judecătorilor CC
Full Article 2 minutes read

Maia Sandu a restituit Parlamentului Legea care prevede majorarea salariilor judecătorilor CC

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a restituit astăzi Parlamentului Legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Mai exact, aceasta prevede majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale de aproape două ori. Potrivit Președinției, șefa statului a luat această decizie pe motiv că legea include un amendament, cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale, pentru care nu există avizul pozitiv al Guvernului.

Amintim că, potrivit amendamentelor adoptate recent de Parlament, salariile judecătorilor Curții Constituționale vor fi majorate de la 44 735 (brut) la aproape 82 000 lei (brut), ceea ce constituie în jur de 60 de mii de lei net.

Pe 9 decembrie, deputații PSRM au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională (CC) majorarea salariilor lunare ale judecătorilor CC.

Pe de altă parte, premierul țării Natalia Gavrilița susține că majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale este o acțiune justificată și ar fi o garanție a faptului că deciziile luate vor fi în interesul cetățenilor țării și nu a anumitor grupuri, care își promovează interesele.

Pe site-ul Curții Constituționale a fost publicat pe 10 decembrie un comentariu cu privire la pretinsa majorare a salariilor judecătorilor Curții. Reprezentanții instituției au anunțat că judecătorii nu vor comenta informația, întrucât îi împiedică „obligația de rezervă și de prudență”.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: